marți, noiembrie 30, 2010

La multi ani, Andrei! La multi ani, România! Iubindu-ne viitorul, nebătându-ne joc de prezent, ne iubim şi ţara!

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.
Din zilele acelea, ca si ceilaiti Apostoli, Sfantul Andrei a urmat Mantuitorului, insotindu-l pe drumurile Tarii Sfinte, adapandu-se din izvorul nesecat al dumnezeiestilor descoperiri pe care le aducea Mantuitorul. A fost martor faptelor minunate savarsite de Domnul, s-a impartasit din cuvantul dumnezeiesc, datator de viata, al credintei celei noi intemeiata de Hristos, si, mai presus de toate, a vazut Patimile Domnului, a plans moartea Lui pentru noi si s-a intarit in credinta, in ziua Invierii.
Românii serbează astăzi pe aceia dintre ei care poartă numele Întâiului Apostol-Andrei. Le urez şi eu La mulţi  şi fericiţi ani!
De aici reiau un text, poate nu cel mai reuşit, dar sincer, gândindumă la ţara mea cu gândul la fiul meu. Cred că iubindu-ne viitorul, ne iubim şi ţara!Toţi proprietarii veritabili de ceva viu cresc triburile de păsări, familiile de albine, exemplarele canine sau feline cu gândul la cel mai bun exemplar. 

Cel mai rău exemplar este considerat şi el extraordinar de rău şi, deci, mic în felul său.

Fiecare părinte normal îşi vede odrasla ca fiind cel mai precoce, mai inteligent şi mai graţios dintre copii. Unii se mândresc cu primul dinte, alţii se mândresc cu primul cuvânt (fiul meu a spus prima dată „apă”), unii se mândresc cu memoria extraordinară a progeniturilor, unii cu fluenţa în vorbire, alţii cu încăpăţânarea, unii cu inteligenţa (copilul unui prieten numără în engleză şi rezolvă împărţiri), alţii cu imaginaţia, unii cu vocea copiilor ( al meu a fost cepeleag, peltic, acum este nelimbut), alţii cu tăria de caracter şi curajul, alţii cu rezistenţa la frig, unii cu rezistenţa la stress. 

Ţara aceasta, România, de după Sfântul Andrei Întâimergătorul prin Schythia Minor, a fost întotdeauna iubitoare de diverse obiecte de vază ori animale de rasă. Le-a iubit în imaginaţie, le-a importat, le-a dat viata in opere de arta, s-a luptat cu toţii ca să le aibă, le-a gândit jumătate rostindu-le, le-a crescut sub cloşcă de aur, le-a facut sa zboare ca paseri maiastre.
Viaţa halucinantă, simţitoare, fascinantă, zăpăcitoare, orbitoare, blândă, mulţumitoare, lipsită de griji a dat împotriva politicii, tradiţional-relaţională cu împrejurimile şi mereu la îndemâna conceptului cerut de echilibru, perspectiva riscurilor şi a înlăturărilor conflictelor, a încercării de angajare alături de cei care au stapanit vremurile….a unor forţe suficiente care să scoată poporul din impas. Chiar dacă acest lucru a însemnat mereu acelaşi stil "experimentat" de a lua lucrurile undeva "de pe la mijlocul problemei",  adică a obţine prin luptă… dar fără a utiliza toate forţele, nouă ne-a plăcut mereu să fim numiţi cei mai viteji, mai înţelepţi, mai drepţi, mai iubitori, mai Dromichaetes, mai mari şi mai atleţi dintre toţi cei  din zonă.  Si uneori stramosii nostri au fost si ne mandrim cu reale si eroice pagini de istorie.
Uneori ne-au numit ei, uneori i-am bătut noi. 
Alteori ne-am uitat noi şi ne-am regăsit în straniile şi îmbucurătoarele afirmaţii ale celor puţini ce ne-au iubit.
Deşi iubitori de festinuri şi impetuoase provocări bahice, ca şi strămoşii noştri romani, ne-am trezit cel mai adesea pe cu totul alte fronturi şi, mai ales, în război cu puteri universale pentru momentele acelea pe care nu doar le-am împiedicat, dar le-am tratat uneori cu indiferenţă şi, cu regret, trăznindu-le prin cutezanţa şi elanul forţelor succesiv adunate în rărunchii poporului gata de sacrificiu.
Totdeauna ne-am iubit copiii, chiar şi trimiţându-i la Zamolxes!!! 
Ne-am urât regii, chiar şi ucigându-l pe cel mai mare dintre ei, Burebista; ne-am iubit regii străini, oferindu-le o ţară pe care s-o ridice – Carol I, Ferdinand.
Dar, parcă pentru a ne îndumnezei în toate, acest popor care a creştinat păgânismul în cel mai spiritual sens, îşi sărbătoreşte imediat Ziua Patriei, după ziua de Sfântul Andrei, pe un altar al nădejdii din nou împlinite, aşa cum fiecare proprietar veritabil de ceva viu îşi laudă cel mai bun exemplar; aşa cum istoria, uneori discutabilă, ne dă de multe ori bărbaţi de stat care să fie amintiţi mai târziu, din nefericire acum ei se afla in opozitie, iar la putere sunt fetele lui Băse…

Când trec Dunărea pe Podul acela unde trebuie să plătim 50 de lei dus+intors, aşa de-un capriciu al Ministerului Transportului, adicătelea acum al Ancăi Boagiu şi văd imensul steag bulgăresc fluturând lângă cel de aceeaşi dimensiune al Uniunii Europene, mă întreb de ce naiba nu cumpără ăştia ai nostri macar nişte steaguri mai acătării, ca să văd eu că m-am întors în ţara asta iubitoare şi nu că Cel mai rău exemplar este considerat şi el extraordinar de rău şi, deci, mic în felul său, aşa cum ţin ei drapelul nostru naţional, mic.
Am văzut că toate ţările lumii arborează drapele mari şi nu doar vecinii nostri bulgari, sârbi, unguri, ucrainieni, ca să nu mai spun de turci, ci şi brazilienii, americanii, spaniolii, francezii, italienii, nemţii, englezii etc. Până când România va avea din nou oameni de stat, de care să fie mândră, eu propun să cinstim ce a mai rămas din răspândirea bucuriei de a ne fi născut în ţara asta şi să ne alimentăm spiritual arborând câte un semn al forţei noastre sufleteşti legate de dragostea de România. Motivul îl vom găsi fiecare dintre noi. Eu încep de acum şi de aici.



Ionel Muscalu

Aya Korem - A Simple Love Song

Shaina-Enya Song (Lord of the Rings) Isis Wings/Veil

Mircea Baniciu - Vara la tara

duminică, noiembrie 28, 2010

Mumford & Sons : I Gave You All : ICA London : 4 March 2009

Post card

Şi atât aş vrea în nopţile perene,
Să-ţi simt crescând nebunele dorinţi,
Să mă cuprindă febra ta din perne,
Să-ţi văd iubind ochii tăi cuminţi.

Şi atât aş vrea să zac pe pat la tine,
Pân' se vor bate teii ceia iar,
Ca să mă amăgeşti cum ştii mai bine,
Că luna mai nu este-n calendar.

Şi atât aş vrea să ştii şi tu de mine,
Că nu e vis în aer predispus,
Acea leoaică peste tot se ţine
De faţa mea, care nu-i e de ajuns.

sâmbătă, noiembrie 27, 2010

Joc de doi















Motto:"Pe tine te iubesc mai devreme,
pe mine mă iubesti mai târziu."

Pocnea enigma aia în capul meu,
Ca zarul alb din prima ta scrisoare,
Când din solemn, cu stimă, derbedeu,
Mi te-adresai cleştar, tu, de racoare.

Păream amar, solemn şi-un pic cam brusc,
Lăsând pe generali să tatoneze,
Femeie din metal puţin etrusc,
Ce-mi lăsai străzile să emigreze.

Apoi, deodată, tandru, suficient,
Mă ocroteai cu blânda ta candoare,
Calină ca şi timpul meu latent,
Taine lăsând, încet, să se strecoare.

vineri, noiembrie 26, 2010

Din ciclul: 6 mici 6. Myths of smile! Zâmbet fără chicot!














Un măr aveam chiar pe timpan,
Bătea-n scăriţă ca un şarpe
Şi sâsâia tot mai avan,
Ba lung, ba azurit, ba moarte.

Pălălăii din cazan da pale,
Epuizând un inventar,
Lăsând să mă topesc din zale
Pe funda ta cu pas alean.

Firavu-mi gând, hibiscus zburdă,
Ca fusta ta -plisată-n post-,
Deasupra noastră se frământă
Tot cerul, fără adăpost.

Atenţie! Câinele nemâncat al lui Pavlov îşi va pierde reflexul la bec.

Da, aşa cum aţi vazut m-am întors de curând dintr-o ţară aflată în pragul colapsului, falimentului, ruinei.(Mai au mult până să ajungă România!).
Vin din Irlanda, unde la Dublin şi apoi în judeţul Fingal (despre care am a povesti lucruri extraordinare si minunate, ca şi despre cei care ne-au fost gazde- Prosper Fingal) am văzut încă odată cu ochii mei ce poate face un popor extraordinar, ca cel irlandez.
Cu toate acestea, nu doresc a vorbi despre ei, ci despre noi, cei care încă şi încă ne încăpăţânăm să ne întoarcem aici şi să ne uităm cum ţâfna conducătorului, gata să-l sufoce, nu mai convinge, cum noi nu mai suntem pe buza, ci, pardon de expresie, în fundul prăpastiei!
Cum trec zile şi nopţi? Trec nedormite pentru un sfert din poporul acesta minţit de Băsescu_Boc_Udrea, care nu ştie cum să mai facă să le ajungă salariul, cum să îşi împingă răbdările la marginea răbdării şi tăcerile păguboase până în cele mai extreme unghere ale fiinţei lor!
Să nu credeţi că  lor le este uşor!
Să nu credeţi că lor le este bine!
Să nu credeţi că educaţia lor solidă le mai poate ajunge prea mult!
Guvernul acesta de două parale şi trei poli s-a ţinut pe rezistenţa ţărănească de economie de subzistenţă şi pe bunul simţ de tip reflexo-intelectualo-comunist al clasei de mijloc(aia pe care nu guvernul acesta a creat-o)!
Acestea nu mai rezistă.
Pânzele albe sunt pline de sângele pensionarilor morţi cu zile, al copiilor în cărucior morţi pe trecerea de pietoni la ghidonul competent al doicii, loviţi de demenţi clienţi de partid cu 1,8 la mie alcolemie, al viitorilor bolnavi, care deşi au plătit o avere din salariile câştigate cinstit, nu vor avea loc în spitale de şatrele care le vor ocupa de urgenţă gratuit, fiindcă aşa vrea Băsescu şi rudele lui electoral-conjuncturale!
Deşi eram pentru a doua oară în Irlanda, m-am întors din ţara acelor prieteni extrem de atenţi la oameni şi amănunte cu o revoluţie în sânge!
Mi-am găsit câinii otrăviţi, deşi aveau 3 şi 4 luni, adică nu erau în stare să ofere decât bucurie celor care s-ar fi jucat cu ei, dar într-o ţară în care poliţia împuşcă întâi câinele celui pe care urmează să-l someze, nu e decât normal!
Altădată aş fi făcut ce se  face româneşte. Acum am întrebat ce este de făcut legal.
Mulţumesc celei care le-a dat medicamentul salvator!
Am văzut cum oameni mici se agaţă de argumente mari. Mi-am spus că ei doar pe alea le văd! 
Am văzut cum pentru crize de moment se sacrifică viitoare oportunităţi şi nu am tăcut. Şi nici nu voi tăcea în continuare! Puteţi fi martori ai acestui Divan cel puţin în fiecare vineri!
Am văzut cum poporul se schimbă după magia poporelor puternice, care ne-au cucerit încă odată şi ne cântă un dans  şoptit , pe care ne place să credem că îl  jucăm după regulile noastre.
Ei ni-l şuieră printre dinţi, noi dansăm  şi noi plătim şi vom plăti!
Credeţi că nu ştiu ce înseamnă? Ştiu şi ştiu că voi plăti fiindcă ştiu!
Am văzut cum fără să zică  nimeni pâs ne schimbăm datinile, trecem interdicţiile şi imităm filmele popoarelor pierdute.Guvernul tace.
Cât am fost plecat, dacă nu eram tot aia era,  am aflat că aici în România oamenii sunt bine, fiindcă în afară de opereta televizată, nimeni nu protestează! Guvernul se face şi el că ia în seamă!
De la Bucureşti, din partea lui buzoiană şi blondă ne va veni răsăritul, iar eu mă şi gândeam s-o sun pe Herta Müller (n. 17 august 1953, Niţchidorf Timişoara este o scriitoare germană de limbă germană şi română, originară din România, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009), să vină să ne mai pompeze puţină proză în instalaţie, ca să mai răbdăm 45 de ani!
Aşa e când  magia ne cuprinde, iar poporul trebuie să îşi asume tot felul de draci şi drăcuşori, politici sau mai puţin politici, aducători de milioane de euroMAI sau de galbeni în grădini şi lucrări suspendate, pe care să le pună pe calapoade vui ttonurile  pure ale unor statiuni marine din coasta de azor a unor cornelii.
E clar că noi ne pierdem sufletele, nefăcându-ne propria datorie, pentru a o face pe a altora.
Asta e rău, fiindcă odată cu trecerea decolteelor şi a şuviţelor rămâne sufletul gol al crengilor subţiri, pe care şi o cioară le sfarâmă!
E clar, ne-am îndepărtat de tradiţii, de tot ce e al nostru,  nu ca să ne împăcăm cu noi înşine, ci ca să ne trădăm Sfinţii Eroi ai trecutului comun, pământul şi, uneori, chiar religia.
Poate că în felul acesta vom dispărea fără urmă într-o Europă în care contrariile trebuie nivelate, în care trecutul eroic pare dăunător , iar isprăvile s-au isprăvit odată cu rădăcinile crescute spre cer.


(Va urma)

6 din cele mici Am gasit ce am cautat si unde ei nu au fost cu mine 6: Myths of Ireland Irish Myths & Legends, From Leprechaun to Banshees, Hot Facts Model Adri...

joi, noiembrie 25, 2010

Din ciclul:6 mici 5.Tu, la fereastra















Tu asteptai sa vin, ca de-obicei,
Privind avid prin geamul monocrom,
Aveai luciri de stea in ochii tai
Si geamul tau ma transforma in om.

Obisnuit tovaras de taceri
Ti-era o zgarietura pe acel geam,
Ce o facusera atatea priviri in seri,
Cand tu ma tot priveai si nu veneam.

Puteam sa fiu la coltul alei gari,
Confuz vazute printre ceturi dese,
Eu risipeam prin alta parte mari
Si-ti debitam pe albe scoici adrese.

Ce-i place lui Andrei? The Gummy Bear Song - Long English Version

miercuri, noiembrie 24, 2010

Din ciclul:6 mici 4.Casnice


Ma uitam la paharul acela de apa,
Ca la ultimul ciclon din Caraibe,
Tu faceai citiri de Spada si capa,
Eu descifram cuvinte menide.

Invincibil eram atunci in Catedrala,
Cand tu erai tot asa de diafana
Si plecand ochii te rugai cuminte:
Sa-mi dea Dumnezeu minte!

Pesmeti, oua rascoapte, bacon, putin lapte,
Ba chiar si o cafea am bea pusi pe fapte,
Daca am avea si noi putin timp casnic,
Asa cum aveau bunicii samovar, nu ceainic.

Trailer ufficiale di Eros Otto

Roddy Woomble - My Secret Is My Silence

Din ciclul:6 mici 3. Aventura conjugala


Tu aveai standarde venetiene si o stii,
Avida de comori formale,
Cu ochii tai iubind la frenezii,
Cand eu ma risipeam printre canale.

Apoi, ne mai spuneam si glume bune,
Calatorind pe apele lagunei,
Inabordabili.De, misteriosi! De lume.
Calatorind la marginea minciunei.

Cu mana-ti netezeam drumu-n gondola,
Lasand pe lopatar in urma iar,
Apoi saream la umbra de pergola,
Cu un frizzante langa calamar.

Trecea vacanta iute, ca si ceata,
In dimineti prin turnul din San Marco,
Parea ca ni se prelungise viata,
Noi beam vermut, doar din acela bianco.

Din ciclul:6 mici 2.Prima zi cu ochelari












Eu ma gandeam la sandvis sa ma muste,
El plin de heringi isi indesa o Panama,
Ea se lipea de el a lebeduste,
Eu inchideam registrul pe ironia sa.

Cum stai cu sanatatea, mai, Adame?
Ma intreba si al meu inger dedicat,
Eu raspundeam : ca un surub in mare,
Un pic mai ruginit, dar tot mai sus saltat.

El, ingerul, avea un nerv salbatic
Si falfaia din sabii uite-asa!
Eu, nestarnit de crize, ci apatic,
Ma minunam de maiestatea Sa.

marți, noiembrie 23, 2010

Din ciclul: 6 mici. 1:Cu tine-n gand










Mirosea totul a iuta populara,
A trafic greu si democratic foarte,
Cadeau peretii de pe toba iara
Si draperiile se leganau in parte.

Trecea tramvaiul pe la coltul rosu,
Calcand pe unul ce nu stia sa vada
Si atunci poporul il lua cu presul
Din draperiile de dupa esplanada.


Era cam rece, dar nu era frig,
Treceau la ambulante ca si Garda,
Se intalneau femei c-un adjectiv,
Ce intregea atat de fals parada.

Barbatii beau, femeile fumeaza,
Se duce lumea dracu in curand,
Eu tac aici, dand tonul ce valseaza,
Cu tine-n gand, cu tine in gand!

luni, noiembrie 22, 2010

REGELE FAUR










Sunt regele nopţii şi al drepturilor,
Poetul de la marginea lumii de deasupra,
Caligraful unor tapiserii una pe una,
Nimic neadevărat neforţând tandreţea
Tâlharului de lângă propria-ţi inimă,
Aducând vânat proaspăt din cer,
Din cel ce se întoarce cu rouă de ger,
Prier m-a născut în netedă faţă,
Tăinuit de despletită fecioară,
Prea iute de picior alergând de blestem,
Mărturisesc că încerc să v-aduc. Vă chem!
Veniţi mai aproape de mătasea luminii,
De crengile plânse-ale firii umane,
De turnul vegetalul din pietre, de crinii,
De corul de măşti traco-daco-cumane!
Ula, ila, transparenţe de harpe,
Zâne şi păsări mâncătoare de bame,
Curtea mea de cavaleri îndoiţi
Cu bere şi vin din deplin
Bat săbii pe umeri cu fluier.
La marginea lumii eu, regele faur,
Creez mândrii întâie şi clare.
Eu stau far şi tu eşti pantomimă de fare.

Amintire din Dublin

Va urma ceva?

duminică, noiembrie 21, 2010

A venit ploaia


A venit ploaia. Ploaia rea, nu aceea fertilă, pe care o astepti cît e vara de lungă. A venit ploaia şi în oraş cresc umbrele. Văd din ce în ce mai des şi haine de ploaie. Oamenilor le pasă mai mult pe unde calcă decât ce se întâmplă în omenire şi aşa este normal, că de aceea este o categorie largă, plătită să se gândească la cum merge omenirea şi cum ar trebui să meargă, ca mai multora să le fie bine. Unii oameni nu sunt plătiţi şi nici nu îi interesează mai mult de apartamentul sau curtea casei, trotuarul până şi de la serviciu, preţul pâinii şi, eventual, cu cât s-a mai scumpit benzina. Nu şi de ce s-a scumpit pâinea sau benzina! Nu şi cine se face vinovat că nu ajung salariile la timp, de ce pensiile nu mai ajung, de ce copiii noştri trebuie să meargă cu pantofiorii rupţi în vreme de ploaie. Cel mult se uită în jur şi de vină sunt cei de lângă ei, pe la ţară primarul, pe la oraş un pic mai mulţi, dar şi vecinii mai avuţi. Îmi amintesc când făceam emisiuni de noapte la radio şi mă sunau diverse persoane să demaşte corupţia unor vecini. Ascunşi după perdea, cu lumina stinsă, raportau câte sacoşe cară din portbagaj vecinul, câte sticle de cola au în plasă, dar mai ales câte sticle de whisky. Mă uit la clasa politică, ascunsă după draperiile unei lupte acerbe şi nu văd mare lucru de la mulţi dintre liderii, care ar trebui să ne lumineze, să ne dea speranţe, să ne arate viitorul prin ploaie, să vedem soarele care să răsară. Or, de la clasa politică primim mai ales raportul despre câte şpăgi şi-au luat diverşi miniştrii, câte ha de pământ diverşi slujbaşi mai mărunţi, câte peşcheşuri cei şi mai mici şi, ca în piramida nevoilor, dar mai ales a posibilităţilor de ciordeală, cât a mai furat fiecare.
Atenţi la lacuri, neputând vedea dincolo de umbrele, mulţi dintre cei ce se prezintă în faţa noastră, aşteptând să îi votăm, nu ne spun nimic mai mult decât scrîşnetul scuipat printre fălcile încleştate ale urii lor că sunt contemporanii noştri. Uitaţi-vă cu atenţie la Băsescu, la Boc, la Blaga, la fata aia, Leana Udea, sunt negrii de ploaie şi  nu dau nimic nou, nici un mesaj de speranţă, doar aburi...

Desen eteric la încrucişarea zborului de fluturi de noapte


Acum nici măcar cei mai îndepărtaţi dintre noi, nu erau chiar atât de departe, pe cât ar fi dorit unii să pară că sunt.
Din acest motiv şi tot aş fi spus, că de acum înainte toţi trebuia să avem de a face cu ceva ce înainte nici măcar nu bănuiam.
Aşa că ne-am apucat să învăţăm repede de tot, ce e de făcut şi am trecut la treabă. În nici doua luni, cu sârguinţa studentului căminist în sesiune, am reuşit să realizăm nenumărate proiecte, multiple, prietenoase şi apropiate colaborări. Eram aproape nebuni, deşi nu aveam ochii albaştrii şi nici nu ne trecea prin cap să ne punem lentile de contact……


1. Pentru cei care nu ştiu, lentilele sunt la un moment dat recomandate DE MEDIC, AVÂND NU NUMAI O IMPORTANŢĂ ESTETICĂ, CI ŞI DE A ACUTIZA VEDEREA şi rezultatele acesteia.
Restul vine aproape întotdeauna de la sine.

2. Altfel, restul vine de la prieteni, de la duşmani, de la organele competente… după cum spuneam, am locuit temporar în atelierele piticilor albaştrii cu feţe roz şi am avut ocazia să văd cum fabrică ei ceaţa.

În fiecare dimineaţă se trezeau înaintea celorlalţi, cu gândul la muncă şi la ceea ce urma să se întâmple peste zi, legat de treaba lor, de mintea lor, de muntele lor, de povestea lor întotdeauna alambicată şi necomplicată, totuşi.

3. - Am înţeles, am strigat, ca oricare dintre cei cărora li s-ar fi spus să spună, daca au înţeles! Ar fi fost de-a dreptul împotriva firii să nu înţeleg sau să nu am habar ce se întâmplă. Tocmai de aceea am lăsat lucrurile de lângă mânăstire, sa aibă propriul lor statut. E adevărat că Moreneta vorbea cu mine, ca şi când ar fi vorbit cu orice ciobănaş de 10 anişori, iar domnişoara de bronz din Piaţa Regilor abia aştepta ca să fie luată la întrebări. Cât despre Sf. Ecaterina, ea, ca de obicei, lăsa tuturor chef să o ia razna şi să se împace după voie, într-un loc al fiecăruia. Eu am făcut-o, alegând joia. Afară ninsese, iar 2 tineri, adolescenţi îndrăgostiţi la porţile nopţii, pentru care toată ura şi nepăsarea celorlalţi făceau îngeri superbi în zăpada bruxeleză, aşteptau metroul pe două peroane diferite.

4. m-am întors la locul meu, la pământul meu din lunca aceea plină de floarea-soarelui, care atunci arăta ca o imensă câmpie cu dinţii rânjiţi în nemernicia căldurii de septembrie şi am urlat cât am putut spre lanterna arătată mie, asemenea unui soare debil. De departe se auzea motorul unei maşini de teren româneşti, prăfuite şi neduse de mult la control.

5. Ziua Z nu a existat decât în memoria colectivă, în memoria mea şi în timpul alocat bârfelor şi, mai apoi, boarfelor. În rest, este mai mult decât clar că tot acel important dus-întors al deliciilor noastre, nu avea nici o responsabilitate acordată în istoria contemporană, în istoria generală, deci, nu a existat.

6. Având în vedere cele relatate, rezultă din experienţa mea, accentuez, a mea, de scrib (eu având în panteonul şi altarul sufletului meu scribul la loc de cinste. Cine nu crede să vadă coperta 4 a ultimei mele cărţi sau prietenii sufrageria plină de însemne, statuete şi semne de trecere a scribului, cât şi a povestaşului prin viaţa mea), că nici un document în firea lui necompletat cum se cuvine de scribul regal nu are cum să iasă pe uşa regală etc., fără ca atunci când cineva pierde, altul să câştige.

7. Scribul, măscăriciul şi regele ştiu la fel de multe ca şi resursele umane 1,2 şi au în vedere de obicei tot ce mişcă, strănută sau respiră… ori a murit şi e folositor! De aceea şi aceştia au lentile de contact, care se lipesc cu diverse materiale, printre care vin, fripturi, salate etc. şi se desprind cu dosare, cuţite în spate, reclame radio-teve.

8. din nefericire, regii-copii, care vin, nu ştiu absolut nimic din cele ce ştiu regii bătrâni, care pleacă, pornind de la necunoscut şi ajungând la absolut nimic! Având în vedere aceste mici amănunte, saltimbancii de serviciu sunt absolut utili, iar cei care uită să dea şuturile de rigoare şi le iau singuri după foarte puţin timp, chiar de la cei care nu le-au primit.

9. farfuriile negre ( cunoaşteţi băiatul acela care a spart-o, nedând vina pe motan sau pe vânzător, nici pe căpitanul bătrân al corăbiei, ce duhănea din pipă, în barba-i tot mai rară), cerul albastru, ochelarii bătrâneşti, obosit lăsaţi ÎNTR-UN COLŢ, AMINTEAU CĂ REGELE se pregătea să aterizeze din înalta sa maiestate în plan nu numai terestru ci şi real. La o masă mai retrasă sta o dansatoare bătrână şi grasă, alături de celebra cântăreaţă din folclor autentic, pasivă, liniştită, aşteptându-şi trecerea!

10. la doua coteţe distanţă, curcile cereau raţelor reţete de slăbit. Cu inconsistenţa obişnuită a discursului curcilor, acestea le determinară pe gâşte, să preia controlul cetăţii eterne în noaptea aceea barbară şi să scape lumea de o lungă noapte întunecată.

11. la marginea lumii învăţatul cu ochii închişi, vede fluturii de noapte arzându-şi aripile în dansul lor noptatic şi eteric prea aproape de lampă, simte schimbarea şi se lăsă să leviteze în absolutul unor noi posibilităţi.

sâmbătă, noiembrie 13, 2010

Scurta balada-Nichita Stanescu

Mircea Dinescu la 17 ani

FĂRĂ CHIN, FĂRĂ VISE


sub buză adăpostise flori pe care Nilul nu le povestise
şi-mi recita versuri din clasici lângă ceasul stat demult
aşa că timpul trecea fără cezariană, fără chin, fără vise
născând ninsori din omizi ucise înainte de-a zbura
din scrisori, în fluturi de soare,
mi se făcuse un dor avan de mare, tânjeam după cer,
înălţăm gândul în lumina ochilor ei, ce avortau idei
fără să tac tremurul degetelor pornite
la întâlnirea   eterităţii,
era iarnă.
viruşii tropăiau pe alături
pe urmă veneau poliţiştii
ştiau că se va face întuneric,
pasiunea creştea în vile de simboluri,
mustea muteşte desăvârşirea,
aveam vârsta cântecelor
ascultam versuri din clasici
potriveam ceasul după căderea serii
şi o visam în palatul de irişi al Regelui Cumva

Ce-i place lui Andrei? Yogi Bear - Official Trailer 3 [HD]

vineri, noiembrie 12, 2010

Cu un guvern, care nu mai lucrează, România se aproprie rapid de o catastrofă economică


Cu un guvern, care nu mai lucrează, România se aproprie rapid de o catastrofă economică - declară purtătorul de cuvânt al PNL Giurgiu, Ionel Muscalu

Guvernul Boc, este, în opinia purtătorului de cuvânt al PNL Giurgiu, Ionel Muscalu, un guvern blocat, care în loc să se aplece asupra problemelor economice se agaţă de un fir de păr şi încearcă să rezolve doar problemele care ţin de clientela politică şi de propria supravieţuire. O astfel de stare a lucrurilor obligă opoziţia să facă tot posibilul să preia frâiele guvernării, pentru a stopa o catastrofă economică, mai susţine Muscalu.
“Deşi a fost înfrânt de curând de decizia Curţii Constituţionale, Guvernul se încăpăţânează să rămână în picioare, incapabil să continue lupta cu criza, ceea ce ne poate împinge spre o catastrofă economică. Este preocupat să-şi rezolve alte probleme şi, deşi ne aflăm în noiembrie, nici până la această dată nu a fost definitivat proiectul Legii bugetului. Asta în condiţiile în care orice zi care trece şi nu se iau măsuri economice corecte agravează problemele. În timp ce se cunoaşte că, numai pentru a acoperi deficitul bugetar şi a-şi rostogoli creditele, România are nevoie de 16 miliarde de euro, Guvernul blochează la nivel de ministere zeci şi sute de proiecte care ar putea fi finanţate din fonduri europene, proiecte care ar putea aduce economiei româneşti o gură de oxigen. De ce? Pentru că în ministere oamenii competenţi au fost îndepărtaţi şi au fost aduşi politruci. S-a dovedit că la nivel local există competenţe, dar asta nu foloseşte la nimic dacă la nivel central totul se blochează prin incompetenţă sau pe criterii politice. De aceea se impune ca opoziţia să preia cât mai curând guvernarea, pentru a se mai salva ce se poate după o conducere feudală, în care Guvernul a hotărât ce vasali merită bani şi care nu”, a mai spus Muscalu.  

Ioan Mănăilă

joi, noiembrie 11, 2010

Credo

video

TEAMA DE FLUTURI

Depun mărturie împotriva mea:
N-am aripi şi genele nu-mi bat pe umeri,
Nu mă uit în oglinzi şi mi-e teamă de fluturi,
Mănânc tigrii de jar la micul dejun
Şi obrazul îmi este de granit incandescent.
Beau cuvintele pe nerăsuflate,
Mă cert cu păsările nopţii,
Râd alandala şi-mi târâi şoşonii murdari
Prin cetate.
Mă-nclin cu pupila rânjită îngerului roşcat,
După care depun mărturie împotriva mea:
Respiraţia mea, porumbel înarmat cu gheare,
Se atinge de obrazul tău şi îngheaţă grădini suspendate
Împărtăşind seara cu nuvele de satin verde.
Fumul de frunze din părul meu miroase a toamnă
Şi eu depun mărturie împotriva mea.














marți, noiembrie 09, 2010

Prin Olanda


Posted by Picasa

Amintiri din epoca de aur

M-am înrolat cu o-ntrebare din paiul lumii cel exact

Să sorb pahar după pahare de bere răsturnat în pat,

Lumina să-mi coboare lin printr-un bob de crin,

Iar primăvara mucedă de afară să-mi dea vin,

Am privit totul ca din acceleratul spre

Ciulniţa încet, cu măsură, ta - ta - ta - ta,

Până am rămas surd de lumina lăptoasă, băloasă

A frigului rumegător de oase tinere,

Până am fugit să bârfesc zilele sprintene,

Am ascultat zorii cu radio la maxim,

Am râs şi am băut iaurt, ca apoi să pot povesti.

M-am înrolat pe scara maşinii de butelii cu gaz

Să aduc libertatea purtând tricolorul pe braţ

Şi cartuşul de kent pentru medici în sacoşă,

N-am dat în viaţa mea şpagă prea lată

Care să rodească din cer până în izvoarele mâinelui,

Doar lacustrul oraş din lacustra ţară ne dădea pe dinafară,

Parcă dorindu-ne viaţa să se rupă de noi.

Cei bogaţi rămâneau în România doar să ia,

Beizadelele lor să-şi facă şcoli şi situaţii în Anglia,

Să ne râdă apoi în nas cu dichis de la Paris,

Pardon!, de la Londra, ce dracu!

Vai şi amar de noi, săracele maimuţe cu păr

Uitate din reţetele de bine şi prinse-n discurs,

Uitaţi-vă la noi ca la morţi, ca la urs!

Căci ne-am înrolat în oastea pieirii degeaba.

Este interesant de vazut: Magnolias in Japan - White Flowers Blooming 白木蓮 - たかだみゆき あなたの女

In noiembrie din Brazilia

Flor da Vida spunea...
Amigo querido, teu poema é profundo e emocionante!
Em agradecimento á tua amizade deixo a ti esses versos...








Poeta de Luz

Tua alma ferida e injustiçada,
Sentindo tuas dores e as dos demais,
Cercado pelo vírus da maldade,
Sufoca... Mas desistir, jamais...!
Esse vírus contagioso
Que avança e invade corações,
Só contamina desprevenidos...
Os fracos, de alma escura e incapaz...
Mas aos seres vacinados
Com a vacina da Fé e da Luz
Anda sempre coberto,
Com o manto do Menino Jesus...
Assim é esse poeta que não se cansa da luta,
Se revolta... Chora... Mas é guerreiro...
Sente o sabor amargo e mortal da injustiça,
Mas ainda assim, empunha a espada,
Verseja, Brada... E pede... PAZ...!

Com carinho... Flor da Vida
7 noiembrie 2010, 20:23
RENATA MARIA PARREIRA CORDEIRO spunea...
I would to go to the feast! Did you like the poem? It´s yours!!!
Delicadeza 
Um indivíduo é uma entidade separada, sem interação. 
Uma pessoa é um indivíduo em interação. Svani Prajnanpad
Prova a tua delicadeza 
Para com os teus amigos 
É um gesto de beleza: - olá, que bom estar contigo!
– Talvez a sua luta seja mais dura 
Nada custa, isso é gentileza 
Dá-lhe tua mão segura!
É virtude repleta de nobreza
Que tem o atributo da moralidade, 
Não nos podemos escapar da impura
Malícia deste mundo, a maldade,
Contudo, em contraposição, 
A gentileza vem do coração,
Vem do desejo de amor e paz
E da compreensão.
O RESTO NOS SERÁ DADO 
Feito após a leitura de “Canção da Mais Alta Torre”, de Arthur Rimbaud, que se perdeu no tempo e no espaço em 1879.
@ Renata Cordeiro
Thanks a lot for visiting me.
Best wishes, Renata

OCAC invites you to visit the 2010 Taipei International Flora Expo(Taiwa...

luni, noiembrie 08, 2010

Vino

                                       de Adrian Paunescu
“Vino să mai spunem despre arte
Şi să ne iubim conspirativ,
În manej de substantive moarte
Vino să te cert fără motiv.



Vino unde cad dicţionare
Şi lirismu-i biciul de jocheu,
Vino unde verbul însuşi moare,
Vino să tăcem în grajdul meu.



Vino să te simţi neputincioasă
Când un hăţ de mâini am sa-ţi înnod,
Vino, vino să ne facem casă
În adverb de loc cu adverb de mod.



Vino unde mor încet gramatici,
Şi întregul timp e-un dezacord,
Când absurzii agramaţi, apatici
Mor şi ei, predicativ, de cord.



Vino unde inima te cere
Şi cuvinte mor cu gâtul frânt,
Vino în ţinutul de tăcere
Ca un ultim şi iertat cuvânt.“

La multi ani Mihail si Gavril!

Mihaela, Mihai , Gabriel, Gabriela va urez La multi ani!

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...