luni, ianuarie 31, 2011

DANSATOAREA DIN BURIC


Femeia şi-a devalorizat trupul,
Pierzându-se-n languroase tandreţuri celeste.
Epopee frecventă în domeniul casnic şi timpuriu
A concentrat consistenţa ei într-o conjugalitate tăcută.
E timpul alb al vizitei năpastei
Spre care se deplasează cu trădarea în vine…
Se însufleţeşte conflictul dintre carne şi spirit,
Se discută intens între sânge şi mediu,
Se minte moralizator, cu mediocritate,
Apoi ea moare, notându-şi stările de spirit.
Acum mai dă pe ea doar o formă de lut!

Despre castelul San Giorgio

Centrul de Studii si Cercetari Infopolitic a realizat cu sprijinul companiei OPERATIONS RESEARCH, la comandaRealitatea TV un Sondaj de opinie in 19-22 ianuarie2011

Volumul eşantionului: 1097 persoane de 18 ani şi peste


Tipul eşantionului: multistratificat, probabilist

Reprezentativitate: eroare maximă tolerată de ±2,9%

Chestionarele au fost aplicate prim metoda CATI

Perioada anchetei: 19-22 ianuarie2011
Rezultatele le gasiti accesand http://www.infopolitic.ro/wp-content/uploads/2011/01/SONDAJ_csci_ianuarie_2_2011.pdf

LA NORD











Lebede pupăcioase îşi frâng gâtul
La nord de lumea minunată şi revărsată,
Niciodată nu-şi plâng tinereţea încordată,
Visată, împunsă de personalitate,
Impresionată de noul cer aton şi bleg,
Operă efemeră a cuiva foarte fob,
Excesiv de dezolate şi, bineînţeles, manierate.
Voluptatea lor vizionară şi izbăvitoare
Este păzită de un dezechilibru al surâsului
Până spre capriciu sau nostalgie,
Chiar până la pârjolul orgolios al cântului,
Pur ca visul neprihănit al fecioarei.
Lebedele prin labirintul mitic
Folosesc avantajele simfonice ale devenirii:
Sunt mai întâi senzuale şi tandre,
Apoi au crize de imaginaţie şi etică principială,
La urmă - mincinoasă biografie,
Deprimarea şi îndărătnica luptă,
Pentru ca explozia din cântul final
Să le apropie şi să le purifice,
Să le dea posibilitatea graţiei şi duioşiei
Undeva la nord!

sâmbătă, ianuarie 29, 2011

CAPTURA DE ORBIRE














Se petrec, în cantonament, îndrăzneli si lucruri de nespus,
Plus că nimic din castelul supus retrocedării nu se dă dus,
Moletierele soldaților liniștiți de gheață se zbat
Formal pe umerii de deasupra inimilor care bat
Grav în Belgia, Suedia, Canada, Spania sau Campagna,
Rezultatul frontierelor luate cu asalt, șampania
Băută de dragoste de scăpare de panică după,
Îmbulzeala golirii înțelese de toți ca părăsire,
Vai!, ce bogaţi vor fi chinuiții consemnați,
Nu, nu este nici o glumă, captura de orbire
Funcţionează cu piedica trasă fără a fi somaţi.
La atac chinuit.
Punct ochit!
Punct lovit!
Nebărbierit stă ceas de ceas
Optimistul cu ochii căprui de dor zdrobitor,
Capturat de fericirea ultimei seri de vals,
Înainte de rock and roll fulgerător.
Căci e clar, nu există decât dulcele deliciu
Al serilor domesticite atomic, fără prejudiciu,
Angoasate de temeri concrete de zahăr candel,
Prejudiciabil ca şi sensul girator
Învârtit pe lângă decor.

SALVARE ABSURDĂ






















Există în fiecare dintre noi un Cain şi o luptă
Pe care-o ducem zi de zi sperând în moarte,
Ca într-o salvare absurdă şi decisă.

Atunci când bem iaurtul sau fumăm ţigara,
Atunci când ne întrebăm de ce nu suntem alţii,
Atunci când spunem că viaţa ar fi stupidă fără proşti.

vineri, ianuarie 28, 2011

Vreau sa fac o alegere. Am nevoie de o idee. Ce titlu sa pun volumului de poezii pe care doresc sa-l lansez pe 1 Martie? Celelalte se numesc: Razboiul cailor pe pereti. Baladele orasului meu. Chipuri de prieteni.

M-am gandit ca, daca tot facem noi acest cenaclu virtual, iar dumneavoastra cititi aceste poeme pe care  eu vreau sa le dau la cules in tipografie intr-o saptamana, sa va consult asa democratic si in cunostinta de cauza asupra titlului, numelui volumului, care intr-un fel este si creatia dumneavoastra, fiindca m-ati incurajat si m-ati indemnat prin comentarii sa scriu in continuare.
Deci, ce parere aveti: Ce titlu sa pun volumului de poezii pe care doresc sa-l lansez pe 1 Martie?

Stea cu trenă (Epopeea discretă a unui bondar îndrăgostit de o stea )

Noi facem parte din sistemul solar,
Tu fiind prima stea de la soare,
Cu care stelar am ieşit la plimbare,
Din forfota-mi obişnuită de  bondar
Solitar.

Aşa că, elitrele mele zborifere se etalează,
Uite aşa! în lumina ta de stea ce dansează,
Ca şi când mi-ai da un sărut transparent,
Care duios, păsăresc, temperamental aparent,
Necheza.

Chiar şi aşa, eu nu ştiu de adio, de vino,
De foame, de sete, de păsările mâncătoare,
De bondari cu elitrele fantezi,aproape divino,
Ce sari prin Calea Lactee, ca o stea călătoare,
Cvartet de piane.

Dar pretutindeni se vorbeşte despre tine,
Eşti la modă mai ceva decât o cometă,
Şoaptele lumii privindu-te, galactico, ţine
De statutul tău de stea indiscretă,cochetă,
Prima de la soare.

Fiindcă ai luminat ziua, pierzând strălucirea
Pentru un biet bondar cu ursitori ruşinate,
Fiindcă ele au ursit cele şapte păcate,
Caustic şi globalizant prezentând iubirea,
Ca o perspectivă...

Atunci ai plecat dând sfios din mână,
Uite aşa!, dincolo de lună cu o săptămână,
Ca să orbitezi pe lângă o planetă,
Care să-ţi poată cumpăra
Trena ta!

COMENTARIU - ANI "luptă" de zor împotriva corupţiei: doctorul Cinteză şi actorul Diaconu, găsiţi incompatibili

După o istovitoare anchetă, care a durat mai mult decât o sarcină la termen, inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au reuşit să-i găsească în incompatibilitate pe doctorul Mircea Cinteză şi pe actorul Mircea Diaconu, un personaj discret rătăcit în apele tulburi ale politicii româneşti.

COMENTARIU - ANI "luptă" de zor împotriva corupţiei: doctorul Cinteză şi actorul Diaconu, găsiţi incompatibili
Descoperirea stării de incompatibilitate a celor doi vine la finalul unei anchete începute în 15 aprilie 2010. ANI anunţa atunci, pe surse, că cei doi au primit nişte derogări pentru a ocupa atât funcţiile de parlamentar, cât şi funcţii de şef de secţie într-un spital, în cazul lui Cinteză, sau de director de teatru, pentru Mircea Diaconu. Sursele din ANI anunţau atunci că instituţia a cerut Parlamentului o listă a celor care au solicitat şi primit derogări pentru a putea ocupa funcţii de conducere în instituţii publice în paralel cu mandatul de parlamentar, suspiciunea fiind aceea că derogările obţinute ar fi fost acordate ilegal, legea care interzice cumulul acestui gen de funcţii fiind una organică, de la care nu sunt permise excepţiile.
Cazurile celor doi sunt, întrucâtva, similare. Într-un demers onest, aceştia, alături, poate, şi de alţii, au mers cu jalba-n proţap la Comisia Juridică din Senat, Camera din care fac parte, anunţându-şi dubla calitate şi cerând permisiunea de şi-o păstra. Cu hârtiile de la cei dintâi jurişti ai Parlamentului în mână, medicul şi actorul şi-au văzut de treburi, fără a fi implicaţi în scandaluri, fără a fi suspectaţi că ar fi făcut averi ilicite şi fără a fi bănuiţi de alte fărădelegi. Dar s-au trezit contestaţi de ANI, cu un eventual proces pe cap şi în pericolul de a-şi pierde mandatele de parlamentari.
Probabil că, formal, ANI are dreptate. Dacă în România există o lege care să interzică să fii şi parlamentar şi director de teatru, ea trebuie respectată. Pe de altă parte, dacă există "instituţia" derogării şi dacă aceasta nu a fost falsificată de cei doi, ci obţinută corect, transparent, de la forul îndrituit să o emită, ei nu pot fi suspectaţi de nimic. Cel mai probabil, pentru fiecare dintre ei va urma câte un proces în care ajung să fie implicaţi din cauza unor inconsistenţe legislative, din cauza unor deficienţe de sistem pentru care, pe de-o parte, dată fiind calitatea lor de parlamentari, ar putea fi şi ei vinovaţi. Rămâne de văzut.

Notabile rămân însă performanţele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Pe de-o parte, în comunicatele de presă oficiale care anunţau descoperirea incompatibilităţilor - altfel notorii, de aceea şi aparent motivate prin acele derogări - ANI afirmă că dosarele au fost deschise în 15 noiembrie. Surse din ANI anunţau însă verificarea celor doi încă din 15 aprilie 2010, precum şi solicitarea către Senat de a transmite toate derogările similare acordate de Comisia Juridică.
Reiese astfel că ANI a avut nevoie de mai mult de nouă luni pentru a ajunge la concluzie în cazul celor doi. Şi mai constatăm o inadvertenţă, pentru că, deşi cei doi senatori au fost "inculpaţi" oficial, formal în noiembrie, ancheta împotriva lor a început cu şapte luni mai devreme, în aprilie.
Pe de altă parte, deciziile ANI în ceea ce-i priveşte pe Cinteză şi Diaconu scandalizează. Pe fond, rolul ANI este să descopere incompatibilităţi, conflicte de interese şi, eventual, averi nejustificate. Terenul de vânătoare al ANI este unul extrem de bogat, dacă este să ne luăm după percepţia publică potrivit căreia mediul politic este profund corupt şi perfect dar ilegal întrepătruns cu mediul de afaceri. Mai mult, presa a relatat în repetate rânduri, mai mult sau mai puţin argumentat, despre averi imense ale unor politicieni importanţi, astfel că ANI ar trebui să aibă treabă.
In plus, în ultimii trei ani, în repetate rânduri şi mai mereu în apropierea unor rapoarte ale Comisiei Europene, care are mari aşteptări de la "draga de ANI" creată de Monica Macovei, contestatul preşedinte al instituţiei, Cătălin Macovei, ieşea public şi promitea confiscări de mari averi de miniştri, în mesajele sale putând fi citit, printre rânduri, celebrul îndemn la somn liniştit, căci cineva, de această dată ANI, lucrează.
Rezultatele ANI în cazurile importante se încăpăţânează totuşi să nu apară. Nici miniştrii cu averile lor în străinătate nu au fost prinşi şi sărăciţi, nici primarul Constanţei, Radu Mazăre, nu a rămas fără presupusele proprietăţi din Brazilia.
Singurii bani confiscaţi definitiv de ANI au fost cei făcuţi cu tipografia de permise a poliţiştilor din Piteşti. În rest, nimic notabil în privinţa descoperirii şi confiscării de bani nejustificaţi.
În schimb, eforturile ANI s-au concentrat pe cazuri precum cel al lui Victor Alistar de la Transparency International, un critic acerb la adresa activităţii şi integrităţii conducerii instituţiei, precum cel al lui Codru Vrabie, acuzat că l-a sprijinit pe Alistar în aşa-zisa "activitate infracţională", precum cel al lui Mircea Dinescu, fiind evidentă incompatibilitatea între calitatea lui de frunzăritor de dosare de securitate şi cea de producător agricol şi, mai nou, precum cel al lui Mircea Diaconu. Aşadar nici măcar la capitolul "incompatibilităţi" anchetele ANI nu au deranjat "liga mare" a politicienilor-afacerişti, deşi presa abundă de relatări despre situaţii delicate în care se învârt bani mulţi.
În schimb, ANI s-a concentrat pe acuzaţii de "fals", trimiţându-i la Parchet pe cei care au uitat să treacă bunuri mai mult sau mai puţin importante în declaraţiile de avere. Însă şi în acest domeniu succesul ANI este mai mult decât discutabil, dosarele fiind clasate unul după altul întrucât intenţia, unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii de fals, nu poate fi demonstrată.
La o vedere de ansamblu, pare inexplicabil de ce ANI se încăpăţânează să nu producă de fapt nimic. Privită mai în detaliu, instituţia îşi arată adevăratul mod de lucru: dictatul. ANI este la cheremul şefilor, iar cine îndrăzneşte să-i conteste inactivitatea se trezeşte târât într-un hăţiş de manipulare şi de proceduri judiciare, singurul domeniu în care secretarul general Georgescu şi preşedintele Macovei par cu adevărat pricepuţi.
În aceste condiţii, nu-i de mirare comentariul acid al discretului şi temperatului Mircea Diaconu, la aflarea veştii venite dinspre ANI: "Dacă şi teatrul este incompatibil... sau poate s-a primit ordin să fie incompatibil...".
Paradoxal rămâne însă faptul că această realitate nu a fost până acum văzută şi la Bruxelles, unde ANI a fost constant apreciată.



(Comentariu realizat de Ovidiu Vanghele, ovidiuv@mediafax.ro)

INOROG PE ROATA OLARULUI


Inima mea porneşte dintr-o frântă aripă de pasăre
Zborul ei în picaj mă leagă cu forţa gravitaţiei de pământ,
Ca Anteu se înlemneşte jumătate din mine de lut,
Cealaltă jumătate se zbate spre geana creolă de soare.
Pasărea din inima pământului frământă lutul de gânduri
Până ce se face gheţă în creier şi rătăcirea de libertate
Are nevoie!
Inima mea porneşte din sângele mamei mele,
Pulsul lui fremătat de cuţitul sângelui meu
Îmi dă un suflet ce curge asemeni pârâului vieţii,
Îmbrăţişând tăcerea asemeni unui inorog,
Libertatea asemeni focului din cuptorul olarului.
Coloana mea vertebrală călăreşte un inorog pe roata
olarului
Inima mea are nevoie de tine prin coclaurii de pasăre
Căutând hăituitorul de gânduri smulse pe vecie din
pământ,
Destrămându-mă şi întremându-mă în atâţia tigrii de lut,
Îmbrăţişându-mi tinereţea cu dansul penelului de soare,
Pasărea-tigru din pământ mă modelează ca pe Van Gogh,
Până ninge în mine cu mii de ochi văzători de paradisuri,
Cu urechi auzitoare de cânturile lui Orfeu.
Avem nevoie de dansul inimii tale, fântână de stele.

joi, ianuarie 27, 2011

JURNAL DE-O SEARĂ

Gândirea exersată liber din copilărie
Mă făcea să cred că m-am născut
Din sânul drept al mamei,
De lângă inima ei stângă,
Drept pentru care nu m-am hrănit
Cu lapte, ci cu forţe plăpânde,
Înghiţind lăptucile verzi din grădină.
Am urlat totdeauna când m-a pus la sân
Căci resimţeam torentul naşterii mele din inima ei.
Repetam idiot: finit, nefinit, infinit,
Fără să înţeleg nimic din ce spuneam
Şi-mi plăcea verdele de la lăptuci
Ba, câteodat, şi laptele amar din ele.
Era seară când mi-au spus să vin,
Am venit noaptea trăgând de cep un butoi
Pe care-l purtase Diogene mai demult
Lăsând urme adânci pe degetul meu arătător
Şi am arătat tuturor pi la pătrat în cerc închis
Pe un vapor de pe Dunăre
Apoi am tăcut ruşinat
Tăgăduind-mi aptitudinile mele de povestitor.

PETE ÎNFLORITE DINTR-O FABULĂ


„Madame dans sa tour monte si haut… ”
Fata aceea si pata de cafea din colţul pernei
Îmi aminteau întotdeauna de mine, cel tânăr.
Mă nărăvisem la furat potcoave din haremul stelelor
Până mi-am fript buricele celor cinci degete cu o
caia de aur
Care s-a încolăcit pe unul singur.
Mă gândeam la prietenii mei cei neavuţi şi la neavuţii
mei neprieteni,
Îmi netezeam borurile pălăriei cu stări de lehamite
Şi-mi năimeam argaţi dintre fii vântului
Pe care-i plăteam cu frunze din Prolegomene
La un viitor compendiu de linişti extatice.
Femeile aveau carne de piersică şi tors de siameză.
A fost o zi mare când am întâlnit soţia melodioasă
A gloriei. Avea capot deschis în faţă…cu nasturi,
Îţi puteai strecura mâna cu prietenie pentru a aplauda
Nurii şi muzica sferelor ei de viitoare gravidă.
Pata de cafea era brună ca păcatul, atrăgea privirile
Asemenea torsurilot răsărite berbant la fecioare.
Totul în jur părea târziu şi trist.
Cireşul era de fapt o moarte a primăverii,
Iar lupa trişa normalitatea cu struguri.
Persia era strânsă într-o bocceluţă de demult.
Dumnezeu suia lumea pe bicicletă
Şi o învăţa şerpuitul pe două roţi şi pe o roată
Fata aceea şi pata de cafea din colţul pernei
Îmi aminteau de mine, cel tânăr.
Morala: Nu mi-e frig de amurg, ci de petele din lună.

Mergem împreună până pe lună?

Sărută-mi sprânceana,
să geamă de dor părul fuior.
Şi eu îţi voi lua  un condor,
pe care să zboare
gândurile  tale.
Dacă nu-ţi place,
facem pace
de stele,
Între ele tăcere…
Si doi cu doi fac doi
adică noi
cei care sunt unul lângă altul.
Ca prăpastia lângă stâncă.
Şi inima plăpândă
la mijloc…
Tăcere prin parcuri…
Noi nu mai îngrijim visul florilor
Şi ele de dor ne aşteaptă.
„Mergem împreună până pe lună?“
Rămânem un pic până ne facem prieteni
câţiva  (6, 7, 8, 9… )
Apoi ne vedem în serile de echinocţiu:
Eu - un fox cu coadă scurtă,
Tu - o pisică siamează, danaeză,
Dansând dans pisicesc sub luna nebună!”
„E bună!”

PAN


Te văd când ştiu că trăieşti lângă cineva
pe care nu-l cunoşti ca pe mine.
Hodinească-n bucurie
Viţa de argint şi ţapi
Dilatând în sindrofie
Prozatori şi fii napi.

Nai privit cu cerul gurii
Cu cerneală şi-ncordat
Scrie frigul pluş al lumii
Printre trestii animat.

Prin bodegi mai rupe o moarte
Disponibil la iubit,
Obosind caprine-n parte
Ca un faun ruginit.

ARTIST FLUIERAT




Maşina mea de scris - temniţă de artist, dar şi parc,
Ambiguitate de număr refuzat
La marginea programată a meşteşugului,
Chiar dinţii ei de fildeş pe carii de fier
Rânjesc a ispită, slim,
Maşina mea de scris
A ostenit ca floarea ruşinii la
Marginea drumurilor, mereu pricăjită.
Zeiţa nopţii mele contrariată de dor,
Au trecut zece ani de tobe şi
Nevoi învârtite la butonieră
De democratice strigări,
Descheierea bestiarului poetic
În răspuns aristocratic de stil,
Prelungire pe pagina albă
A fantomelor neînţeleselor talgere,
Blesteme de răni ale unghiilor
Clipocind destrăbălat în ochiul geniului,
Libertate de desuspendare sudică.
Eu, omul din sud, un prost
Inocent şi senzual, mă închin,
Maşina mea de scris live,
Temniţă de artist pictural fluierat.


Greek Orthodox Christian Byzantine Chant 4 (Theotokario, Θεοτοκάριο)

miercuri, ianuarie 26, 2011

Absolut necesara simt nevoia de arepeta si :Zăpezi de azur




















Când tu deschizi fereastra,
În mine curg zăpezi,
Albastre, înverşunate,
Ca apele repezi.

Dragă femeie, în ierni patriarhale,
Zăpezile-s în mine şi toamnele în vane,
De aceea nu deschide, parfumul tău doboară,
Prin lumea anodină trufia-mi de ocară.

Şi-n ospicii de nea, bucoavne se-nvechesc,
Miroase şi pământul a vechi hrisov domnesc,
Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă,
Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.

Priveşte-mi întristarea, zâmbind a mântuire,
Lumina strălucească  pe faţa ta, de tremur,
Iară dogoarea vorbei, n-o lăsa să respire,
Zăpezile sihastre ale vreunui cutremur!

Renasc aicea pricini, când tu deschizi fereastra,
De aceea încă odată, cu  cerul te conjur,
Priveşte-mă prin sticla-i, îngăduie şi, basta,
Să curgă-n mine repezi, zăpezile de azur!

DEZRĂSUCIREA RĂSUCIRII DEZRĂDĂCINATE. Un zambet pe cativa milimetri...


Panachidă scrijelită la pandalie palpită
Pana pune pe pancartă pancreas cules din artă.
Palmares de palisandru are doar bărbatul tandru.
Radioamplificare - femeia cu lungi picioare.
Şaltărul de la şalvari susură la prepuţari,
Sutiene suvenir la tricornii cu nadir,
Literaţii lipotimi liniuţă liru’lir.
Exhibiţii ex-înscrise, dezintegrări interzise.
Resemnat dezgrop des lâna
Dezlânând adesea gluma
Şi dezoxidat de simt
Dezinteresat vă mint.

ETERIC


Întorcând pe multe feţe lucruri,
Vorbe, episoade,
Îmi e frică de sterile adunături,
Îndeletniciri uşoare,
Gesturi rostuite din fum de ţigară,
Lupi încolţind fatal ninsori,
Pe care picături de ploaie
Le transformă în nămol.
Jurămintele de soldat al istoriei năroade,
Mă rod, mai ceva decât conştiinţa păcatului,
A bilelor huruind pe ciment,
Mai ceva decât Hitler hrănind căprioare,
Stalin oferind flori iubitei,
Nero cu extinctorul în mână.
De veghe,
Fac reverenţe istoriei mele şi urlu.
Deşelat de amorţirea timpului
Alergat din zmeie deşucheate,
Ţepi de ceaţă mă îneacă,
Iarba mea îngălbenind-o, pură,
Ace de milă din mila ta,
Spaime de foame neînţeleasă
Mă îmbrăţişează.

marți, ianuarie 25, 2011

Ce am vazut ieri, mi-a amintit de decembrie 1989. Asa ca reiau o poveste despre amintiri, numere şi…libertate


Printre cărămizile gata umplute cu sârmă din care urma a ţâşni căldura, aştepta cratiţa cu ulei să prăjească ultimii cartofi… Dar nu era ora de curent electric, venea peste o oră. 
Butelia cu numărul 136 era în aşteptare cu ăl bătrân lângă zidul şcolii 10, de dis-de dimineaţă. Acum era seara.
Mama, a 32-a, tocmai leşinase bătându-se cu alte sute de mame şi taţi pe trei pungi de gâturi şi gheare de pui, poreclite japonez Taki-muri. Cele două calorifere înfricoşau cu gerul pe care-l transmiteau, iar cele unsprezece piei de miel argăsite adunate într-un cojoc erau binecuvântate. 
Când s-a întors, târziu, de la alimentara cu ghearele şi gâtlejurile, tocmai se stingeau cele patru lumânări şi se aprindea curentul electric. Economia zilnică strângea banii pentru viitorul copiilor ei. Cu banii strânşi se construiau apartamente şi locuri de muncă, unde să stea copiii şi să muncească toată lumea. 
- Daţi, bă, doar câte două, să ajungă la toată lumea! 
Pensionarul care strigase era în asentimentul pensionarilor de lângă el, dar şi al tinerilor din spatele lui, chiar, dacă era rumoare că tot moşii se bagă în faţă, că ei au mai mult timp.
La radio se vorbea despre lucruri stranii. Ăla bătrânu’ zicea de unii că îl înjură pe Ceauşescu.
Pe urmă, el a văzut că oamenii cam forfoteau şi i-a înjurat pe miliţieni. Mai fusese luat la Securitate că ar fi aruncat o sută patru manifeste în staţia de autobuz cu „Murim de frig şi foame!”.
Habar nu avea de politică. Nu a făcut în viaţa lui politică şi îi e scârbă de politică şi politicieni: ‘’Îmi e silă, mă, de mincinoşi şi mâncători de …, fără nici un merit, fără carte, fără principii!”
Pe urmă a venit armata. Trăgeau peste tot, mai ales spre turn şi poştă.
Noi jucam fotbal în capătul blocului, lângă bătătorul de covoare. Rafala mitralierei suna straniu, nu de speriat, ca boabele de porumb aruncate pe o tablă. Un tab s-a postat în grădină, chiar lângă piersicul ăla nenorocit care făcea nişte eczeme de fruct - 2-3 pe an-, sub geam.
Eram fericiţi. Ne-am legat brasarde tricolore şi urlam prin oraş. Am fost în Vamă când au venit ajutoarele. Am aflat peste douazeci de ani ca in autobuzele inscriptionate Médecins Sans Frontières, erau si legionarii din Legiunea straina are trebuiau sa asigure paza ambasadei si comunicatiile cu Franta. Noi stateam in strada si stigam:
- Vive la France !
Am strigat alături de toţi cei care erau acolo, deşi de unii îmi era frică atunci când îi priveam mai atent.
Am fost pe Şoseaua Bucureşti, unde azi e Parcul Mihai Viteazu şi unde atunci, în amiaza mare, se trăgea în blocuri după zvonuri. O femeie ieşise în furou la balcon şi ăia să o omoare, pentru că ar fi ascuns terorişti.
– Uite-l, bă! Şuieratul gloanţelor mă făcea curios. Erau şi alţi colegi de-ai mei pe stradă. La un moment dat nişte vecini de-ai mei, vreo doisprezece, au făcut un post la colţul străzii să filtreze teroriştii. Toţi zbierau să trăiască revoluţia. A doua zi a venit o dubă de muncitori să ducă oamenii la Bucureşti din faţa Casei Cărţii. Eram pe scara din spate a furgonului când o mână hotărâtă m-a înhăţat şi m-a zvârlit jos.
Apoi un şut în fund m-a trimis la pământ. Era cald, nu a nins de cinci zile, deşi era decembrie.
- Uită, bă, de revoluţie şi du-te-n …casa mă-tii ! Nu te-am crescut, să te omoare ăştia la cinşpe ani !
Cu lumina stinsă, ca să nu ne nimerească gloanţele pe fereastra lângă care 2-3 eczeme ale unui piersic retardat mucegăiau peste un tab, ne-am adunat toţi patru în hol, ca să dormim în noaptea aia în care sfârâiau în aer gloanţe...
Trecuseră trei zile de libertate!

Ionel Muscalu

P.S. Vă urez la mulţi ani de ziua care va deveni naţională de la anul, tot ce ar fi însemnând pentru voi, acest moment! Pentru mine înseamnă şi România Mare şi o onoare, aceea de a trăi după strămoşii noştri, care nu ar fi pregetat să lupte pentru un ideal. Al meu este acela de a trăi într-o ţară liberă, in care sa fiu sigur  ca fiului meu  nu ii este frica sa mearga pe strazile care devin din ce in ce mai stapanite de violenta, tot asa cum viata economica este controlata de mafie, in timp ce Romania devine a 12-a tara aflata in topul riscului de foamete in lume si pe primul loc in Europa!

Anul acesta, de 1 Martie, voi lansa un nou volum de poezie.



VIN CU VÂNTUL


Insomniile, ceaiurile reci şi generaţia irosită nu rezolvă

nimic.

Sibilinic şi somptuos am să-mi clădesc destinul pe cartea

Aceasta.

Bolnav de pâine goală şi tindă fără preşuri,

Nu-mi pot imagina trecerea mea pe aici fără vreo

revoltă.

Totul trece prin salcâmul din faţă, prin supa de tăiţei

Şi dunga de soare de pe spatele nisetrului.

Eu vin cu vântul şi cu noaptea sădite în mine de ei,

Tânguitorii flămânzi ai pildei neruşinate.

Îmi place gingăşia solemnă a uliului,

care nu-şi lasă prada din

Gheare decât pentru a o sfărâma,

Îmi place sudoarea ţărăncii aplecate deasupra lanului,

Şi pentru că lumea este alcătuită din cei puternici

Şi din fiinţe după chipul şi asemănarea lor.

Îmi plac paltoanele negre şi Demis Roussos,

Nu-mi plac decât regii şi saltimbancii lor, sunt liberi…

Câteodată îi iubesc mai mult pe clovni decât pe regi.

Îmi place James Joyce, pe care totuşi nu îl înţeleg.

Președintele american Obama condamnă atentatul de la Moscova


Ştiri


Purtătorul de cuvint al casei Albe, Robert Gibbs a declarat că preşedintele american Barack Obama a calificat drept „revoltător” atacul de la aeroportul Domodedovo de la Moscova, soldat cu peste 30 de morţi şi zeci de răniţi.

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a exprimat solidaritatea alianţei cu Rusia, cerînd o colaborare mai mare in combaterea terorismului. Mesaje similare au transmis Rusiei preşedintele Parlamentului European, polonezul Jerzy Buzek, preşedinţia lituaniană a OSCE, Franţa si Germania, care au caracterizat atacul drept un act de barbarie.

Atacul a avut loc in sala de sosiri a aeroportului, lîngă zona in care veneau bagajele. Preşedintele Rusiei Dmitri Medvedev şi-a anulat plecarea la Davos, unde urma sa participe la Forumul economic internaţional şi a cerut introducerea unor masuri speciale de securitate la toate aeroporturile şi in spaţiile aglomerate. Medvedev a promis că vinovaţii vor fi prinși.

Anul trecut in luna martie, doua femei sinucigaşe din Dagestan au provocat o explozie in metroul moscovit, omorînd 40 de oameni.

Saracu Basescu, huiduit cand la Iasi, cand la Focsani, ba si-n lipsa la Bucuresti, Cluj, Deva, Brasov! Sa fie din cauza ca si-a luat in serios rolul de stapan de oi?




Vezi mai jos parlamentarii care au dobândit titlul de OAIE prin faptul că s-au ascuns în turmă, pentru a susţine Guvernul BOC Zero (zero voturi de susţinere în parlament la moţiunea de cenzură din 27 octombrie 2010).
Toţi parlamentarii din LISTA Z-EROILOR, în ordine alfabetică (246):

http://www.listarusinii.ro/zeroi
Băsescu, huiduit la Iaşi şi la Focşani: Nu vin pentru voturi, aplauze sau fluierături


Antena3.ro
24 Ian 2011, 15:49    Foto: Mediafax
Zi tensionată pentru preşedintele Traian Băsescu, care a fost întâmpinat cu huiduieli şi fluierături la manifestările organizate de Ziua Unirii, mai întâi la Iaşi şi apoi în Focşani. La Iaşi, şeful statului a avut parte de cele mai multe huiduieli. În momentul în care a început să se adreseze mulţimii, oamenii au început să-l huiduie, să fluiere şi să strige diverse mesaje, printre care "Jos Băsescu!", "Demisia!" sau "Hoţii!". Şeful statului şi-a continuat, însă, discursul, vorbindu-le celor prezenţi despre unitate, sacrificii şi responsabilitate.
Vezi aici ce s-a întâmplat de Ziua Unirii la Iaşi. 
Preşedintele Traian Băsescu a fost întâmpinat şi la Focşani cu huiduieli şi fluierături. Şeful statului s-a deplasat acolo pentru a participa la manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor. 
„Cu siguranţă nu vin nici pentru voturi, nici pentru aplauze nici pentru fluierături chiar. Dar trebuie sa vă spun că vin în primul rând din respect pentru istorie, pentru un moment constitutiv al statului român modern şi în acelaşi timp vin să arăt respectul meu şi urmaşilor acelora care au facut Unirea”, a declarat Traian Băsescu, la Focşani. 
Preşedintele a spus apoi că este foarte important să arătăm respect pentru istoria noastră, dacă vrem să o facă şi alţii. „Este probabil un moment în care cel mai important lucru este să arătăm respect pentru istoria noastră şi pentru noi pentru că atâta timp cât noi nu ne vom respecta momentele istoriei noaste, nu avem cum să pretindem altora s-o facă”, a declarat Traian Băsescu.  
Băsescu: Nu vin pentru voturi, aplauze sau fluierături
Şeful statului a continuat precizând că nu doar istoria este importantă ci şi viitorul ţării, amintind şi numele unor trei mari licee - Kogălniceanu, Unirea, Cuza, pe care le-a numit instituţii destinate viitorului. 
“Dincolo de patimi, de dorinţe, dincolo chiar de interesul fiecruia dintre noi, esenţa acestei zile este legată nu numai de istorie, ci şi de viitor. Aveţi aici şi probabil e semnificativ faptul că trei mari licee, fie că e vorba de Kogălniceanu, de Unirea, de liceul Cuza, toate reprezintă instituţii destinate viitorului în primul rând. Niciodată un stat, o ţară nu-şi poate prefigura fericit viitorul fără şcoală. De aceea, unul dintre elementele esenţiale ale evoluţiei noastre este legată şi de reforma Educaţiei, una necesară pentru a da tinerilor competenţe. România nu poate să devină puternică şi prosperă fără oameni competenţi", a spus preşedintele. 
Apoi, Traian Băsescu s-a referit la problemele economice ale ţării, precizând, în discursul său, că un stat modern înseamnă un stat autosusţinut, deoarece „o ţară nu poate consuma mai mult decât produce”. “O ţară nu poate consuma mai mult decât produce. Trebuie să aflăm o dată pentru totodeauna că statul modern inseamnă statul autosusţinut, care îşi creează resurse pentru cetăţenii săi. Acesta este poate una dintre cele mai importante priorităţi ale României”, a declarat şeful statului. 
El a continuat referindu-se la revizuirea Constituţiei şi exprimând-uşi speranţa că la anul „România va fi puţin mai modernă. „ O ţară cu o constituţie neclară, care nu creează instituţii flexibile, e o ţară care nu poate evolua pozitiv, de aceea cred eu ca una din oblgiaţiile esenţiale este să revizium Constituţia. Vă doresc ca la anul să fiţi într-o ţară puţin mai modernă, în care chiar toţi să respectăm ziua fundeamnentală a devenirii noastre, ziua Uniri. La mulţi ani focşăneni!”, a mai spus preşedintele Traian Băsescu.
Traian Băsescu a ajuns în Piaţa Teatrului "Maior Gheorghe Pastia" din Focşani în jurul orei 15:40. În momentul în care a trecut pe lângă mulţimea adunată acolo, mai mulţi oameni au început să scandeze "Huo!" şi "Mincinosul!" şi să fluiere.
Traian Băsescu, huiduit şi la Focşani
Huiduielile au continuat şi în momentul în care preşedintele a primit onorul de la Regimentul de Gardă şi Protocol "Mihai Viteazul".
Traian Băsescu a fost întâmpinat apoi cu pâine şi sare de oficialităţile locale, iar o femeie îmbrăcată în costum popular i-a pus la gât un fular tricolor. Preşedintele a urcat ulterior pe scena amplasată în piaţă, de unde ar urma să susţină un discurs. Alături de el se află şi fostul ministru al Tineretului, Sorina Plăcintă.
Conform forţelor de ordine, în momentul în care şi-a făcut apariţia preşedintele, în piaţa din centrul municipiului Focşani se aflau peste două mii de persoane.
Preşedintele Traian Băsescu a fost huiduit luni dimineaţă şi la Iaşi. Şeful statului a avut dificultăţi în susţinerea discursului prilejuit de Ziua Unirii Principatelor. În momentul în care a început să se adreseze mulţimii, oamenii au început să-l huiduie, să fluiere şi să strige diverse mesaje, printre care "Jos Băsescu!", "Demisia!" sau "Hoţii!". Şeful statului şi-a continuat, însă, discursul, vorbindu-le celor prezenţi despre unitate, sacrificii şi responsabilitate.

"Mie mi-a fost la fel şi la Iaşi şi la Focşani", a răspuns Traian Băsescu la întrebarea unui reporter despre huiduielile de la Ziua Micii Uniri


Si dacă in ierni zăpada nu are nicio miză,
Pășunile strivind peștii din fund de râu,
O tara nu-i in ape, in cer si nici in grijă,
Ci-n singura putere, deasupra mult de rău.

Lacrima ti-o vad pe faţă, ochiul către Dumnezeu,
Tu, prieten bun, desigur, ești la fel cum sunt si eu,
Obosit, gândind ca mine, cazând astăzi din picioare,
Omorându-ţi astăzi gândul, ca să  strigi cu disperare.

Ei nu pot să salte diguri la ‘necuri şi-între spaime,
Ei nu- s decât jigodii, urcând din ploi pe drame,
Când tu ieşi încet din glodul si  malul revărsat,
Speranța  o vad în tine.  Nici noi nu te-am uitat!

Asa e, Doamne, ei nu au dreptate!
Caci nu ajuta frații cu umerii firavi,
Lăsați atunci în pace,  măcar bătrânii care
Olimpian mai pot și vor sa fie bravi!

Bodogănind încet, plângând cu voce tare,
Cu ape tulburi, repezi , înfipte până-n soare,
O ceapa si o coaja ei doar mai au prin case,
Cutreierând prin  bălti, puhoi  de suflet arse.

Si-atunci incet zăvoare de ape se deschid,
Sa rupa nesimțirea si prea sinistrul zid,
Care ne înconjoară cu morți si cu nevoi,
Cand ai de sus uitară de grijă şi de  noi!
Ionel Muscalu

luni, ianuarie 24, 2011

Am avut dreptate: Giurgiu net a castigat cititori.

Scriam alaltaieri pe acest blog, ca cel care a castigat din sondajul Cel mai iubit dintre giurgiuveni este Giurgiu-Net.
Iata ca o confirma extrem de atent si de urgent Giurgiu news, care citeste Giurgiu net:
"Reporterii, redactorii, dar mai ales informatorii nostri ne-au adus pe tava vraful de informatii... Una dintre ele  ne-a atras atentia...
Petrisor Mustateanu a batut la usa CMJ-ului (Centrul Militar Judetean) si a cerut sa fie avansat in grad... Se stie faptul ca, atunci cand era pe cai mari, Petrisor Mustateanu (Pepino) a urmat, la apelul de seara, cateva cursurui, mastere, etc., in... afaceri interne. Suntem foarte siguri ca nu au fost mastere in... ginecologie.
Intrebarea legitima care se impune este urmatoarea: Petrisor Mustateanu este ofiter in rezerva sau este... activ? Iar de aici o alta intrebare: numele de Pepi sau Pepino este porecla sau acoperirea?
De unde primeste "Pe surse" atatea informatii, multe dintre ele "otravite"? Cert este ca site-ul pe care-l pastoreste Pepino este din ce in ce mai periculos, prin informatiile pe care le contine.
Lasat de izbeliste de Adrian Popescu (Proto), fara functii, fara loc de munca, culmea este ca Pepino prospera. I-au crescut falcutele, are o burta respectabila, dar si o limuzina cu care strabate orasul zilnic, iar drumul spre Capitala de trei ori pe saptamana. 
Nu vi se pare cam mult pentru unul care de un an nu mai are serviciu, nu mai are nicio sursa de venit?
Si pentru ca veni vorba de surse, nu cumva Pepino are resursele de "pe surse"?" - Giurgiu news, intr-un articol "Pepi activist sau... activ?".
Ce ii enerveaza pe cei de la gazeta citata este ca Pepi a facut cursuri, mastere si tot fara serviciu este, ba mai primeste  si  "Pe surse" atatea informatii, multe dintre ele "otravite"? Cert este ca site-ul pe care-l pastoreste Pepino este din ce in ce mai periculos, prin informatiile pe care le contine."
Pe deasupra, Pepi are limuzina si se plimba cu ea zilnic in oras, ba mai face si drumuri la Bucuresti, chiar daca plateste cu maruntis la statia peco si face demonstratii la benzinarie:( „Plănuim de-o săptămână acest lucru. Am vorbit pe internet şi am trimis sms-uri pentru mobilizare. Mulţi dintre cei care suntem aici de-abia acum ne vedem la faţă. Dacă nu luăm atitudine nu putem schimba nimic în această ţară” a declarat Petrişor,( Mustateanu N.N.) unul dintre iniţiatorii operaţiunii „Ziua banilor mărunţi la Giurgiu”.).
De fapt, limuzina lui este o masina la mana a doua, de mic litraj, cu care zilnic isi duce si isi aduce fetita de la gradinita, de unde afla informatii pe surse, de la parintii colegilor Clarei, care si ei traiesc in Romania si isi duc viata la fel ca orice roman care are salariul taiat, tva-ul crescut, pretul carburantilor marit, sperante ciuntite, iar atunci cand se intalneste cu bunicii e si mai grav: pensia impozitata, medicamente necompensate, coplata la medicii de familie, ca sa nu mai vorbim de specialisti.
Cat despre falcute, desigur, singurul lucru remarcat cu obiectivitate, ii recomand lui Pepi, ca si mie  http://www.mircea-badea.ro/blog/jos-sunca-sus-fundul/.
In rest, cred ca, de fapt, Giurgiu news ii face reclama lui Pepi, presupunandu-l activ!



vineri, ianuarie 21, 2011

Magazia de praf şi zânele din ierbar


Când Handac făcea lacăte pentru magazia de praf, eu mă gândeam că nimic nu mai e nou sub soare şi că, dacă întâlneşti vreun deştept care a citit mai mult şi a şi reţinut tot ce a citit, vizionat, ascultat, atunci mai bine te întorci la Protagoras din Abdera cu “omul e măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt, întrucât sunt şi a celor ce nu sunt întrucât nu sunt” sau şi mai bine la oracolul din Delphi cu a sa : «Cunoaşte-te pe tine însuţi ! ».

Atunci mi-am amintit brusc de clasa a V-a şi de ierbarul meu din cartea de Basme a lui Vladimir Colin, apărută în 1979 la Editura Ion Creangă şi umplută de mine cu ierburi în ’84, adică acum 27 de ani, fiindcă mi s-a părut robustă şi gata să treacă în nemurire orice « medicinală ».

Basmele mi le cumpărasem cu 16,50 lei de la o librărie volantă, al cărei client fidel eram şi de unde mi-am luat şi cadoul de 9 ani, DEX-ul verde, şi aşa am aflat la cei 10 ani ai mei că thagar este unul care merită să fie făcut praf şi pulbere, dacă nesocoteşte munca slujbaşilor, dacă este lacom şi… mai ales, dacă îşi dă seama prea târziu că a rămas singur, iar singurul pe care îl consideră vinovat pentru asta este cel care a muncit, ca în bancurile de pe internet, să ţină în spate 999 de alţi mititei isprăvnicei.

Apoi, considerând că toată viaţa cutremurele sunt doar sforăitul uriaşilor din colibele de piatră, iar marele zbor al anilor o invenţie a Poetului cu plete de iederă, atunci când se dezghioacă stelele şi se rotesc în aer ca nişte musculiţe de aur, am călătorit prin propriul meu timp cu o singură idee în cap : « Drept cuvânt de încurajare/trăieşte mai bine, decat cel ce moare ».

Hemingway teoretizase într-o frază memorabilă acest stil de gândire (pomenit de altfel şi de către William Faulkner în discursul de mulţumire pentru primirea Premiului Nobel pentru literatură, în 1949), spunând că în viaţă cel mai important este nevoie, mai ales, să rezişti. Hemingway a venit pe lume ca să scrie o sumă de povestiri, cronici, reportaje şi romane care au schimbat stilul scriiturii americane şi romaneşti, în general dar mai ales să fie, în ciuda nevoii lui de bravuri, fanfaronade, lupte cu peşti spadă, lupte cavalereşti ori cu tăuraşi sau poate tocmai pentru a înobila sensul unor astfel de lupte şi să devină un nou Don Quijote al iubitei lui Spanii a fiestelor (i s-au ridicat statui în care este numit « prietenul acestui popor, admirator al luptelor sale/cu tauri »), a lealiştilor şi să nu reziste până la urmă acelor lupte cu morile de vânt, cu fetele şi femeile lumii, cu ‘‘Ernest Hemingway special”, cu incendii devastatoare în care se arunca aşa cum se aruncase şi în război de la 18 ani şi, apoi prin tot atâtea lupte cu medicii,până ce aceştia] i-au luat prin şocuri electrice tot capitalul de care dispunea, memoria, obligându-l să rămână un personaj universal.

Mileniul acesta nou, mai puţin romantic, mai puţin eroic, cu mult mai aproape de relitatea virtuală, decât de safari, de vânătorile de grizli, de pescuitul de păstrăvi sau vânătorile de lei, urlă de fapt de dorinţa de a ucide realitatea, lupta corectă şi leală, povestea frumoasă de dragoste dintre un băiat şi o fată.

Acum nu mai există magia momentului, ci inspiraţia mesajelor instantanee sau a celor pe care le poţi căpăta “gratis” contra modicei sume de 75 cenţi fără TVA.

Vârtejul trăirii şi al simţurilor prinse într-o secundă într-un lan de maci este înlocuit cu teribilul messenger, chiar dacă falsitatea acestuia nu mai aminteşte nici măcar de sfaturile unui Cyrano de Bergerac, bucuria unduioasă a cuceririi unei clipe de neuitat, de amintit, de retrăit, de reîmprospătat prin fapte viitoare este lăsată aiurea nimănui sau tastelor pline de mai multe bacterii decât capacul unei toalete. Acum este, ca întodeauna, timpul cămătarilor, al celor ce te pot trezi la realitatea dură, la negura ceţosă cu înfăţişarea de broscoi pe care o oferă lumii înfăşurată în mantie de cafea cu lapte. Ce e clar e clar. Broscoii nu se transformă în prinţi. E dovedit ştiinţific. Pietrele nu zboară decât aruncate. Nopţile de sidef şi chiar cele mai alese sentimente sunt aduse nu de bani, nu de putere, ci de înţelepciune, de dibăcia de a-ţi folosi cu iscusinţă darurile din părinţi, pe care trebuie să ştii să le preţuieşti şi să le amplifici.

Restul e viaţă, cu urcuşuri şi căderi.

Aşa că, după ce am făcut cartea de basme Ierbar, cu gândul că fiecare plantă va deveni o zână care să-mi îndeplinească o dorinţă şi am văzut că de fapt am distrus cartea, care se umflase ca parchetul lui tata după ce l-am inundat, mi-am dat seama că mai important este să învăţ din necazurile Scrumbiei albastre cu coada tăiată şi din spusa lui Villon. Dănţaşii, zbanghii, ibovnicii, ghiujii pe care-i întâlnesc, îmi sunt cunoscuţi din de alte vremi, acum doar îmi reamintesc cum erau atunci pe vremea lui Villon săracul, de 8 lei, apărut în ‘83 la Editura Minerva. Altfel !

Cel mai frumos a fost când mi-am dat seama că acea carte de basme-ierbar devenise madlena mea, locul în care îmi ascundeam scrisorile la început când erau puţine, bileţelele cu însemnări din Apuleius de genul : « Vai, câte nenorociri ne ameninţă, prea dulcea mea Psyhe ! » şi că basmele acelea, mereu terminate cu moartea unor regi, ţari etc. nedrepţi şi cu instaurarea unei libertăţi de moment, au şi acum miros de plante medicinale.

Poate că, de fapt, ele chiar deveniseră spiritul unor zâne pe care eu prea târziu am reuşit să îl înţeleg,fiindcă mi se terminase copilăria, dar mărturisesc că mi-e dor de ele şi le voi căuta în alte povestiri.

Deocamdată mă opresc la realitatea cotidiană.
Puteţi citi această postare, mult mai frumos ilustrată, şi pe http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2011/01/magazia-de-praf-si-zanele-din-ierbar.html .

Magazia de praf şi zânele din ierbar Ionel Muscalu


 (468x525, 214Kb)
 (347x46, 5Kb)

Magazia de praf şi zânele din ierbar

Ionel Muscalu


Când Handac făcea lacăte pentru magazia de praf, eu mă gândeam că nimic nu mai e nou sub soare şi că, dacă întâlneşti vreun deştept care a citit mai mult şi a şi reţinut tot ce a citit, vizionat, ascultat, atunci mai bine te întorci la Protagoras din Abdera cu “omul e măsura tuturor lucrurilor, a celor ce sunt, întrucât sunt şi a celor ce nu sunt întrucât nu sunt” sau şi mai bine la oracolul din Delphi cu a sa : «Cunoaşte-te pe tine însuţi ! ».

Atunci mi-am amintit brusc de clasa a V-a şi de ierbarul meu din cartea de Basme a lui Vladimir Colin, apărută în 1979 la Editura Ion Creangă şi umplută de mine cu ierburi în ’84, adică acum 27 de ani, fiindcă mi s-a părut robustă şi gata să treacă în nemurire orice « medicinală ».

Basmele mi le cumpărasem cu 16,50 lei de la o librărie volantă, al cărei client fidel eram şi de unde mi-am luat şi cadoul de 9 ani, DEX-ul verde, şi aşa am aflat la cei 10 ani ai mei că thagar este unul care merită să fie făcut praf şi pulbere, dacă nesocoteşte munca slujbaşilor, dacă este lacom şi… mai ales, dacă îşi dă seama prea târziu că a rămas singur, iar singurul pe care îl consideră vinovat pentru asta este cel care a muncit, ca în bancurile de pe internet, să ţină în spate 999 de alţi mititei isprăvnicei.

Apoi, considerând că toată viaţa cutremurele sunt doar sforăitul uriaşilor din colibele de piatră, iar marele zbor al anilor o invenţie a Poetului cu plete de iederă, atunci când se dezghioacă stelele şi se rotesc în aer ca nişte musculiţe de aur, am călătorit prin propriul meu timp cu o singură idee în cap : « Drept cuvânt de încurajare/trăieşte mai bine, decat cel ce moare ».

Hemingway teoretizase într-o frază memorabilă acest stil de gândire (pomenit de altfel şi de către William Faulkner în discursul de mulţumire pentru primirea Premiului Nobel pentru literatură, în 1949), spunând că în viaţă cel mai important este nevoie, mai ales, să rezişti. Hemingway a venit pe lume ca să scrie o sumă de povestiri, cronici, reportaje şi romane care au schimbat stilul scriiturii americane şi romaneşti, în general dar mai ales să fie, în ciuda nevoii lui de bravuri, fanfaronade, lupte cu peşti spadă, lupte cavalereşti ori cu tăuraşi sau poate tocmai pentru a înobila sensul unor astfel de lupte şi să devină un nou Don Quijote al iubitei lui Spanii a fiestelor (i s-au ridicat statui în care este numit « prietenul acestui popor, admirator al luptelor sale/cu tauri »), a lealiştilor şi să nu reziste până la urmă acelor lupte cu morile de vânt, cu fetele şi femeile lumii, cu ‘‘Ernest Hemingway special”, cu incendii devastatoare în care se arunca aşa cum se aruncase şi în război de la 18 ani şi, apoi prin tot atâtea lupte cu medicii,până ce aceştia i-au luat prin şocuri electrice tot capitalul de care dispunea, memoria, obligându-l să rămână un personaj universal.

Mileniul acesta nou, mai puţin romantic, mai puţin eroic, cu mult mai aproape de relitatea virtuală, decât de safari, de vânătorile de grizli, de pescuitul de păstrăvi sau vânătorile de lei, urlă de fapt de dorinţa de a ucide realitatea, lupta corectă şi leală, povestea frumoasă de dragoste dintre un băiat şi o fată.

Acum nu mai există magia momentului, ci inspiraţia mesajelor instantanee sau a celor pe care le poţi căpăta “gratis” contra modicei sume de 75 cenţi fără TVA.

Vârtejul trăirii şi al simţurilor prinse într-o secundă într-un lan de maci este înlocuit cu teribilul messenger, chiar dacă falsitatea acestuia nu mai aminteşte nici măcar de sfaturile unui Cyrano de Bergerac, bucuria unduioasă a cuceririi unei clipe de neuitat, de amintit, de retrăit, de reîmprospătat prin fapte viitoare este lăsată aiurea nimănui sau tastelor pline de mai multe bacterii decât capacul unei toalete. Acum este, ca întodeauna, timpul cămătarilor, al celor ce te pot trezi la realitatea dură, la negura ceţosă cu înfăţişarea de broscoi pe care o oferă lumii înfăşurată în mantie de cafea cu lapte. Ce e clar e clar. Broscoii nu se transformă în prinţi. E dovedit ştiinţific. Pietrele nu zboară decât aruncate. Nopţile de sidef şi chiar cele mai alese sentimente sunt aduse nu de bani, nu de putere, ci de înţelepciune, de dibăcia de a-ţi folosi cu iscusinţă darurile din părinţi, pe care trebuie să ştii să le preţuieşti şi să le amplifici.

Restul e viaţă, cu urcuşuri şi căderi.

Aşa că, după ce am făcut cartea de basme Ierbar, cu gândul că fiecare plantă va deveni o zână care să-mi îndeplinească o dorinţă şi am văzut că de fapt am distrus cartea, care se umflase ca parchetul lui tata după ce l-am inundat, mi-am dat seama că mai important este să învăţ din necazurile Scrumbiei albastre cu coada tăiată şi din spusa lui Villon. Dănţaşii, zbanghii, ibovnicii, ghiujii pe care-i întâlnesc, îmi sunt cunoscuţi din de alte vremi, acum doar îmi reamintesc cum erau atunci pe vremea lui Villon săracul, de 8 lei, apărut în ‘83 la Editura Minerva. Altfel !

Cel mai frumos a fost când mi-am dat seama că acea carte de basme-ierbar devenise madlena mea, locul în care îmi ascundeam scrisorile la început când erau puţine, bileţelele cu însemnări din Apuleius de genul : « Vai, câte nenorociri ne ameninţă, prea dulcea mea Psyhe ! » şi că basmele acelea, mereu terminate cu moartea unor regi, ţari etc. nedrepţi şi cu instaurarea unei libertăţi de moment, au şi acum miros de plante medicinale.

Poate că, de fapt, ele chiar deveniseră spiritul unor zâne pe care eu prea târziu am reuşit să îl înţeleg, fiindcă mi se terminase copilăria, dar mărturisesc că mi-e dor de ele şi le voi căuta în alte povestiri.
 (168x144, 5Kb)



Ionel Muscalu

EDRAH_Giurgiu PHASE I