sâmbătă, februarie 25, 2012

Zăpezi de azur Ionel Muscalu






































Când tu deschizi fereastra,
În mine curg zăpezi,
Albastre, înverşunate,
Ca apele repezi.

Dragă femeie, în ierni patriarhale,
Zăpezile-s în mine şi toamnele în vane,
De aceea nu deschide, parfumul tău doboară,
Prin lumea anodină trufia-mi de ocară.

Şi-n ospicii de nea, bucoavne se-nvechesc,
Miroase şi pământul a vechi hrisov domnesc,
Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă,
Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.

Priveşte-mi întristarea, zâmbind a mântuire,
Lumina strălucească  pe faţa ta, de tremur,
Iară dogoarea vorbei, n-o lăsa să respire,
Zăpezile sihastre ale vreunui cutremur!

aicea pricini, când tu deschizi fereastra,
De aceea încă odată, cu  cerul te conjur,
Priveşte-mă prin sticla-i, îngăduie şi, basta,
Să curgă-n mine repezi, zăpezile de azur!

De dragobete

Cum doamnelor acelea, din ierni demult apuse,
Eu nu le-am fost nici carpen, nici tintele rapuse,
Raman l-acea idee care s-a enuntat,
Ca sunt pe lume patimi mai lungi decat un pat.

Pitagora eternul sau sincerul Socrate,
Au tot vorbit in cifre, cu vorbe si cu date,
Aristotel desigur stiintele le-a pus,
'naintea mortii sale, atat de sus, mai sus.

O proza izbitoare despre Giordano Bruno
Ne tinteste si astazi cu textele-i din urma,
Iar trestia galileica a unui Blaise Pascal
Se sinucide astazi abjurand dupa val...

Ne tine deci de foame un Blasco Ibanez,
Cand hexagonul Zola se transforma-n trapez,
Din realismul aspru cu nuci si cu migdale,
Lasand ades prin aer arome otomane.

Pendulul lui Umberto soptit catre Kadare,
Cetatii da puteri de Scaune Ionesciane,
Ca sa le intelegem un pic pe langa Brecht,
Cand asteptam sa vina Godot al  lui Beckett.

Acelor doamne, astazi, un joc secund pe creste,
Nadir latent!taceri apuse-n zapaciri ecvestre,
Din care cresc in Tabii-albete Isarlak,
Sa ne amintim prin veacuri de-al Doamnei hagealak!

Cu fesul pus pe-o parte, greceste -egiptean,
Hedonist spirit dau, mediteraneean,
(din spiritul lui Pan)
Tacerii ce se lasa in lume cat o luna:
Aduceti un cocos- povestea sa o spuna!


"Criton, îi sunt dator lui Asclepios un cocoș, vă rog să nu uitați să i-l dați!", a spus Socrate inainte sa moara.

vineri, februarie 24, 2012

Oasele din pantofar



Da, oasele mele se descheiau la şireturi
Şi se aşezau în pantofar unul peste altul,
Fără să se îndoaie, fără să se crispeze,
Nici măcar scăriţa nevrând să evadeze.

În jur lumea se aşeza pe cercurile de butoaie
Cu coloana vertebrală făcută de oaie,
Ca şi când ar fi avut grefate în gene
Supuneri şi coarne din stelele terne.

Se ruinau munţii mari, ca în legende şirete,
Despre bătrâneţe, tinereţe, pensii, lumi sterpe,
Ba şi din fluier de soc spurcau de noroc,
Să nu mai lase râurile să macine la scoc.

Aşa că, trăgând spuza peste pleoapa zvâcnită,
Mi-am pus şireturile în vitrina prăpădită,
Ca pe un trup din acela care zboară de pe fluturi,
Până-n cetini de Dumnezeu lăcuite-n săruturi.

Am prins glasul zăcut în copacii de draci de ere,
L-am călărit până-n albastrele mistere,
Să spună că nu se predă şi că nu îngheaţă,
Fie iernile pornite, perfide, aici sau în viaţă.

Apoi am scos din confort şi comoditate
O sută de oase perfect camuflate.
Răsuna frunzişul de zgomotul lor,
Dumnezeiesc de treaz şi de gânditor.

joi, februarie 23, 2012

TEAMA DE FLUTURI



Depun mărturie împotriva mea:
N-am aripi şi genele nu-mi bat pe umeri,
Nu mă uit în oglinzi şi mi-e teamă de fluturi,
Mănânc tigrii de jar la micul dejun
Şi obrazul îmi este de granit incandescent.














Beau cuvintele pe nerăsuflate,
Mă cert cu păsările nopţii,
Râd alandala şi-mi târâi şoşonii murdari
Prin cetate.
Mă-nclin cu pupila rânjită îngerului roşcat,
După care depun mărturie împotriva mea:
Respiraţia mea, porumbel înarmat cu gheare,
Se atinge de obrazul tău şi îngheaţă grădini suspendate
Împărtăşind seara cu nuvele de satin verde.
Fumul de frunze din părul meu miroase a toamnă
Şi eu depun mărturie împotriva mea.

marți, februarie 21, 2012

Vremuri de câine



Vremuri de câine, cu mitul nutrit al calului cu corn,

Ale stelelor fluturând prefăcut sub acelaşi pavilion,

Nu luna este răspunsul suprem, ea este aproape,

Iar ele, oameni, mai mari şi mai interesaţi, aproape se văd,

Pajiştile înzăpezite ale nourilor, scrişi în boabe de orez,

Alăptează Pegaşi pentru a ne da nouă noi pene de scris ceresc,

De a ne reaminti prin ploi că nu avem dreptul la sărăcie,

Prin ninsori, că nu avem dreptul la seceta imaginaţiei,

Prin curcubee, mon amour, că nu avem dreptul la frică,

Iar prin pornirile lor giganteşti că avem drept

La exprimare în stil propriu şi la viziuni

Cu îngeri din al şaptelea cer, agili şi curioşi,

Din care fiecare se închină cu trâmbiţa sa Dumnezeului lui,

Aşa că, hai să uităm de starea de vreme de câine,

Incepând de mâine !

duminică, februarie 19, 2012

Fulgi de cer


























Eu când colind în lume umblu

Cu cumpăna fixată lângă geană,
Din iris plâng cu verde bleu,
Lăsând arcada timpului să cearnă.

Negraţios, empiric şi oniric,
Peripatetic predispus la junghi,
Lăsând în tău aleanul meu cel liric
Cu astrul tău să facă unghi.

Dansez prin tăul meu extraterestru singur,
Din cărţi de curcubee abjurând citate
Şi te conjur atât de alb, de sigur,
Să-mpănoşăm memento împerecheate.

Apoi tâşnesc pe dulcea mea cometă,
Pe o superbă coadă cu oftat,
Când stai aşa, premeditat cochetă,
Lăsând pe jos un cer escamotat.

Culoarea ta e nuferiu vibrantă,
O deltă eu descânt, când tu desmierzi,
Cu zâmbetul hitit la mine-n barbă,
 Să nu mă umblu în vremi ce tu le pierzi.

sâmbătă, februarie 18, 2012

Un foarte bun coleg din Giurgiu despre un mare om al României şi un subiect mereu important:PERDELELE DE PROTECŢIE



Unul dintre cei mai mari silvicultori din România, după mulţi specialişti cel mai important, Marin Drăcea, s-a născut în localitatea Cacaleţi – cu puternică rezonanţă în istoria arheologiei româneşti (astăzi Izvorul), judeţul Vlaşca, în data de 14.10.1885 şi a decedat în data de 14 iunie 1958. Profesor la Facultatea de Silvicultură din cadrul Politehnicii din Bucureşti şi timp de 15 ani director al Institutului de Cercetări Forestiere, marginalizat o lungă perioadă de timp în vremea regimului comunist, membru post mortem al Academiei Române din anul 2010, a fost promotorul introducerii în România a silvotehnicii moderne. În memoriul justificativ prezentat Adunării Generale a membrilor  Academiei Române  din noiembrie 2010, referitor la performanţele sale ştiinţifice, printre alte mari realizări, se preciza că „a fundamentat ştiinţific acţiunea pentru realizarea perdelelor forestiere de protecţie, precum şi necesitatea împăduririi ţinuturilor secetoase ale ţării, în principal ale Dobrogei şi Bărăganului”.
În acest context voi prezenta, în continuare, integral, un document de acum 60 de ani în care se precizau măsurile care trebuiau luate pentru protejarea plantaţiilor de pe marginea căilor de comunicaţii şi de pe zonele de protecţie a acestora:

            Art. 1. – Plantaţiile de pe zona căilor de comunicaţii feroviare, rutiere şi de apă şi perdelele de protecţie de pe zonele acestora contra înzăpezirilor, pentru consolidarea liniilor ferate, apărarea acestora linii, a drumurilor, lucrărilor de artă, cursurilor de apă şi canalurilor navigabile, pentru înfrumuseţarea staţiilor şi punerea în valoare a zonelor feroviare, se proiectează, se execută, se întreţin şi se administrează de Ministerul Transporturilor, prin organele sale, cu excepţia celor de pe zonele drumurilor regionale, raionale şi comunale şi străzilor care sunt în sarcina Sfaturilor Populare respective, precum şi a acelor ce sunt în exploatarea altor ministere sau instituţii în care caz sarcinile de mai sus revin acestora.
          Proiectarea şi întreţinerea plantaţiilor de pomi fructiferi şi duzi se va face potrivit directivelor tehnice date de Ministerul Agriculturii, în ceea ce priveşte sortimentele şi repartiţia speciilor pe teritoriu.
          Art. 2. – Organele care construiesc linii ferate, drumuri de orice fel şi căi de apă navigabile, sunt obligate să facă şi plantaţiile  contra înzăpezirii pentru apărarea şi consolidarea liniei ferate, drumului sau căii navigabile, în conformitate cu normele tehnice stabilite de Ministerul Transporturilor.
          Speciile forestiere ce se folosesc la crearea perdelelor de protecţie cum şi schemele de plantare, vor fi indicate de Ministerul Gospodăriei Silvice.
          Plantaţiile de orice fel, ce se execută pe zona feroviară, se vor face în aşa fel, încât să se respecte gabaritul liniei ferate, vizibilitatea semnalelor de distanţă şi degajarea firelor instalaţiilor pentru siguranţa circulaţiei.
          Dispoziţiile privitoare la gabarit se aplică şi pentru zona drumurilor.
          Ministerele şi instituţiile sunt obligate ca pentru orice lucrare nouă de cale de comunicaţie să proiecteze şi plantaţiile de protecţie respective, în conformitate cu normele tehnice ce se vor elabora de Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii şi Ministerul Gospodăriei Silvice.
          Art. 3. – Ministerele şi instituţiile, care execută lucrări de rectificări, variante sau lărgiri ale traseelor de comunicaţie, vor putea tăia numai arborii ce sunt situaţi în interiorul amprizei noului traseu. Ele sunt obligate însă a executa plantaţiile necesare pe noul traseu.
          Art. 4. – Înlocuirea arborilor plantaţi pe şosele şi ajunşi la limita de vârstă, se va face eşalonat în 4 ani, prin tăierea completă în fiecare an a câte unui arbore şi plantarea altuia, împărţindu-se arborii în grupe de câte 4 arbori alăturaţi.
          Regenerarea plantaţiilor de perdele de protecţie, în vederea refacerii acestora, se va face după indicaţiile date de Ministerul Gospodăriei Silvice.
          În timpul vegetaţiei active a plantaţiilor, se pot reduce parţial coroanele arborilor, spre a permite circulaţia vehiculelor cu înălţime de 4 metri, precum şi a crengilor ce ating reţelele electrice şi de comunicaţie, fără a se descoperi calea.
          Tăierea de corecţie sau regenerare, precum şi cele pentru asigurarea gabaritului la duzi se vor face cu avizul Ministerului Agriculturii.
          Art. 5. – Înlocuirea arborilor uscaţi şi tăiaţi sau smulşi din orice cauză, se va face în primul sezon de plantare.
          Plantaţiile necorespunzătoare ca specie nu se pot tăia decât după 6 ani de la plantarea şi dezvoltarea plantaţiei de înlocuire.
          Art. 6. – Ministerele şi instituţiile interesate vor întocmi planurile de perspectivă şi vor organiza pepiniere cu specii potrivite, pentru refacerea şi complectarea plantaţiilor de pe zona căilor de comunicaţie şi de pe zonele de protecţie a acestora, iar planurile lor de cultură se vor întocmi de comuna acord cu organele tehnice ale Ministerului Gospodăriei Silvice.
          Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare vor înfiinţa pepiniere silvice în fiecare comună în suprafaţă  de 10.000 m.p. minimum.
          Ministerul Gospodăriei Silvice şi Ministerul Agriculturii, prin organele tehnice locale, vor acorda asistenţă tehnică pentru crearea acestor pepiniere.
          Art. 7. – Paza plantaţiilor de pe zona căilor de comunicaţii şi de pe zonele de protecţie ale acestora este în sarcina organelor ce administrează căile de comunicaţie respective, Miliţiei şi Sfaturilor Populare.
          Art. 8. – constatarea, judecarea şi sancţionarea încălcării dispoziţiunilor prezentei Hotărâri, se fac potrivit legilor penale în vigoare.
          Delictele silvice săvârşite în cuprinsul plantaţiilor C.F.R. sunt supuse jurisdicţiei speciale feroviare.
          Art. 9. – Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor, Ministerul Gospodăriei Comunale şi Industriei Locale, Ministerul Gospodăriei Silvice, Ministerul Agriculturii, Ministerul Poştelor şi Telecomunicaţiilor, Ministerul Energiei Electrice şi Industriei Electrotehnice şi Preşedinţii Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare vor duce la îndeplinire dispoziţiunile prezentei Hotărâri.”

Damian Ancu




joi, februarie 16, 2012

(Epopeea discretă a unui bondar îndrăgostit de o stea ) Stea cu trenă


Noi facem parte din sistemul solar,
Tu fiind prima stea de la soare,
Cu care stelar am ieşit la plimbare,
Din forfota-mi obişnuită de  bondar
Solitar.

Aşa că, elitrele mele zborifere se etalează,
Uite aşa! în lumina ta de stea ce dansează,
Ca şi când mi-ai da un sărut transparent,
Care duios, păsăresc, temperamental aparent,
Nechează.

Chiar şi aşa, eu nu ştiu de adio, de vino,
De foame, de sete, de păsările mâncătoare,
De bondari cu elitrele fantezi,aproape divino,
Ce sari prin Calea Lactee, ca o stea călătoare,
Cvartet de piane.

Dar pretutindeni se vorbeşte despre tine,
Eşti la modă mai ceva decât o cometă,
Şoaptele lumii privindu-te, galactico, ţine
De statutul tău de stea indiscretă,cochetă,
Prima de la soare.

Fiindcă ai luminat ziua, pierzând strălucirea
Pentru un biet bondar cu ursitori ruşinate,
Fiindcă ele au ursit cele şapte păcate,
Caustic şi globalizant prezentând iubirea,
Ca o perspectivă...

Atunci ai plecat, dând sfios din mână,
Uite aşa!, dincolo de lună cu o săptămână,
Ca să orbitezi pe lângă o planetă,
Care să-ţi poată suporta
Trena ta! 

marți, februarie 14, 2012

Nu mă interesează Valentine s day!

Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii - Cel care scrie grădini

A. S. Nu are legătură cu ceea ce urmează, dar vreau să spun: Nu mă interesează Valentine s day! Dacă ne iubim, ne iubim în fiecare zi! Nu cu program... de la supermarket.
 

Prefaţă la Ostatic la ferestrele vieţii  -
Cel care scrie grădini


Poezia lui Ionel Muscalu pare a-şi schimba înfăţişarea de la un volum la altul, menţinându-şi, însă, nealterată, densitatea ideatică. Uneori ai sentimentul că înţelesul spuselor sale lirice nu mai încape în cuvinte, pe care oricând le-ar putea preface în cioburi. Vorbele explodează sub presiunea sentimentelor, adesea devastatoare, adesea de-o graţie fragilă ca pojghiţa de gheaţă.
În esenţă, cartea de faţă adună poeme de dragoste. Iubita apare în cele mai diferite ipostaze – de la cea calină la cea devoratoare. Iar atunci când s-ar crede că nu e prezentă, e bănuită în fiecare vers, ba chiar şi-n semnele de punctuaţie.
Rândurile pe care le aştern acum nu pot face abstracţie de o asemenea prezenţă, autoritar dominantă, copleşind întregul discurs, chiar şi atunci când el este de-o gingăşie aproape eterică. Iată, ca mostră: „Tu m-aşteptai să vin, ca de-obicei,/ Privind avid prin geamul monocrom,/ Aveai luciri de stea în ochii tăi/ Şi geamul tău mă transforma în om.// Obişnuit tovarăş de tăceri/ Ţi-era o zgârietură pe-acel geam/ Ce o făcuseră privirile din seri/ Când tu mă tot vedeai şi nu veneam.// Puteam să fiu la colţul ălei gări,/ Confuz zărite printre ceţuri dese.../ Eu risipeam prin altă parte mări/ Şi-ţi debitam pe albe scoici adrese."
Uneori, însă, tensiunea zicerii învinge inefabilul poeticesc, rostogolindu-se ca o avalnşă de neaşteptate sensuri, atingând intensitatea unui absurd până la urmă atent controlat: „Într-o seară am întâlnit un bătrân,/ nu era nici înţelept, nici nins de vreme,/ era ciudat de tânăr şi înjura/ nu era beat şi nici funcţii nu avea./ Bătrânul nu muncea şi nu-i iubea pe muncitori,/ ai fi putut spune că e nebunul satului,/ dar nu era într-un sat,/ cred că nici nebun nu era./ Mi-a spus că lumea s-a dus dracului!/ L-am întrebat: de când?/ Mi-a spus că toţi suntem nişte tâmpiţi./ L-am întrebat: ce număr poartă?/ Mi-a spus că procrearea e un risc asumat./ L-am întrebat: cine îi sunt părinţii?/ Mi-a spus că viitorul este un veşnic început./ L-am întrebat: în ce an suntem?/ Mi-a spus apoi că el este nepotul meu./ L-am întrebat: cum mă cheamă?/ Mi-a spus să nu sting lumina când mă uit în oglindă,/ fiindcă tulburăril! e vederii nasc îngeri falşi./ Şi a plecat încet strângând din aripi.../ Mi-a spus: simţi cum miroase a caramel!"
Impresia mea este că noutatea de ton a acestei culegeri de stihuri se vădeşte mai ales în recompunerea, tandră şi uşor alintată, a universului copilăriei, înţeleasă ca experienţă existenţială adunând esenţe tari, chiar dacă reprezentările ei sunt, cel mai adesea, pline de căldură şi de o naivitate ingenios jucată şi chiar asumată: „Tati, scrie pentru mine/ Mă auzi,/ Scrie pentru mine o grădină,/ O grădină goală, în care putem ajunge puţini,/ În care să ne vorbim noi, fără să fim ascultaţi de alţii,/ În care putem să creştem flori fără să fim obligaţi să le vindem./ Scrie sentimente, ca şi cum uşile ne-ar lovi în faţă,/ Şi tu ai înjura cu gura ta,/ Uită-te, tati, înapoi, de ce te fereşti?,/ Aici nu te trădează nimeni!,/ Nimeni nu te încearcă./ Îmi place, tati, geaca asta de piele,/ Fiindcă şi eu încă îţi port puloverul,/ Pacea ta interioară şi hotărârea ta,/ De fapt, ştiu că într-un si! ngur loc/ Pot avea trei ore de visări bărbăteşti,/ Aici, unde ziua este liberă de ceaţă,/ Chiar dacă plouă şi e genul fericirii/ Ca într-o biografie recunoscătoare,/ Indiferentă la singurătatea instalată între noi,/ Fiindcă am jucat TABU,/ Iar mama se bucură de întoarcerea mea/ acasă."
Revenirea la vârsta purităţii esenţiale se face cu mijloace poetice aparent simple, dar ingenios împletite: „Povestea zmeului meu cu litere mari scrisă/ Nu o repovesteşte nimeni,/ Nici măcar cei care m-au ajutat să-l ridic." Finalul este de-a dreptul remarcabil: „Dar a venit apa şi l-a luat,/ Înaintea vântului, cu crapii cei mari,/ Cu spinări oglindă înghiţind alfabetul/ Naraţiunii mele cu coada tăiată./ Iar Făt-Frumos tot uita să vină,/ Lăsând locul prietenilor."
În totul, „Ostatic la ferestrele vieţii" este o carte dominată de eleganţa rostirii, de fine aluzii livreşti, de rafinată interiorizare a trăirilor. Ionel Muscalu ni se arată ca un poet matur, pe deplin capabil şi de alte izbânzi, cochetând elegant cu muzele şi neezitând să scoată limba, ştrengăreşte, în faţa oricărei scorţoşenii ori să dea cu tifla gravităţii plicticoase. Semn bun acesta – că maturizarea artistică nu s-a atins de suavitatea copilului pe care continuă să-l păstreze în sine.
Nutresc convingerea că Ionel Muscalu se numără printre puţinii care ştiu să scrie grădini.


Februarie 2011
de Dan Mucenic

sâmbătă, februarie 11, 2012

Comoara de la marginea curcubeului






















Tu mergi pe vârfuri pe marginea sufletului meu,
Mă laşi să văd îngeri la margine de curcubeu,
Te temi de propria-mi singurătate, ca de tăcerile tale,
Aici sunt limpezi repere şi sfere neafectate de zale.

Pe străzi atât de aspre cu pietre din cetate,
Călcăm cum se cuvine, adesea rupţi în coate,
Ne uităm demni la soare, ne dăm în căluşei,
Sperând să reînviem din vise iar scântei.

Atât de stearpă-i viaţa, nu-ţi dă decât o şansă,
Când trenul acesta pleacă, te urcă sau visează,
Dar dacă ţii la vis, fă-l chiar şi pe picioare,
Măcar atât să simţi, că nu e o  întâmplare.

Te luptă cu destinul, alege-ţi propriul drum,
Să mergi prin întuneric, prin ceaţă sau prin fum,
Prin soare sau la umbră, dar fă ceea ce vrei,
Aşa cum steaua îşi croieşte alinierea ei.

Să crezi mereu în tine, să crezi în steaua ta,
Să îţi forţezi destinul, cadouri nu accepta,
Fiindcă ţi se va cere chiar mâine însutit
Şi nimeni nu te iartă în viaţă de-ai greşit!

Dar nu uita de cer, de lebede, de stele,
Cu sufletul tău bun priveşte-le pe ele,
Iar de va ninge iar cu sfârcuri de zăpadă,
E toamnă, nu e iarnă, e ploaie, nu paradă.

Priveşte-mă în suflet, când calci aşa desculţă,
E strada rătăcirii, cu rouă, vin,  sămânţă,
Vei vedea catedrale, palate de cristal,
Fântâni de alabastru cu ape de cleştar.


Dar nu le lua în seamă, nici nu dansa prin cer,
Nu te întrece cu vântul, cu serile  ce pier,
Căci fiecare are dobânda lui de timp,
Iar timpul nu ne iartă şi clipele nu mint!


Aşa că îţi dau voie să înoţi în al meu suflet,
Ca să te speli cu stele şi florile de nuferi,
Căci ziua mea de ieri şi vorba ta de apoi,
Ne duc pe drumul nostru mereu pe amândoi.

joi, februarie 09, 2012

Prins


Dacă aş fi blocat într-o boabă de rouă,
Mi-aş duce rostogolirea până în mare,
Iubind luna, ferindu-mă de soare,
Ca să mă maturizez într-o perlă nouă.

Dacă aş fi blocat într-o petală de floare,
M-aş rupe la primul vânt şi aş zbura ceresc,
Până la orizontul câmpiilor plin de culoare,
Îndrăgostiţilor să las imparul lui te iubesc.

Dacă aş fi blocat în al meu sufletul meu,
M-aş rupe de mine însumi la primul curcubeu,
Ca să pot asculta, înţelege poveştile lumii,
Ca apoi să îi trec în legende pe unii.

Dacă aş fi o boabă de rouă pe o petală de trandafir,
Scos din sufletul meu nu aş fi, pe-o pală de zefir,
Cerul, orizontul, curcubeul, marea în el s-ar rostogoli,
Uşor ca întrebarea mă iubeşte, nu mă iubeşte, de-aş fi?

marți, februarie 07, 2012

Să nu crezi în sărăcia destinului!!!


Mă dor ochii de atâta iarnă,
Mă doare călcâiul frumos,
Mă doare cenuşiul din toamnă,
Mă doare un prinţ somnoros,
Tăcerea este o taină,
Iubirea este o  şoaptă,
Prea doamnă mă doare în scrum,
Atâtea flori ar fi spus că e clar,
Dar eu îţi repet, e păgân,
Deasupra se miros lumi de fân,
La dreapta  stă o floare de adevăr,
Dar dedesubt stă lacrima sărată
A celui mai iubit desigur dor  din stelar,
La marginea lumii încă găsim puterea
Şi mai luptăm aşa, ca să vă îngrozim,
Fiindcă deasupra stă doar mângâierea
Că am putea să supravieţuim !

Cântec de dor de cei ce nu mai sunt

"Şi mi-e dor  de roşul măr din oglindă cu adevăr, Ce-l punea bunica-n cergă, rai de iarnă efervescentă."




Reazem aerul subţire
Cu răchite de omenire,
Reazem aerul mai gros
Cu brazde de om frumos.

Foaie verde , dor de ducă,
De fântână şi nălucă,
Mă doare un fum candriu
Pus în cerul vioriu.

Mă doare un coş de barză
Pus pe cucumeaua arsă,
De dor flămând de copii,
Fiindcă, maică, nu mai vii!

Înapoi în fulger bate
Dulce dor de bunătate,
Când bunica ne da lapte
Covăsit în oale sparte.

Mă doare lumina turmei,
Ce-mi lăsa doar praful urmei,
Către seară, dor de jar,
Prins din focul milenar.

Şi  ceapa spartă în pumni,
Zimbrule ce faci minuni,
Rumegând la sânziene
Ouă, jumări şi himere...

Doamne, dă viscol în Rai,
Foaie verde ca de nai,
Cumpănă de iezi şi fapte
Pune-n sufletele toate.

Şi mi-i scoate dor din dor,
Dunăre de adevăr,
În lumina dumnealor,
Aer sfânt într-un pridvor!

Aleluia, Sfinte icoane,
Mi-a dat aerul de foame,
Mi-a dat apa de izvor,
Să vă plâng în gând cu dor!

duminică, februarie 05, 2012

Hibernalia






Oraşu-i alb ca un spital,
Stomacu-mi latră, ochii-mi plâng
Şi printre plopii tremurând,
Se vede-un cal.

La colţ ţiganca vinde ghiocei
Mai albi decât zăpada îngheţată,
I-aş lua cu mine să ţi-i fac cercei,
Pe toţi odată.

Dar ea îmi cere doi bănuţi în plus
Şi-mi lasă-n minte ultima întrebare,
Cu gându-acela, care mi l-ai spus
Din întâmplare.


Oraşul alb ar tăcea, dar e frig
Şi un vânt avan se lăfăie prin oase,
Un ciob de ochi mă uită într-un zid
De chiciuri groase.

Un cal se vede tremurându-mi plopii,
Ţiganca vinde ghiocei,
Îmi plâng la colţ de zid şi ochii
Ţi-i pun cercei

vineri, februarie 03, 2012

Mori de frig

Aveam atunci un chef nebun să strig
Arşiţa din ogorul meu din creier,
Ce născocea în zile mori de frig,
Uimind înecurile ce le treier.


Şi încredinţam pământului mirarea,
Ciulind din şerpii nesătui cuvântul,
Când ridicam spre ceruri întrebarea,
De ce pe răi îi mai rabdă pământul?


Un singur leac primeam atunci de sus,
O ploaie caldă, ce-mi fărma genunchii,
Rupându-mi starea cu femeia fus,
Care tăcea, de mă dureau rărunchii.


Oh, prea-mireasmă a duhului zăpezii,
Ce-mi fluieri marmuri dintr-un soc sălbatic,
Tu mi-ai smintit şi iepurii şi iezii,
Tu, ciumă eşti, râzând exantematic!


Adâncul tâlc al drumului tău alb,
Cu felinaru-l caut, ciulind din şerpi cuvântul,
Prin pulberea perfectă de smarald
A ochilor ce consonesc pământul.


Şi chefu-mi trece parcă şi de zbor,
De cal, de iepure,de ied, de tot ponosul,
Fiindc-o secundă rupi din adevăr,
Şi-mi spulberi de prin lacrimi tot prisosul.

Si daca in ierni zapada acum are o miza…

                        Motto:'' Sa tinem in noi un moment de reculegere
 si-n suflet sa ne ploua
 lacrimi amare pentru durerea semenilor nostri".


Si daca in ierni zapada acum are o miza,
Pasunile strivind si pestii de la rau,
O tara nu-i in ape, in cer si nici in grija,
Ci-n singura putere, deasupra mult de rau.


Obosit, gandind ca mine, cazand astazi din picioare,
Omorandu-ti astazi gandul, vrei sa strigi cu disperare,
Fiindca ai Lacrima pe fata, ochiul catre Dumnezeu,
Tu, prieten bun, desigur, simti la fel cum simt si eu,


Ei nu pot sa salte diguri la inecuri si-ntre spaime,
Ei ne ard acum copiii,aruncand cu ploi pe drame,
Cand tu iesi incet din glodul si pe malul revarsat,
Nu Speranta o vad in tine, tragedia n-am uitat!


Doamne, ei nu au dreptate! fie vrerile spurcate,
Caci nu si-au ajutat fratii, nici copiii cei firavi,
Doamne, trimite-le pace, ca sa aiba sanatate
Macar lor, batranii care inca vor sa fie bravi!

Bodoganind incet, plangand cu voce tare,
Cu ape tulburi, repezi , infipte pana-n soare,
O ceapa si o coaja chiar de mai au prin case,
Cutreiera prin balti, puhoi de suflet arse.


Ei inca vad in Tine al ranilor raspuns,
Dar cum sa inteleaga al sufletului plans,
Cand si-au pierdut copiii, rapusi de nepasare,
Urata, inumana? Pe rani ei au doar sare!


Si-atunci incet zavoare de ape se deschid,
Sa rupa nesimtirea si prea sinistrul zid,
Care ne inconjoara cu morti si cu nevoi,
Cand ai de sus uitara de grija pentru noi!

Si daca-n ierni zapada nu avea nicio miza,
Ea are primavara, cand umfla si-un parau,
De-aceea voi va temeti de verile de criza,
Ce izbucnesc in toamne, strivind rau de pe rau!

joi, februarie 02, 2012

Culori



















Eu sunt schimbat în tine ca de ploaie,
lăsat încet şi moale din sărut,
prea modelat de somn, ca şi de lut,
trezit doar pentru a primi culoare
de albastru, verde, galben, început.

Sunt o iluzie în propria-mi oglindă,
o coală de hârtie arsă în şemineu,
un om şi atât, ascuns de grindă
în fluturii zugravi de becul tău,
ascuns ca o scrisoare prin sertare.

Să nu mă simtă ploaia, nici gândul să mi-l ude
şi reîntors prin gineceu în florile fecunde,
mă las pictat pe suflet, pe oase şi pe oale,
adus cocoş de roşu în muzici şi ulcioare,
ca să-ţi repet în cântec de roşu părul tău.

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...