duminică, aprilie 29, 2012

DESCANTEC CONTEMPORANEIZAT






Se pune intr-un pocal un vis prolix,
cu aripi de albina si bradut neimpodobit,
o norma axiomatica antireumatica,
un anacronism competent cat un homar,
 de care desigur nu are nimeni habar,
un sarpe pitoresc din apogeul puterii,
poate fi luat si de pe caduceul mierii,
o profetie din unghere si plina de adevar,
o aripa de regina de pe un trantor,
un picior de iepure schiop,
scapat de vanzare la iarmaroc,
o digitatie profilata, dar nedescoperita,
un clopotel de argint din apa randuita,
parul de pe coada vulpii de urs jumulita,
Puloverul tau cu snur, dezbracat canonic,
botul pe care il faci, de ornitorinc,
si licori din flori de la ursitori-un pic,
apoi se da un ptiuuu! pe angoasa intoarsa
cat spaima cea trasa din teama de-acasa,
ca sa se duca frigul pe pustie,
dincolo de soarele muls in apus de la tichie,
de-o fata nurlie, frumoasa, candrie,
speciala si scoasa din teaca,
in pozitie cuviincioasa, opaca,
precisa si necuvantatoare de vorba mare,
amestecata cu alean pe racoare,
se pune sub luna plina, ca pe Vlasie,
dand dorul de bastina la psaltichie,
sa se duca unde calca rotata
dragostea neadunata, imbujorata,
dataturile duca-se dincolo de noua,
ca de zece numai Dumnezeu trece!
Apoi, visul prolix se viseaza in soapta,
ca o gaselnita de gherila dezacordata,
ca o copita de ciuta furisata
de ierbagii ciuguliti, putreziti de obicei,
fiindca le-a trecut capiala dintai - de femei,
 ca sa ajungem la subiectul contemporan
punem sa clampane si un cormoran
pe sub Dunarea de pestii cu somn:
A trecut geometric. Ce domn! 

sâmbătă, aprilie 28, 2012

Fulgi de cer



























Eu când colind în lume umblu

Cu cumpăna fixată lângă geană,
Din iris plâng cu verde bleu,
Lăsând arcada timpului să cearnă.

Negraţios, empiric şi oniric,
Peripatetic predispus la junghi,
Lăsând în tău aleanul meu cel liric
Cu astrul tău să facă unghi.

Dansez prin tăul meu extraterestru singur,
Din cărţi de curcubee abjurând citate
Şi te conjur atât de alb, de sigur,
Să-mpănoşăm memento împerecheate.

Apoi tâşnesc pe dulcea mea cometă,
Pe o superbă coadă cu oftat,
Când stai aşa, premeditat cochetă,
Lăsând pe jos un cer escamotat.

Culoarea ta e nuferiu vibrantă,
O deltă eu descânt, când tu desmierzi,
Cu zâmbetul hitit la mine-n barbă,
 Să nu mă umblu în vremi ce tu le pierzi

vineri, aprilie 27, 2012

Statuile visului




















Bat clopotele, tare ca Soarta,
Ne doare clipa, ne doare moartea,
Ne lunecă viaţa la marginea lunii,
Vântul din sânge ni-l doresc unii.


Ne dor vertebre, ne dor falange,
Ne cresc în lacrimi din suflet, alge,
Nu mai întoarcem, nu mai sperăm,
Patima-n suflet, cetina-n somn.


Visăm iubirea şi libertatea,
Urâm tăcerea şi urâm noaptea,
Tăinuim crezuri, sperăm-speranţe,
Sămânţa-i seacă de atâtea gloanţe.


În nopţi de taine, ce nu le dorm,
Vise-n statui - clasic le torn,
Clopote bat, tare ca Soarta,
Ne doare clipa, ne doare moartea.

joi, aprilie 26, 2012


Motto: 
"Înnebunesc salcâmii în orice primăvară
De-atâta frumusețe, de-atâta alb curat,
Lumina lor de îngeri a început să doară
Și fiecare-și plânge un vis îngenuncheat!"
http://www.blogger.com/profile/10125186314702417033

Greşesc  pruncii ce nu mai suportă sânul mamei,
Greşesc plecând în timpuri ce  ţin de absolut,
Se rătăcesc cei care îşi pun  paloarea  stanei,
Peste surâsul care rabdă zidul tăcut?

E primăvară şi înnebunesc salcâmii,
Ciulinii îşi scot ciubotele pe drum,
Prin lumea largă umblă iar românii,
Ca să-şi realizeze visul din surghiun.

E primăvara-n toi şi iar greşesc mai marii,
Ne strigă repetat că suntem chiori,
Chiar de nu văd cum mai trăiesc ţăranii,
Din luxul lor aseptic, speriaţi de  boli.

Ei nu văd sărăcia şi  nici nu simt durerea,
Nu ştiu dacă la poartă ne moare un copil,
Nu au vreo lacrimă, de ţi-ai pierdut puterea,
Fiindcă din umbră-i poartă acelaşi gând debil.

O singură lumină mai cred că au în soartă,
Iar soarta asta crudă, le-o poartă-un mov netot,
Fiindcă în ţara asta ce au lăsat la poartă
Este speranţa pe care au răstignit-o-n  tot!


Îi latră câinii aspri în propria grădină
Şi caii se sălbăticesc de nemâncare,
Ne-ar omorî pe noi, cu puşca în surdină,
De n-ar avea pe cap atâta lume mare!

Înnebunesc salcâmii şi copiii,
Se îneacă viitorul în mari tăceri,
Eu vă conjur ca să ieşim cu vii,
Să smulgem buruienile de ger!

Să lăsăm libere acele energii sincere,
Speranţele acelor tineri de pe drum,
C-au învăţat şi muncă şi să spere,
Dar nu au  loc de îmbuibaţi acum.

E primăvară, dar ne bate vrerea,
Aceea seculară din ţăran,
Când grâului de azi i-a revenit puterea,
De-a ne hrăni cu pâine de pe lan.

Greşesc  pruncii care lasă sânul mamei,
Sunt multe mămicuţe, bebeluşi?
Să ne întoarcem la Legenda Anei,
De zidul calp să ne lăsăm seduşi?

E atâta primăvară lipsită de iubire,
Se sinucid şi mieii şi mor şi brebenei,
Această ţară pare lipsită de simţire,
Deşi irump cu sfinţii din ziduri clopoţei!

imagini de primăvară, din curtea alor mei



Generalul.

Primăvara de mai an.















Părul lui Florin, acum câţiva ani.












În grădină la tata.



Mărgeluşele.













Cum se spânzură agricultura?


Din nou, colonel alintat.

marți, aprilie 24, 2012


Vas cu mere


Sunt prizonierul mărului din trup,
Ma arde coaja lui atât de roaşă,
Mă întristează şi vreau să te pup,
Tu coastă, tu, care îmi eşti şi moaşă!

Sunt prizonierul frunzei şi al ruşinii,
M-ascund în taifun de ochi turbat,
Cu tine-n braţe, ca să-ţi încerc crinii,
În suflet sfânt, brocat şi parfumat.

Sunt stivuit în fapte de ocară,
Biblioteci de stări cu scări şi cu registre,
De flăcări colorate-n zei spre seară,
Am inventat, ca să m-ascund, Magistre!

Sunt ca o sticlă de ţuică pe o pară,
Păstrând tăria şi-nvelind puterea,
Atâta dragoste vibrează visul iară,
C-aş mai muşca de atâtea ori căderea.

Cu pulberi tandre, pecete de iarbă,
Mi-ai pus în muncă şi în legământ,
Să ard din mere tălmăciri de soartă,
Mohor culcat în amfore de lut.

Eu, trup de somn, pământul ars cu moartea,
Sunt lutul din cuptor, cât aş putea visa,
C-apoi, desăvârşirea ne sorcovea cu arta,
De-a colinda, de-a râde, de-a urla.

Mă întorc în măr, ca viermele în păcat,
Sunt iar copil desăvârşit  în rai  şi sper,
Bucata aceea încă să nu fi muşcat,
Prin coaste îmi curg şi chiciură şi ger.

FEMEIA COMUNISTĂ, in viziunea lui Damian Ancu





Romanticii pot spune că tradiţia celebrării femeii datează încă din vremea grecilor. Pe atunci, inclusiv măreţii zei din Olimp aveau o zi in care sărbătoreau pe zeiţa Rhea, zeiţa-mamă a tuturor, asociată deseori cu pământul. Astfel, odată cu ei si pământenii sărbătoreau femeia-mamă, creatoarea tuturor fiinţelor vii şi simbol al renaşterii perpetue. Astăzi, ziua de 8 martie celebrează femeia la toate vărstele, zâmbetul, gingăşia, generozitatea si dăruirea ei.
Contrar aşteptărilor, Ziua Femeii, pe care o sărbătorim pe 8 Martie, nu este la fel de veche ca Măţişorul. Această sărbătoare s-a născut undeva la începutul secolului trecut, şi este strâns legata de mişcarea feministă şi, destul de ciudat, de ideologia socialistă, se arată pe International Women's Day. In 1908, 15.000 de femei au mărşăluit în New York City cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune şi dreptul la vot, iar in 1909, potrivit unei declaraţii a Partidului Socialist din America, Ziua Internaţională a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie. Un an mai târziu, in 1910, in urma unei Conferinţe a Muncitoarelor de la Copenhaga, unde au participat peste 100 de femei din 17 ţări, s-a hotărât ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceiaşi zi peste tot in lume, data de 8 martie fiind aleasă abia în 1913.
Documentele de arhivă ne permit să prezentăm modul cum înţelegeau femeile din ţara noastră să omagieze această zi, cu menţiunea că documentul pe care îl vom prezenta în continuare este din anul 1954, în contextul în care România se afla încă Armata Roşie „eliberatoare”, mesajul respectiv fiind al Comisiei de Femei din cadrul Sfatului Popular al Regiunii Bucureşti.
        „Cu prilejul zilei de 8 Martie - Ziua Internaţională a Femeii gândul nostru se îndreaptă către voi bravele fiice ale Marelui şi eroicului popor rus (sublinierea noastră; era o mare greşeală politică deoarece trebuia să se spună „poporul sovietic”).
        Femeile din Republica Populară Română, datorită sprijinului efectiv şi multilateral acordat de Uniunea Sovietică, precum şi conducerii înţelepte a Partidului nostru drag, trăiesc o viaţă nouă luminoasă, asigurându-li-se, aşa cum niciodată în trecutul negru de exploatare şi mizerie în regimul burghezo-moşieresc nu ar fi putut visa, deplina egalitate în drepturi cu bărbaţii în toate domeniile de activitate ceea ce le-a dat posibilitatea să obţină succese grăitoare în muncă.
        În noua formă organizatorică a mişcării de femei din ţara noastră - Comisiile de femei şi adunările delegatelor alese de masa femeilor de la oraşe şi sate şi îndrumate direct de Sfaturile Populare - organe locale ale puterii de Stat -, creiază cele mai largi posibilităţi de cuprindere a femeilor la gospodărirea oraşelor şi satelor.
        Aşa se explică faptul că în regiunea Bucureşti un număr de 30. 588 femei lucrează ca delegate pe lângă Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare, aducând un preţios aport la înflorirea oraşelor şi satelor noastre.
        La 20 Decembrie 1953, ca urmare a politicii juste dusă de Partidul nostru au fost alese deputate în Sfaturile Populare din regiunea Bucureşti 3.283 femei, din care 508 sunt membre ale Comitetelor Executive, majoritatea acestora deţinând posturi de răspundere ca preşedinte, vicepreşedinte şi secretare ale Comitetelor Executive ale Sfaturilor Populare.
        În cele 185 gospodării agricole colective din regiunea Bucureşti, sunt membre ale Consiliilor de conducere 180 femei, recrutate din rândul colectivistelor fruntaşe cu munci de răspundere, brigadiere şi şefe de echipă, care au obţinut succese însemnate în mărirea producţiei la hectar, creşterea vitelor şi dezvoltarea altor ramuri de producţie din cadrul gospodăriilor agricole colective.
        Pentru merite deosebite în muncă şi pentru înaltul patriotism de care au dat dovadă, o serie de femei din regiunea noastră au fost distinse cu ordine şi medalii ale R.P.R.
        Mii şi mii de femei au răspuns cu însufleţire chemările Comitetului regional de partid Bucureşti şi Comitetului Executiv al Sfatului Popular al regiunii Bucureşti, în compania agricolă de vară, în acţiunea de recoltare, treerat şi colectări.
        În mediul rural, sute de femei au fost calificate şi lucrează în sectorul cultural-educativ, ca directori de cămin culturale, bibliotecare, operatoare de cinematograf şi staţii de radio emisie.
        Sub semnul acestor succese, Comisia de femei a regiunii Bucureşti, în numele tuturor femeilor cinstite şi muncitoare din această parte a ţării, cu ocazia zilei internaţionale a femeii, trimite femeilor ruse un salut fierbinte şi urările cele mai sincere de sănătate şi noi succese în muncă (sublinierea noastră).
        Sub conducerea înţeleaptă a gloriosului şi invincibilului partid comunist al Uniunii Sovietice şi a Guvernului Sovietic, femeile ruse au cunoscut succese însemnate pe drumul construirii comunismului în patria noastră (se referă la „patria ţărilor socialiste”; n. ns.), a luptei pentru menţinerea şi consolidarea păcii în lumea întreagă, cucerind administraţia şi încrederea întregii lumi muncitoare.
        Conştiente de manierea ce o avem, vă asigurăm dragi tovarăşe, că vom depune toate eforturile pentru traducerea în viaţă a hotărârilor Consiliului Mondial al Păcii şi a F.D.I.F. pentru triumful păcii şi al vieţii în lumea întreagă.
        De asemenea ne angajăm să aducem cu cinste la îndeplinire sarcinile ce ne revin din Hotărârea Plenarei lărgite a C.C. al P.M.R., din August 1953, cu privire la îmbunătăţirea continuă a nivelului de trai al celor ce muncesc din patria noastră.”

Damian Ancu

TALERUL DE IERBURI AL COPILĂRIEI MELE


Am iubit copilăria ca pe o femeie devreme şi nebună,
Am împănat-o cu dezmeticiri şi simţuri,
Am pierdut-o în frunzele pădurilor sterpe
Din câmpia Burnazului şi din lunca Dunării,

Foşnind din frunzele plopilor ca din fustele căzute.

În această umbră răcoroasă, dar nejilavă, în care
Crapi şi somni se prindeau în cârje de japcă,
Am învârtit pământul de la un capăt la altul
Ca pe fus, ca pe ciorchinii de struguri furaţi.

Femeie sensibilă şi debilă, copilăria mea,
De câinii lupi ai miliţiei şi de biciul paznicilor,
Am iubit-o cu inima urlând prin vaduri,
Prin vârtejuri de ciocârlii ale neumbrei,
Peste gorgane şi măguri, prin răstoace.

Femeia-mac, copilăria mea aprinsă, voluptoasă,
Am însângerat lanurile de grânele adolescenţei
Cu fugi de faun prin pietrele căii lactee,
Îmbrăţişându-mi trupul slab cu liliac şi măceşe.

Am iubit copilăria îmbolnăvită de contrarii,
Strident şi zvâcnit. Am iubit copilăria ca pe o femeie.

luni, aprilie 23, 2012

La mulţi ani tuturor acelora ce poartă numele Sfântului Gheorghe!La mulţi ani, Giurgiu!La mulţi ani, giurgiuveni!

Sinaxar 23 Aprilie

În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.
Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis.
sf. gheorgheAvând împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şi înfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a lui Magnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfă la idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţi spre credinţa în Hristos, cărora din porunca împăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şi venind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, a mărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Au crezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşit sănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. După aceasta i-au încălţat picioarele cu încălţăminte de fier ce avea cuie şi l-au silit să alerge. Ci iarăşi au pus de l-au bătut, fără de nici o milă, cu vine de bou uscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe un mort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erau acolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcând sfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviat mortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte de trei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţia ani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minune crezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cu un glas pe Dumnezeu, între care era şi Glicherie, căruia îi murise boul, şi l-a sculat sfântul. Din care minune adeverind şi el credinţa în Hristos, a luat cununa muceniciei, făcându-l păgânii multe bucăţi cu săbiile. Deci venind mulţi la Hristos, pentru ceea ce vedeau, şi încă pentru că sfântul mucenic Gheorghe intrând în capiştea idolilor, a poruncit unui chip idolesc cioplit, ca să spună dacă este el Dumnezeu, şi de i se cuvine să i se închine lui oamenii. Iar demonul cel ce era într-însul plângând a răspuns că unul este Dumnezeu adevărat: Hristos şi dintr-aceasta s-au tulburat idolii toţi şi au căzut şi s-au sfărâmat. Ceea ce neputând răbda cei ce credeau în idoli au prins pe sfântul şi l-au dus la împăratul, şi-au cerut degrab răspuns de moarte asupra lui; iar împăratul a poruncit ca să taie pe sfântul şi pe Alexandra împărăteasa cu sabia. Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul, iar sfânta Alexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Însă trebuie să istorisim oarecare parte din cele multe minuni ale sfântului.
sfantul mare mucenic gheorgheÎn părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, în care era o biserică zidită în numele marelui mucenic Gheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca să se taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din loc depărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şi cu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica lui Dumnezeu având adevărată şi întărită credinţă la sfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi ea un stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şi înfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celui ce era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi să ducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nu vrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă. Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângea şi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul. Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis unde i se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: "De ce eşti tristă, femeie?" Iar ea îi spuse pricina întristării, şi sfântul descălecând de pe cal zise către femeie: "Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?" Şi ea răspunse. "De-a dreapta parte a bisericii." Şi sfântul îndată însemnă marmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună în dreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şi ridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despre mare, zise femeii: "Ajută şi tu" şi ridicându-l amândoi, l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpul mai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman. Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorul de grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi mai vârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul, unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu, cerea şi de la sfântul iertare pentru greşeala neascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de la sfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Care stâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsă pomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentru preamărita minune.
Iată altă minune făcută la Mitilene şi care înfricoşează tot gândul şi tot auzul. Căci în acest loc este o biserică a marelui mucenic Gheorghe, foarte slăvită şi vestită. Şi este obicei de a se strânge la ziua sfântului mulţime multă de popor în toţi anii, să facă la acea biserică prăznuire. Aceasta aflând agarenii ce erau în Creta au lovit fără veste la vremea privegherii pe câţi au aflat în biserică, şi i-au luat legaţi, împreună cu câţi au putut prinde din cei de afară, că cei mai mulţi scăpaseră. Pe cei ce i-au prins, i-au dus în Creta, între care era şi un tinerel, pe care l-a dăruit saracinul care-l prinsese lui Amira, celui ce era mai mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-a împlinit anul, şi au ajuns iar la prăznuirea preamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iar părinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fost nemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şi făcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme la masă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copilului întorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şi rugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie, în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiescul dar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar cel grabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimile femeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea, şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii la masă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeau vinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minune mare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei ce nu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dar dacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngerului întru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim la Babilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta. Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi se gătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitiline dând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masă pe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cum se află în mijlocul lor, el a zis: "Umplând paharul acesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fost răpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui, ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi în mijlocul vostru." Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de la masă, au dat laude şi mulţumire toată noaptea Atotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Său mucenic.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Valerie.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Anatolie şi Protoleon stratilaţii.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Atanasie cel dintre fermecători.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Glicherie plugarul.
Tot în această zi, sfinţii Donat şi Terinos, care prin sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe, care a mărturisit în cetatea Ptolemaidei, la anul 1792, şi care, fiind bucăţi tăiat cu sabia, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Lazăr Bulgarul, care a fost chinuit la anul 1802.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

duminică, aprilie 22, 2012

Diavolul mi-a propus sa jucam ping-pong.



Diavolul mi-a propus sa jucam ping-pong.
Fiindca nu eram pregatit sa-l inving,
 m-am dus sa ma culc,
Ca sa salvez lumea, visand
 ca sunt pe lumea cealalta.
Ziua era iremediabil pierduta.
Am facut recurs la copilarie.
De obicei are efect maxim:
-Ai dormit bine, flacaule?
Ti-ai implinit somnul?!
Atunci nu mai zabovi!
Mergi in lume si lupta!
Si nu uita sa-ti faci semnul crucii...
Asta era bunica.
-Da, roaga-te la Precista
si nu fii niciodata Stanca proasta!
Asta era bunicul.
-Adica nu te lasa asimilat de toti timpitii,
Conserva-ti spiritul si alege-ti singur calea!
Asta era mama.
-Exilul pe-o coaja de nuca tine un timp,
Viata si nevasta tin toata viata!
Asta era matusa mea.
-Tigari, chibrituri, romane, poezii  si socotitoare
Sa ai la tine cand treci de colectiv!
Asta era varul meu, studentul.
-Proiectele tale trebuie sa aiba seva pamantului
Din care te tragi si experienta noastra.
Asta era invatatoarea Maria.
Un pachet pentru drum, imi pregati mama:
-Sa nu flamanzesti niciodata!
Bunica mea a iesit sa vanda margaritar la poarta:
-Vand lacramioare, ca sa ai bani de intors!
-Roaga-te!
Asta era bunicul celalat.
Diavolul era imens si se juca cu laba in tarana, zgarma,
fornaia alene, stapan pe situatie,
Ca un taur in arena, numai ca asta sedea in sezut.
-Nu ma sperii eu, a zis el.
Bunicul l-a alungat in felul lui cinstit si direct.
Era dimineata indrazneata,
dezbracata de mantoul de ceata.
Medicul imi lua mana binevoitor, numarand secundele:
-Si-a revenit, a spus egal...

Stamatis Spanoudakis-Nyfes

Relationship status

Ete ce e în lumea noastră de prieteni :Relationship status

sâmbătă, aprilie 21, 2012

E week-end, vă datorez o poveste!

Cine l-a inventat pe Dumnezeu si de ce trec anii? De Ionel Muscalu, provocat de Philippe Legrand şi Andrei-Mihail Muscalu





E vremea !  Şi sezonul. Pentru a da aripi viselor noastre şi pentru a ne transforma iluziile în realitate.
Chiar omul care este un pic trecut, chiar el, mai ales el, are un pic sentimentul de a fi, de a trăi.
Vacanţa creează acest efect. Distanţa de asemenea.  Parfumurile.  Orizontul.  Vântul.
Peisajul...  Marea.  La Bucureşti, la Giurgiu. În alte capitale de ţară, de judeţ.
În satele noastre pitoreşti, de asemenea. Întotdeauna ai nevoia aceasta a evadării pentru care cauţi vacanţele: parfumurile, orizontul, vântul, peisajul…şi uneori ai această senzaţie că te afli pe malul mării şi totul este extraordinar, chiar dacă nu te afli acolo...
66% dintre români nu îşi mai permit să meargă în concediu nici măcar în România. Cei care merg în străinătate preferă auobuzul, adică merg mai mult decât stau, aşa fără parfumuri, vânt, orizonturi.
Prins cu gândul la situaţia de la locul de muncă, prins cu politica, prins cu creditele la bănci şi cu gândurile despre cum să trăim mai bine, am uitat un pic despre lumea mea secretă, pe care vacanţa mi-a redat-o mereu cu forţă, curaj, cu şi mai plin peste aşteptări.
În această lume, criza economică nu are decât puterea unei imense cascade în producerea energiei ecologice. În această lume, statul acasă, meditaţiile şi apropierea unul de altul au aceeaşi forţă ca şi curcubeul la Niagara, este zilnic şi ţine de lumină. Lumea mea secretă, pe care nu ar trebui să o devoalez, este lumea copilăriei fiului meu, un copil obişnuit, uneori răsfăţat, alteori altoit la figurat pe cultura mea ţărănească, alteori la propriu pe cultura familiei noastre normale, o lume minunată, dar în care nu sunt doar jucării, mult soare şi bucurii. Fiul meu mi-a spus în timpul campaniei europarlamentare că unii m-au atârnat pe toţi stâlpii, iar eu trebuie să mă dau jos şi să vin acasă, fiul meu îmi spune că lui îi place noaptea, fiindcă atunci nu trebuie să mergem la serviciu. Un psiholog ar spune că este un copil care simte o imensă lipsă a părinţilor lui. Eu spun că este un copil care în vacanţă a simţit sufletul părinţilor lui. La începutul acelei vacanţe, în care el a împlinit patru ani şi opt luni, mi-a pus prima întrebare cu adevărat grea: Cine l-a inventat pe Dumnezeu?
La sfârşitul ei mi-a spus că el nu vrea să treacă anii şi că îi este frică de moarte şi de sânge! Ştiu că nu este nici singurul, nici primul copil care începe să îşi dea seama că viaţa are un sfârşit, dar groaza din vorbele lui şi nevoia puternică de religie şi filosofie pentru a-i răspunde, mă fac să îmi doresc mai mult timp împreună cu fiul meu, mai mult timp pentru toţi părinţii cu copiii lor.
Fiul meu crede că Dumnezeu mişcă timpul şi că lipsa lui Dumnezeu înseamnă lipsa timpului.
 O reîntoarcere inocentă în Eden, pentru că eu nu am apucat să îi explic faza cu păcatul primordial al echipei Adam&Eva şi că el însuşi s-a născut dintr-un măr. Atunci, fiul meu, care spune că înainte de a fi copilul care este, cam gălăgios şi bârâicios, după propria-i zisă, ar fi fost înger, mă întreabă câţi ani avea el când era înger.
Fiul meu nu ştie ce ar însemna lipsa timpului, dar dacă ar fi să aleagă un nume pentru lipsa acestuia, mai curând pentru numărarea secundelor arse, i-ar spune duminică.
 Fac pariu că şi copiii voştri la fel i-ar spune! Eternitatea de duminică atrage încă în mahmureala trecerii şi arderii secundelor milioane de oameni din lumea întreagă. Măcar o duminică de am fi fericiţi!
În timpul acesta eu citeam despre o reală şi pragmatică istorie universală în care unii copii mor înainte să aibă timp să ceară apă, mâncare sau să spună că le este rău. În timpul acesta organizaţia noastră de tineri liberali, formată din copii nu prea avuţi, ba dimpotrivă, îşi încarcă zilele de fericire alături de copii instituţionalizaţi, cheltuind toţi puţinii lor bani şi multul lor timp liber întru fericirea copiilor care se întreabă şi ei cine l-a inventat pe Dumnezeu şi de ce trec anii! În timpul acesta, copii de 8-10 ani dispar de lângă părinţii lor şi, uneori, nu se mai întorc. În timpul acesta preşedintele Republicii înjură neamul românesc cu ce are şi el mai bun, cu istorie şi rege  cu tot şi-l ameninţă cu voievodizarea şi cu desfiinţarea, fiindcă nu-l mai vrem ! Aşa că mie, din cauza ideilor băsecului, mi se duce dracului vacanţa asta în care nu doream decât puţin timp liniştit să stau mai mult cu copilul meu…, fiindcă nu putem să distrugem şi vacanţele viitoare şi timpul viitor al copiilor noştri doar de vreun capriciu al matrozului iubitor de licori pe înserate şi să-l lăsăm să facă ce vrea fără să luptăm măcar cu un Referendum despre distrugerea judeţului în care nu ne-am născut (fiindcă şi comuniştii îl desfiinţaseră) şi în care încă trăim, până îl desfiinţează noul to'arăş Băsescu.
În tot acest timp, savorile, gusturile, întrebările copilului, devin un timp al renaşterii noastre, al reîntoarcerii către noi şi către valorile noastre adevărate… cu gust de natural şi copilărie, pe care nu pot să o mint şi nu vreau s-o ratez încă odată!












Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...