Postări

Se afișează postări din februarie, 2015

Macul

Imagine
Era un mac crescut printre căpşune
În colţul sfintei mătrăgune,
creştea frumos, îmbujorat,
avea obrajii ca de mac,
Ba şi căpşunile-l vorbeau,
Ce roşu e şi-l alintau:
ce mândru eşti,
ca noi trăieşti!
El le privea nepriceput,
Că floarea lor era de alb neînceput
Şi nu înțelegea nimic,
apoi mai rău se înroşea,
Petalele îşi flutura numa-numai
Spre cerul clar şi lin de mai,
Răsari tu lună şi îmi spune:
Ce vor căpşunile de la mine?
Că ele sunt un pic bătrâne,
eu doar o primăvară am,
Dar eu ca ele nu jeleam
Şi visele îmi cresc închipuit,
Că ele-s dulci e negreşit,
Parfumate şi gustoase,
Ba şi atâta de cărnoase,
Dar eu visez la capiteluri,
La piramide, la creneluri,
La holdele bogate-n aur,
Ca piatră să le fiu tezaur,
Nu o garnitură simplă doar
Lângă frişcă sau muştar !
Din colţul ei tăcut şi umbrit,
Beladona i-a şoptit,
Visezi frumos, un mit,
dar tu eşti doar un mac ,
aşa că nu mai fii posac,
Tu ai noroc de ajungi în cozonac!

În loc de evidenţă...

Imagine
Nimeni nu mă poate convinge că nu sunt făt frumos. Am jucat comedia asta de 134 de ori în copilărie şi De câte ori nu eram făt frumos , îi băteam de le suna apa în cap, Că nu există zmeu mai nesătul ca mine, Aşa că la câte cărămizi am aruncat de pe blocurile Construcţiei socialismului în staţia de autobuz Doar eu şi copiii aceia ştim, Doar că unii au murit, Unii de inimă, alţii de bătrâneţe, iar cei mai mulţi De ruşine că au îmbătrânit, Doar eu mai strig şi acum cu plăcere: Bau, nea Mărine!, ştiind că urmează o oală cu lături De 9 spitale schizobalcanice Aşa cum era la bloc scara mea, De la Ianche profesorul la Ana, nevasta lui Fane Căpitanu Şi de la cornuleţele cu gem la negresele de aprozar, Nici dracul nu ştia locaţia de ascuns puiul de urs, Doar liniştea dinaintea bătăilor generale Şi a izvoarelor de drept, din care izvorau toţi graşii pe scară Luaţi cu maşinile Aro ale Miliţiei, pe care tot Nea fane le conducea, Repriza a treia s-a terminat, eliberaţi ringul! R-aţi ai dracului de neterminaţi, Nici ma…

Cel mai bun timp

Imagine
Ne cheamă marea cu al ei miraj,
Dând zdrenţelor de nori din noi văpaia,
Să  crească-n ceruri îngerilor sălaş
Din dragostea de om şi aleluia.

Ne cheamă ţărmul rupt dintr-o epavă
De vas strivit la stânci de vreo furtună,
Ne pune ancorei de suflet sclavă
O inimă ce-n viaţă dor adună.

Ne cheamă păsări libere şi triste
Când singure străbat al zării cerc,
Căci nimeni nu e vesel  să asiste
La dragostea ce nisipurile întorc.

Ne cheamă depărtarea  abisal,
Lăsându-ne mai singuri fiecare,
Cu cât mai hoinărim fără de mal,
Pe valuri trupuri fără de valoare.

Ne cheamă fruntea inimii ce doare
Aici cu albatroși-n a lor splendoare,
Să încoronăm cu talpa pe nisip
O urmă doar a celui mai bun timp!






Este poema es de mi amigo Muscalu Ionel

Imagine
Este poema es de mi amigo Muscalu Ionel . Es un chico de Rumanía al que conozco desde hace mucho. Digamos que vivo un poco su país a través de él. Se que escribe poesías, que tiene unos cuantos libros editados y que es muy majo. 
No sé como llegamos a ser amigos, como muchos de los que por aquí andamos, que son encuentros como sorpresas que da la vida. Hoy por fin nos manda uno de ellos traducido y desde luego, tal día, no podía tener mejor título.
Un abrazo amigo.
LAS PALABRAS

Las palabras no se avientan a la página o por la ventana,
no se ajustan, ni se fabrican, ni se engranan.
Las palabras no se juzgan, ni se digieren, ni se fuman,
ellas deben ser dócilmente colocadas y
- todavía hojeadas -
hay que dejar que se muevan, que susurren, que retumben,
que se aclaren y vivan solas sus significados.

Las palabras deben ser tratadas con paciencia,
con soluciones especiales que vienen de historias
-personales, culturales, sensoriales-
A veces las palabras se palpan y están dadas por el Señor,
a vec…

Zori in port

Imagine
A inceput din zori trebaluiala in port,
Barcile sunt date din nou s-aduca peste,
Dar ce le intereseaza pe scumpele neveste,
E sa le aduca acasa mereu al lor consort.

Si atunci cand facem ochi si ne uitam spre mare
Vedem venind prin ceata albastre pescadoare,
Atat de mari odata, atat de glorioase,
Dar azi e o fantasma, ca nu mai sunt vase.

Noua ne incanta ochiul, dar spiritul se incanta,
Caci noi visam prin spatii al marii spirit inca,
Ce-n noi trezeste ideea calatoriei, al aventurii chiar,
In gand vedem pe Iason, argonauti cu har.

Dar nu e decat iluzia, ce ne-o arata ceata,
Din valuri cresc iar oameni, care infrunta viata,
Ca tine si ca ea, luptand pentru a lor soarta
Prin viata inversunata furtuni pot sa se abata.

Ii vezi in barci mici, mergand pe-o mare mare,
Ce acum este calma, daca privesti in zare,
Dar care poate oricand sa fie un mormant,
De mii de ani ispita pagana e orand.