vineri, februarie 05, 2016

Meşteşuguri






Ei săpau în mine ca în mine,
Cătând să scoată diamante şi rubine,
Eu ochi le-am spus de Homer că le dau,
Ei nu înţelegeau, dar eu vorbeam pe şleau,
Ei tot săpau, rupând, eviscerând,
Sădind în ei lucirea de mormânt,
Eu le udam o sete doar de viaţă,
Ei inundau cu foame a lor speranţă,
Ei tot ofrande ar fi cules din oase,
Eu le dădeam doar primăveri ploioase,
Ei râcâiau cu dalta şi toporul,
Eu le dădeam din tâmplă semitonul,
Ei mă trădau, hulubi smulgând din vise,
Eu , omul viu, le râuream narcise,
Ei muşcau  ce îi făcuse, mâna şi ţărâna,
Eu mă rugam ca să-şi închine urma,
Ei triumfau cu pielea mea pe-un ciot,
Eu eram liber timpul să-l socot
Şi minele le închideam în mine,
Adio pietre tari, adio cine!
Atunci el drumul  crinilor  dădea,
Ca să îi sufoce cu propria  vopsea.

miercuri, februarie 03, 2016

În loc de evidenţă...








Nimeni nu mă poate convinge că nu sunt făt frumos
Am jucat comedia asta de 134 de ori în copilărie şi
De câte ori nu eram făt frumos , îi băteam de le suna apa în cap,
Că nu există zmeu mai nesătul ca mine,
Aşa că la câte cărămizi am aruncat de pe blocurile
Construcţiei socialismului în staţia de autobuz
Doar eu şi copiii aceia ştim,
Doar că unii au murit,
Unii de inimă, alţii de bătrâneţe, iar cei mai mulţi
De ruşine că au îmbătrânit,
Doar eu mai strig şi acum cu plăcere
Bau, nea Mărine!, ştiind că urmează o oală cu lături
De 9 spitale schizobalcanice
Aşa cum era la bloc scara mea,
De la Ianche profesorul la Ana, nevasta lui Fane Căpitanu
Şi de la cornuleţele cu gem la negresele de aprozar,
Nici dracul nu ştia locaţia de ascuns puiul de urs,
Doar liniştea dinaintea bătăilor generale
Şi a izvoarelor de drept, din care izvorau toţi graşii pe scară
Luaţi cu maşinile Aro ale Miliţiei, pe care tot Nea fane le conducea,
Repriza a treia s-a terminat, eliberaţi ringul!
R-aţi ai dracului de neterminaţi,
Nici mamele voastre nu ştiu că tavanul nu e capac de sicriu,
Atunci de ce stau cu ochii beliţi la tavan,
de parcă ar aştepta să cadă de acolo Tarzan, Cekician?
Ia zii, domn profesor, cântă uşor, nu ca un aspirator,
Ai, bre, ce dracului, parcă faci înadins,
Uite aşa se zice: Raduuu mamii, Radule!
Ăia de la unu s-au culcat la două, dar au cântat până au sforăit,
Dinu râdea cu şapca aia pe cap de scrisese miliţian cu carioca pe ea,
Milţian, cum ştiusem noi, doar nea Puiu citea,
El mai bea şi cafea, nu nechezol, ci de aia de-o râşnea,
Iar când îi plăcea, dădea pe tablouri măcar de 100 de ori un pol,
Bă, eu am fost grec, negustor, nu sărac, dar în ţara asta e tot un drac!
Du-te, dar unde să se ducă săracul, în mahalaua noastră verticală,
Unde te îmbolnăveşti de prostie, mahmureală şi boală,
Unde golăneala era totală, femeile luau mardeală, iar bărbaţii lor beţi



Le tăvăleau de striga cartierul, ajungeţi, bă, că vă prinde miliţioneru!
Aşa că pe mine să mă scuzaţi, dare eu cunosc toate popoarele migratoare
De la goţi, la huni, la celţi, avari, slavi, bulgari, pecenegi, cumani,tătari,
Până la ăia de ne furau banii de Bib-bib şi Tipi Top, de stăteam ţuţurug
Şi luam repede foc, mai ceva decât scuturat până la glezne, la brâu sau la gît,
Ziarist , te face, nenicu! Uite în colţ o să vinzi ziare!
Bere la găleată, că nu are ordinaru ăla halbă,
S-o aduci întreagă, să nu curgă prin nămoale,
Ai grijă, faţă, să nu ţi-o iei la gioale!
Ai, mă, nu te mai duce la şcoală, e loc pe şantier, nu să dai în vreo boală!
Eteee! Mă, la ăsta , scrie poezii, de parcă i-ar sfârâii ochii!
Nu vezi  că nu bea cerneala, îşi face cu tocul argăseala!
Lasă-l, nu vezi cum te întoarce din ochi,
Dă cu cuvântul ca cu cuţitul, să taie la vorbe buricul,
Ai, mă, 6-6, poartă-n casă, vezi că diseară avem şedinţă despre terasă,
Că iar au luat-o ăia care au luat şi uscătorul, s-a făcut stăpâni pe tot,
Trebuie să luăm măsuri, să le tragem la bot!
Dă-i să zacă! Două piramidoane , să tacă!
O să vină Apocalipsa!
N-o să vină, părinte, că a mai fost aici şi nu i-a plăcut!
Se duce la ăia de au avut, nu la ăştia fără nimic,
Cu adidaşi de porc şi mingi de beşic,
Cu takimury luate fără gât de la coadă la alimentara,
Unde iar se împingea pensionarul cu pensionara,
Nu la ăştia de au curent când deschide geamul şi uşa,
Ci la ăia de le sorteşte Kenedi un glonţ cât căpuşa.
I-auzi sindrofie, vine sora moarte cu coasa să muncim,
Păi noi lucrăm în acord global,
Facem cincinalul în fiecare an,
La stuf, la cărbuni, la canal.
Mândrule, nu-ţi mai arăta dantura,
Că unde –ţi stau picioarele, ţi-o sta învăţătura,
Tu-i neamu nevoii! Trăiască naţia! Sus cu ea!
Sara pe deal şi Avraam în al lui sân
Vor să scoată din tine, păgân,
Om! Cârtiţe de popi, ce turnau fără încruntare
La stăpânire după procedura ginecolocicălitoare,
Pe zvonuri, situaţii şi pe preluare de la oricine şi orice,
Doar să-i satisfacă curiozitatea bestiei de securitate,
Aseară l-au luat pe tata să-l întrebe despre Hesse,
Dar el, ţăran, nu ştia decât prinţi şi prinţese.
Aha, te-ai dat cu hohenzolern singmarigernii,
Las că-ţi strivim noi trânjii şi sternii Lenii!



Ce ai împietrit , mă, ca soţia lui Loth!
O să dai pe guşă şi ce-ai supt, tot!
Scrisori, separatori, agitatori, separaţie,
Spunem şi noi bancuri, să vezi distracţie!
Cum, mă, a căzut dictatorul?!
Bravo, trăiască poporul!
Du-te, mă, acasă, du-te la copii şi uită tot,
Hai lasă că nu se consemnează orice netot,
Iar noi avem treabă, tovarăşe de drum,
Dacă vrei să mergi să investim în blugi la Stambul,
Cum mă, nu vrei ca să pleci?! Du-te cât îţi mai dăm drumu,
Să nu se răsucească situaţia şi să dispăreţi până la unu!
Nu te mai văicări, nici nu te mai spovedi, lasă că o să ai tu timp,
Noi nu-ţi dăm nici răbdare, nici nimb.
Mamă, a venit tata, l-a adus Regina Nopţii şi gata!
Jos teroriştii! Trag ăia ca nebunii cu kalashnikoavele în turn,
În turlă, în tot ce e înalt, au vertijul libertăţii la scalp.
Vive la France! Trăiască franţujii, că bagă prin vamăburghejii,
Llegionarii,Medicins sans frontieres, antenele şi autocare de firmă,
Lăsa-i Luceafărului huilei posibilitatea  să sădească flori,
Daţi cu bărboşii, cu studentele şi cu studentele deh, putori,
Da-ţi un sentiment de curăţenie universală,
Incendiaţi Biblioteca Naţională!
Săraca ţară, în care nu citesc nici jumătate cărţi,
Daţi-le să citească Can Can, bagaboanta mov şi curva sătească,
Ce atâta carte, toţi proştii sunt stăpâni peste tot,
Pe ăştia proşti nu poţi să-i prosteşti deloc!
Aşa că, să nu-i puneţi să citească poezie ioc!
Că pe urmă zic că nu înţeleg, dau din barbă a bleg
Şi te fac şi de râs pe unde  se duc, pe unde merg,
Că ei n-au înţeles şi se scarpină la fes,
Aşa că, să facem la hârtie economie,
Dăm poezie doar pe datorie!   
Iar în poveste, eu rămân fătul ce poartă ecvestre
Poziţii prin ţara fără bătrâneţe,
De unde sorţii îi dau aleasă bineţe!
Să ne răsfeţe!






Umbra şi oglinda-Poem la ziua mea




Ajungi la patruzeci şi unu
de ani
Şi , în loc să te întrebi ce ai adunat,
Tu te întrebi ce arhitectură o fi avut grădina Paradisului,
Pe unde s-o fi cultivat leuşteanul
Şi dacă era o livadă sau o grădină englezească,
Dacă era îmbrăţişată de râuri
Şi dacă avea cascade,
Dacă Cerul se oglindea în vreun lac
Şi dacă în lacul acela Adam
Îl vedea pe Dumnezeu,
De câte ori făcuseră baie adam cu Eva
Înainte de a se vedea,
De a trece de copilăria ochiului
Şi de a se maturiza în adolescenţa rebelă,
Căci nesfârşitul apus răsărise deja
În mintea lor de la prima rază înmugurită,
Câtă remuşcare o fi fost în contemplaţie,
Nu în geniu, ci în înfrigurata şi fierbintea lipsă de imaginaţie,
Adam trăitorul cel fără de imbolduri, virtute a prudenţei,
Lipsit de dragoste, deci neeeroic,
Căci ce inspiraţie poţi să ai într-o inimă oarbă?
Fără o bunică, fără o mamă,
Fără un frate Cain, fără un frate Iosif,
El, cel dintâi sinistrat în tagma hotărârii,
Gâdilându-şi simțurile cu apropierea îngerilor,
Cu neștiința morții, fără stereotipuri,
El însuși luminat de asemănarea aproape perfectă cu Dumnezeu,
Având ca soaţă primul parvenit al lumii, un poet practic
cu ajutorul coastei lui, al hazardului şi al netulburării ei,
Eva cea vocativă şi netemătoare de şarpe,
Puternică, fiindcă şi atunci pentru ea nu conta decât maternitatea sa,
Egală în creaţie umană, relaxată, conştiincioasă, silită de împrejurări,
aruncând vina pe ele, neînsemnând seninul, ci dinamica.
Cum or fi păşit ei unul spre altul sub bucuria marelui necaz
Pe sub o boltă de orhidee, de viţă de vie, de flori de portocal sau leandru,
Ea gata să se sacrifice, el gata să se abandoneze,
Anexând , egoist, vina tuturor urmaşilor,
Cu incredibila încercare de a dispera după infinita ei candoare,
Decât după desăvârşitul infinit al Fiinţei,
Căci ea îi spunea că el va crea unul asemenea lui,
Încât mânia Lui picta stânci, vulcani, dezamăgiri şi aride peisaje,
Pe care ea le adapta singurătăţii lui,
Ea, cel mai bun interpret al neantului,
Punând ordine în agresiva lume animală doar cu braţul lui,
Prin naşterea unor prunci ai frământării şi îndepărtării,
Umbră şi oglindă însoţitoare în soarele pârjolitor din lumea mare.
Si parca-ți vad seninul trup,
Pierzându-se în marea învolburată,
Uitând de viată, de flori ce se rup,
Trecând sub apa lumii sărutată,
Ca un delfin ce-mi strigă ademeniri,
Eu, vasul calp, lăsat în mal de-un val,
Ma uit în zare să te aud prin firi,
Ce de zefir nisip, castel, liman,
În trupul tău, clepsidră muritoare,
Își află fiorul lumii primordiale...

EDRAH_Giurgiu PHASE I