Lupi - shooting photo

VIAŢA ROASA DE MISTERE

Aprinsă torţa freneziei, cascadă cade,
Agitând şi ploi, şi vânt, şi soare, şi pământ.

Să râzi atunci când furtuna te încearcă,
Dulăii vieţii latră a pustiu,
Prădat de hoţii care n-au nici soartă,
Nici ştiu ceva ce numai eu mai ştiu.

Să râzi atunci când Fortuna te-ncearcă,
Distins la zâmbet, ca toreador,
Să tot exclami vegheat de a ta soartă:
Ştiu să trăiesc în piept gladiator.

Să strângi în gesturi desluşiri de mâine
Pe care să le-ntorci în aur dus,
Chiar de greşeşti să dibăceşti cu taine
Valoarea ta, precum eşti predispus.

Tot cutezând, mai mult decât o vreme,
Ştii bine c-ai să noroceşti în zori
Păduri de sălcii, lunci întregi de semne,
Chiar îngerii adânc îndurători.

Semeţ n-ai fost şi nu te faci nici azi,
Fleacuri, făţărnicii, să nu le ţii,
Increderea în mâine să n-o lapezi
Când ai speranţa-n muncă şi o ştii!

Giurgiu

Giurgiu are rimă  într-un surugiu,

Ce suduie-n  ploaie marginea de ţară
Sau îşi face veacul, ca un simigiu,
Ce ne vinde găuri de stele spre seară.

Giurgiu are-n stradă albe veveriţe,
Fanariote daruri, canalii pe ales,
Vicii şi capcane, sclipind de domniţe,
Ce purtau prin vară ochii lângă dres.

Are-o chintă spartă într-o Farfurie
Şi un ful de aşi în plan radial,
A ţinut o vreme popii pe Tabie
Şi dădea cu sec portu-n Ramadan.

Are pasiuni doar ucigătoare,
Sufletele mari s-au pierdut pe ales,
Dunărea-n aval, tot curgând spre mare,
Dă sens unei treceri de timp pe înţeles.

Giurgiu are-n plopi, glas de sărbătoare,
În tei şi-n castani, gust de stradă mare,
Iară prin memorii latră turme întregi,
Ce-au pierit prin ceţuri , mâncate de regi.

Rana unei patrii, prea mult timp deschise,
Ce făcea să sune istorii din Turn,
Viscolită încă de zăpezi precise,
Urcă prin obsesii asedii de tun.

Mircea, Vlad, Mihai l-au trecut prin glorii,
Cronicarii îi zic  insulă, cetate, lăsată de spaime,
Ce îndurau duşmanii lângă fruntea ţării,
Giurgiu ţine-n pietre memoria faimei.

Şi în ierni de crivăţ, Giurgiu e un ţurţur,
Pe-un cadran de parcuri, strălucind frumos,
Viscole de raze, cu remedii în murmur
Cresc în noaptea vremii, ev ceremonios.

RUGĂ

Primeşte-mă, Doamne, în liniştea Ta,

Rămâne-mi  în inima şi arde-mi curajul,

Ridica-mă, Doamne, la cerul de nea,

Rămâi şi în gândul ce-mi umple obrazul!

Primeşte-mă, Doamne, în grădina Ta

Şi cuiele scoate-mi din trupul plăpând,

Iubeşte-mă, Doamne, să pot dispera,

Plângând clipa când nu Te-aud.

Primeşte-mă, Doamne, la inima Ta,

Chiar de vin dintr-o parte şi cam lăturiş

Prin portul luminii să pot iar spera,

Cămilă să trec lin, încet, nepieziş.

Primeşte-mă, Doamne, cu bune şi rele,

Cu vechea baladă şi vechiul meu vin,

Cântând ca un lotru vânat prin unghere,

Scuipat de alături de ritul străin.

La mulţi ani celor ce poartă numele Sf. Ioan!

Din cei 2.002.454 de români,care poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul, 1.464.311 sunt bărbaţi, iar 538.143 sunt femei.
Dintre acestia Ionel sunt 148.035.
Unul dintre ei se numeşte Ionel Muscalu şi vă salută din paginile acestui blog.
Le spun “la mulţi ani!” celorlalţi 2.002.453 români care celebrează cu numele lor pe Ioan Botezatorul si Înaintemergatorul Domnului, cel mai mare dintre profeti.

Sinaxar 7 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a saptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergatorului Botezatorului Ioan.
Dupa cum este obiceiul, Biserica dreptmaritoare a rânduit ca dupa unele mari sarbatori ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmeaza praznicului sa fie cinstit principalul personaj secundar al marii sarbatori.
Astfel, în ziua dupa Botezul Domnului facem praznuire de sfântul Ioan Botezatorul si Înaintemergatorul Domnului, cel mai mare dintre profeti, glasul care striga în pustie "gatiti calea Domnului", turtureaua pustiei care a binevestit primavara harului, faclia Luminii dumnezeiesti, rasaritul ce a vestit pe Soarele Dreptatii, ca un înger pamântesc si om ceresc, care sta la granita dintre cer si pamânt si uneste Vechiul si Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în desert sa anunte vestea cea buna a venirii lui Mesia Hristosul, si sa pregateasca calea lui Iisus, Ioan îsi împlineste misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum stralucirea lui urma sa scada, iar a Mântuitorului sa creasca.
Totusi, chiar dupa venirea Harului si moartea lui ca martir, Ioan Botezatorul continua sa fie pentru crestini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergatorul Domnului. Model de înfrânare, de pocainta, de curatire de patimi prin asceza si rugaciune, initiator al vietii monastice si a celei pustnicesti, Ioan nu va înceta niciodata sa fie cel care gateste calea ce duce la Hristos.
Mai multe despre viata sfântului Ioan Botezatorul ne povestesc sinaxarele celorlalte sarbatoriri pe care Biserica i le-a rânduit:
· Zamislirea sfântului Ioan Botezatorul (23 septembrie)
· Nasterea sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie)
· Taierea capului Înaintemergatorului (29 august)
· Aflarile capului (24 februarie si 25 mai)
Si tot în ziua aceasta s-a asezat si aducerea preacinstitei si sfintei sale mâini în cetatea împarateasca a Constantinopolului.
A doua zi dupa dumnezeiasca Aratare, am luat dintru început, de la Sfintii Parinti, sa praznuim Soborul sfintitului Prooroc înaintemergatorului si Botezatorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului Botez al Domnului. Si s-a asezat si acest praznic pe lânga celelalte praznice ale sale, pentru a nu trece sub tacere nici una din faptele lui minunate.
În aceasta zi se mai praznuieste si aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, care s-a întâmplat în urmatorul chip: Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei, unde se spune ca a fost îngropat trupul înaintemergatorului, si luând de acolo mâna dreapta a proorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea s-au savârsit multe minuni. Una dintre aceste minuni este si aceasta: Un balaur îsi avea cuibul în preajma cetatii Antiohiei. Pe acest balaur, locuitorii pagâni de acolo îl socoteau a fi dumnezeu si-l cinsteau cu jertfe, în toti anii; iar Jertfa adusa lui, era un om. Balaurul târându-se afara din cuibul sau, si aratându-se înspaimântator la vedere, casca gura mare, lua jertfa si o sfâsia cu dintii.
Si trecând timpul, a venit si rândul unuia dintre crestini sa dea pe fiica sa balaurului. De aceea tatal fetei, alese ca jertfa, se ruga lui Dumnezeu si sfântului Ioan Botezatorul, ca sa i se izbaveasca fiica de moartea cea amara. Si i s-a luminat cugetul sa faca urmatorul lucru: a cerut sa se închine la sfânta mâna a sfântului Ioan; si în timp ce saruta mâna, el a rupt cu dintii, în ascuns, degetul cel mare de la mâna sfântului; si dobândind ceea ce dorea, a iesit din biserica. Iar când a sosit ziua de jertfa si era adunat tot poporul, a mers si tatal fetei ducând pe fiica sa. Si apropiindu-se de balaur, care casca gura si astepta jertfa, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergatorului. Iar odata cu aceasta, balaurul a murit. Si tatal s-a întors acasa, cu fiica sa vie, povestind minunata ei izbavire. Iar multimea poporului, minunându-se de aceasta mare minune, a multumit lui Dumnezeu si Sfântului Ioan, zidind o biserica mare închinata Sfântului.
Se mai spune iarasi ca la praznicul Înaltarii cinstitei Cruci, era înaltata de arhiereu si aceasta cinstita mâna a Botezatorului. Si când se înalta, uneori se desfaceau degetele, iar alteori se strângeau, si desfacerea degetelor însemna belsug de roade, iar strângerea, lipsa si nerodire. Pentru aceasta multi împarati, dar mai ales împaratii Constantin si Romano, Porfirogenetii, care au împaratit în anii 912-959, doreau sa dobândeasca cinstita mâna, pentru ca nu cumva sa ajunga acest odor în mâinile pagânilor.
Deci în vremea lor s-a facut mutarea cinstitei mâini a înaintemergatorului, prin diaconul Iov, de la biserica Antiohiei si a fost adusa la Constantinopol, chiar în seara dumnezeiestii Aratari, la Vecernie, când este obiceiul sa se savârseasca de catre crestini Agheasma. Iar iubitorul de Hristos împarat, sarutând cu dor aceasta sfânta mâna, a asezat-o în palatul împaratesc.

GRAŢIA A PATRA

Aici, la noi, Dumnezeu ne lasă să ne facem de cap,
Ne lasă să ne îngropăm în manele şi-n bere,
Ne lasă să ne ascundem în peşterile prostului gust.
Aici, la noi, Dumnezeu ne dă lumină din spaime,
Ne depăşeşte uşor de parcă ne-ar deparazita,
Ne lasă să simţim mai curat pe de-a-ncetul.
Aici, la noi, Dumnezeu ne răsuceşte ca pe nişte frunze
Ne învârte în ţigara lui de tămâie şi smirnă,
Ne înghesuie lăturiş în rost, uitându-se în ochii noştri.
Câteodată, noi-frunze, noi-păsări, noi-petale,
Simţim în preajmă că Dumnezeu ne pune la masă
Şi-atunci ne dăm cu capul de praguri de sus.
Indiferent de rasa noastră, aici, la noi, spaimă nu e,
Dumnezeu ridicat din împietrirea privirilor noastre
Ne zâmbeşte scuturând frimiturile din barbă.
Doar presiunea străzii şi stresul din capul nostru
Ne împiedică să vorbim cu el.
Altfel
Graţia aceasta ne-ar fi cuprins şi pe noi.

Atunci era mai ger, acum speram sa nu tune: BOBOTEAZA GIURGIU 2011, Aruncarea si Aducerea Cruc...

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: BOBOTEAZA GIURGIU 2011, Aruncarea si Aducerea Cruc...

Prima poezie pe anul acesta, 2013 - Vis de iarnă

Să fii îndrăgostit, iar inima să-ţi cânte
Pe marginea morţii, că viaţa-i letală,
Un pian ce din clape sideful şi-l rupe
Trandafiri adormiţi, sărutaţi pe petală.

Cu rouă te îmbăt şi zorii ne latră,
În aortă mi se învârt smochine cu viespi,
Prin teatru îţi strig numele de fată,
Încerc să-l ascult, ecou prin fereşti.

Zăpada te atinge şi râul te cântă,
Gerul te ciupeşte încet de obraji,
În jarul din sobă, lumina ne încântă,
Iar capul încet mi-l laşi peste paşi.

Respiri cu putere, primăveri mă încovoaie,
Pe geam vedem hulubi într-un brad,
Zăpezi arlechine se înalţă şiroaie,
Lumânări ca de nuntă, când visului cad.

E o horă de stele şi-o nuntă în ceruri,
Aici pe pământ, zeii iar au crăpat,
Îţi compun pentru o viaţă o mie de ţeluri,
Simfonie de visuri, dar tu ai plecat.

Veri sihastre de trecut

Răcoarea mirosea a mere demult coapte,

Umbra avea gust de levănţică şi haine tradiţionale,

Sfinţii mă priveau cu reproş din icoanele răscoapte,

Se crăpase lemnul de atâta stătută aşteptare.

Trosnea parchetul vechi sub paşii mei de patimi,

În întunericul casei care îmi amintea copilăria,

Cu o nostalgie dătătoare de stele în lacrimi,

De poveşti grele de strigoi ce-nvechiau argintăria.

Perdelele nu fâlfâiau, nu se amestecau, tăceau,

Albe ca varul din dimineaţa când am visat

Copilul înecat în bazinul cel mare, nu mişcau,

Când bunicul mi-a spus că nu s-a întâmplat...

Zidurile nu se crăpaseră, iarba nu crescuse prin podea,

Doar clienţii care strigau împotriva secetei

O lustruiau zi şi noapte cu tălpile lor,

Ca să păstreze mirosul de mere coapte.

Nu am ferestre magice... dar îi aştept surâsul

Eu nu am ferestre magice,
Nici portrete, nici aramă, nici timp,
Soţ intim provinciei practice,
Tăcut şi ratat nu te mint.

Spălat de limba cişmelei,
Cresc rândul baladei cea tristă
Mă auresc în versete orbete,
Aerând orga spartă şi tristă.

Cu vers de gură-cască sub scară
Bat prin aripi către recea seară,
Te fericesc cu răpiri de noapte geroasă,
Topită-n praful de stea generoasă.

Şi-n clipa în care trec pragul mormântului
Ştiu sigur că un vers mă rupe fără sens
Din cartea necântată de vreo formă a destinului
Şi râsete de înger mă urcă-n univers.

JURNAL DE-O SEARĂ

Gândirea exersată liber din copilărie
Mă făcea să cred că m-am născut
Din sânul drept al mamei,
De lângă inima ei stângă,
Drept pentru care nu m-am hrănit
Cu lapte, ci cu forţe plăpânde,
Înghiţind lăptucile verzi din grădină.
Am urlat totdeauna când m-a pus la sân
Căci resimţeam torentul naşterii mele din inima ei.
Repetam idiot: finit, nefinit, infinit,
Fără să înţeleg nimic din ce spuneam
Şi-mi plăcea verdele de la lăptuci
Ba, câteodat, şi laptele amar din ele.
Era seară când mi-au spus să vin,
Am venit noaptea trăgând de cep un butoi
Pe care-l purtase Diogene mai demult
Lăsând urme adânci pe degetul meu arătător
Şi am arătat tuturor pi la pătrat în cerc închis
Pe un vapor de pe Dunăre
Apoi am tăcut ruşinat
Tăgăduind-mi aptitudinile mele de povestitor.