PRINŢUL MERSULUI PE AER

Fiecare poet are teroarea lui personală,

Boala lui născătoare de idoli,

Dialectul lui de patimă şi ostilitate

În care vrea să prindă infinitul.

Neştiind că refugiul cuvântului este gol,

Prinţul mersului pe aer îşi apropie eternitatea

Trucată, dăunătoare şi lirică

Într-un glob de lacrimă prin care curge clipa.


Fiecare poet îşi are cătuşele legate de ceea ce vine,

De virgula istoriei revendicative,

Care atunci când nu trece nepăsătoare

Te loveşte obscur dându-ţi viziuni de orizonturi pale.

Sugrumat de imagini livide, copilul norilor

Proclamă fantomele mângâioase drept îngeri,

Îmbogăţeşte alchimia infernului cu stelele,

Călătorind între conştiinţă şi naufragiu.