ÎN ORBITA LUI BORGES, DINCOLO DE RAIUL BIBLIOTECII

Aş vrea să spun cuvântul cu pricina,
Să nu mai ningă viscolind cu ger,
Ducând Siberii de omăt prin Scilla.
Caridba adevărului eu încă o sper.

Aş vrea să tac lumini de-azur prin aer,
Să mă-ntâlnesc cu nechezat de roib
Trecând speranţa viselor prin caer,
Să cresc lumini de rodii pentru-un orb.

Aş vrea să licăr prin troieni de dafin

Cu versul licurici în pridvor amurgit,

Să urc spre munte într-un băţ de afin

Cântând către seară versul ruginit.

Trezire

Aceasta e femeia mea,
Acesta-i patul meu cel strâmt,
Aici e sfântă biserica,
Aici e locul de mormânt,

Acesta e copilul meu,
Aici sunt pașii lui prin veac,
Aceasta este țara lui,
Aici sunt eu, tot mai sărac.

Aici, în vis, e casa mea,
Cu curte mică și cerdac,
Pe prispa asta, încă a mea,
Stă azi, crescând, un pui de dac.

Aceasta este patria,
În piept e focul strămoșesc,
Aceasta-i vatra unde ard,
De dorul încă românesc.

Această brazdă și ăst cer,
Această Dunăre secată,
Acest pământ pe care pier
Îmi strigă: Scoal'te , mă, odată!

O piatra de cer

Acum chiar pot să vă spun o poveste,
Cum pluteam printre stele odată,
Când dușmanii nu aflaseră încă de veste,
Iar tu erai o icoana de fată,
Nici băiatul meu nu păștea stele pe cer,
Nici norii nu păreau încă înalți,
Ma încălțam cu pingele ce aveau branțuri de fier,
Urcând cel mai sprinten Munții Carpați,
Pot depune mărturie cei pe care i-am învins
Prietenește, în joacă, hrănindu-ne cu lumină,
Când visele aveau gust de flori, iar roua ne înălța din tină.

Treceam lângă vulturi gustând vânt și ploi,
Zăganul îl știam din legende de doi,
Miroseam a tinerețe și a soare de stâncă,
Zăpezile mi se aburcau înspre pulpă,
Nici cabane, nici ursi, nici roua în trifoi,
Nu erau mai importante decât noi amândoi,
Diamante de minte, de tabără focuri
Răspândeau lumini și gelozii pe alocuri,
Lăsau ursii flamanzi în corturi prea goale
Si floarea de colt își închiria încă saloane.

Lângă lumina de sus, de sus de tot,
Ca stea strălucea lângă mine la foc,
Piticii albaștrii cu fetele roz
Se frecau pe mâini și rădeau Molotov,
Ridicând dintre ierburi cețuri de soi,
Altoind pe privire cirede de boi,
Mai jos izvora luna  din țurțuri,
Era verde oarba și aștepta răsărituri,
Nimic nu întrema steaua din mine,
Ma lăsau reci copacii și-mi băteau pe sine
Nervii alchimici cu burțile pline.

Ochelarii de soare ii puneam câte unui Sfinx,
Sa își rupă din coada de leu încă un linx,
Sa îl doară ochii de om dinspre soare,
Fiindcă atât de mult ningea nerăbdare,
Apoi intram în tumulul cu moaște,
Mai vechi decât ințelepciunile dinaste,
Răzuiam tunuri, tranșee și zbor catre cruce,
Fiindcă mereu în Caraiman ma voi duce
Cu gândul la Maica ce sufletul îmi infioara,
Indiferent de izvoare, de oameni, de soare!

Un tigru-dragostea

Dragostea nu are dimensiuni, termene, abilitati, lungimi, latimi.
 Dragostea nu este o floare, chiar daca se hraneste cu flori de la florarie,
 impachetate frumos, atente, ingrijite sau cu cele din campuri salbatice.
Dragostea nu este o rumegatoare, chiar daca se hraneste cu flori.
Dragostea nu se vinde si nu se da gratis, nu se ia de la piata.
Dragostea nu este parfum, nici roua, chiar daca se prelinge in aer in stropi sau vapori.
Dragostea nu este un obiect, un inel  diamant, o verigheta, un act la primarie, un lantisor,
 o bratara de aur, platina.
Dragostea nu inseamna nici macar un copil, doi copii, trei copii,
Priviti la vedetele lumii....
Dragostea poate sa nu-ti fie data niciodata, iar cand ti-e data
poti sa nu stii ca esti posesorul unei bijuterii de pret,
 fiindca dragostea nu este o bijuterie, nici o ploaie nu este,
 chiar daca la fel de hranitoare sunt.
Dragostea este un tigru, nu un leu, fiindca leii ataca in haite,
dar nici tigru nu este dragostea,
 fiindca ea te sfasie fara a te rani mortal.
Dragostea este rasarit sau apus, orizont sau zenit,
indiferent de ora, anotimp sau caderi de meteoriti.
 Dragostea este insensibila cu asupra de masura
 la cat de sensibili sunt indragostitii,
 care cel mai adesea se cred singuri in doi
 in portile universului privind Luna.

In rugul orelor

E liniște peste case,
Zăpada nu a venit,
Doar câinele mare, alb, aleargă spre asfințit,
Aleargă ca o ceată, sunând din clopot tare,
De undeva se aude plângând o bocitoare,
E liniște în fire, neliniștea e-n noi,
Cadavrele de timp, ne trag iar înapoi,
Ne bat inimile în așteptare,
Simțim cu toții anul ce moare,
Dar nu ne pasă, avem speranțe,
Cu optimism și cutezanțe,
Privim nainte, dincolo de ceață,
Va fi o noapte, apoi dimineață,
Ne facem planuri ce sa purtam,
Dar nu ne pasa cum ne purtam,
Să fie rosu, să fie nou, să fie cool,
S-avem ecou...
Norii se așează în carduri de oi,
Ni-i vinde un cioban crescut din noi,
Noi suntem mândrii că suntem noi,
Mai noi ca vremea ce ne ia parte,
Vămi de săruturi în miez de noapte,
Visam sa trecem prin porți de an,
Cu vâsc străjuite și dor avan,
De alte tărâmuri, de alte lumi,
Se aud în aer bubuituri de metale,
Nu clopote de veacuri, ci artificii orientale,
Ne luminează  florile de foc
Si toți strigam s-avem noroc,
Spargem pahare și farfurii,
De ghinioane să scăpăm, copii,
Dar nu ne facem o cruce, nici mică,
E miez intre ani și n-avem frică,
Stele nu sunt, nu-i nici durere,
Doar ceața asta spartă-n junghere,
Casiopeea zâmbește sus,
Sărmani copii, încă un an vi s-a dus!
Si atunci apar colindători,
Din timpuri vechi, ne vin urători,
Să nu uităm cine suntem,
Să nu uităm, cât mai putem,
Să nu uităm sa deschidem poarta,
La plug și urs, la cei cu capra,
Fiindcă altfel suntem vii și săraci,
N-avem zapezi de arginturi, doar draci,
Ne avem pe noi, cei vechi, nu cei noi,
Răsărind ca strigoii timpilor de nevoi,
Înnoite cu ura, cu spaime și frici,
Ce te fac să nu  tai din orele mici,
Chiar ceea ce ești, chiar ceea ce vrei,
Zbor către înalturi și mici odiseei,
Rupeți deci normalul care ne împresoară,
Cu mediocritate și televizoare,
Cu oameni de paie, care strălucesc,
Fii tu lângă tine cu cei ce te iubesc,
Uita-te spre cer la Pruncul Ceresc,
Caci în tine ai chiar o catedrală,
Ce poți sa o umpli cu suflet, nu cu ceară,
Mănâncă cu poftă visele ce ard,
Dă drumul din ceruri la zapezi ce cad,
Ca să întinerească glia și pe noi,
Fiindcă suntem unici prin toți anii goi,
Noi ne umplem vremea,
Noi ne facem veacul,
Noi sunam din clopot,
Noi speriem pe dracul!
Ninge- ce miracol- șchiopătat de vreme,
La multi ani cu bine și fără blesteme!

Prietenilor mei dragi le urez "La multi ani!" si le fac un cadou mic la trecerea anilor, acest poem

Oh, timpul acesta, trecut-petrecut,
Mă împunge cu limba clepsidrei în coloana.
Mă impinge înainte spre ceea ce sunt
Eu pe verticală.

Mă trage de mână, mă impinge râzând,
Lacrima aspră a vieţii fecundă
Şi-mi face şi curte subtila secundă,
Să-mi treacă iar ora trăind-netrăind.

Departe de lume, departe de ziuă,
Tramvaiul cu cai rugineşte în camp,
Trecutul a fost demult pus într-o piuă
Şi-l trece pistilu-amintirii nătâng.

Oh, timpul acesta trecut-petrecut,
Răsuflă o viţă ascunsă în mine,
De-aş vrea să se pună clipelor scut,
Să sparg rutina. Nu pot. Deci cu bine!

Cucuruzu de Craciun

Colind cu stea

Te tot caut stea de cer
Cu beteala albă-n ger,
Cu beteala roşă-n sânge
Cine stă şi cine plânge.
Te tot caut stea de humă,
Om de lacrimi şi de mumă,
Om de cer şi om de stea
După mare mila Sa.
Te tot cat, să te-mplinesc,
Stea de gerul pământesc,
Să-mpletesc cerul cu huma,
Să aduc în pântec muma,
Să alăpteze stea de sus,
Pruncul cel venit ce nu-s,
Să lipească huma mea
De împărăţia Sa,
Să lipească cerul meu
De iubire şi de-s eu,
Să aducă mai în mine
Cerul, huma, limpezime,
Ca să pot Să-l spun pe El,
Dumnezeu şi Prunc şi Cel
Dăruit să dăruiască,
Născut ca să ne iubească.
Stea de cer şi Stea de humă
Om din Tatăl nu din mumă
Om din ceruri ca şi noi
Doamne, adu-ne înapoi!

costel chiosea scrisoare de iarna videoclip