Înger stelar

Noi, Ionel Muscalu, am cunoscut din prea plin Fericirea,
Noi am avut mereu soare,
chiar dacă l-am scos dintre cețuri de închisoare ;
Dar până când, înger magnific,
până când ieroglific,
Gândul acesta, înger obosit și prolific?

Ne-am rugat stând în stranele bisericilor,
Prin blocurile de la marginea orașelor-
Nimeni nu ne-a crezut niciodată,
Nimeni, nimeni…în vreun an,
Cu fiecare cuvânt al îngerului lui Ioan
Și rana mâinilor caută ideea aruncată.

Marii jucători ne-au închis în casa pariurilor lor
Râmânând pe veci sclavi ai negurilor alegerilor lor;
Pe frunțile noastre înalte au scris:
„Minunați, cinstiți, sănătoși. Aleșii mici ai noroadelor.
Melița e casa lor. Lăsați-i să fiarbă iarba fiarelor.”

Noi sigur în caldele înserări nu vom îngerii
Și macaralele nu ne vor mai ridica la cer.
Dar lasă, Ionel Muscalu, nu te mulțumi !
Fiindcă în fiecare zi
Vei lupta pentru pâine,
Și pentru a schimba izma pe ochelarii vederii!
Căci Îngerul tău e obosit de atâta holbare!

Parafrazare a Înger vagabond… a lui Dimitrie Stelaru