joi, noiembrie 14, 2013

Myths of smile! Zâmbet fără chicot!






Un măr aveam chiar pe timpan,
Bătea-n scăriţă ca un şarpe
Şi sâsâia tot mai avan,
Ba lung, ba azurit, ba moarte;

Pălălăii din cazan da pale,
Epuizând un inventar,
Lăsând să mă topesc din zale
Pe funda ta cu pas alean.

Firavu-mi gând, hibiscus zburdă,
Ca fusta ta -plisătă-n post-,
Deasupra noastră se frământă
Tot cerul, fără adăpost.

miercuri, noiembrie 13, 2013

PREA PUŢIN…




Noi prea puţin ştiam că banii costă,
Noi prea puţin ne mai legam la cap,
Din veacuri moartea violentă-i mostră,
Pentru poveşti cu strigi şi cu harap.

Noi prea puţin prindeam în cărţi terestre
Vânzarea sufletului pentru un ban în plus,
Din cereri facem paranoi ecvestre
Şi nu ne spune nimeni că nu e de ajuns.

Degeaba strigă oglinzile nebune,
Noi prea puţin ne mai privim pe noi,
În inimă chiar poate să ne tune
Tăcuţi ne chinuim, căci suntem goi.

Prea permeabil, molipsit aiurea
De boli de piele, tatuaje arse,
Noi prea puţin cunoaştem lumea,
Chiar dacă ea ne strigă-n oase.

Pe orbita jalei obligaţi să ţinem
Înfricoşarea cinicului timp
Noi prea puţin ştiam să râdem,
Eu prea puţin ştiam să mint...

Ferestre sparte






Slabă tristeţe închide fereastra cu râs,
Nici mintal nu-i risipire în răspuns,
Iar în Infern notează Cerber în al său carneţel:
Azi au intrat trei lacrimi şi-un adorat şerveţel,
Îmbâcsind mirarea cu farmec şi dor,
După zilele răsturnate ale umbrelor
Ce-n nemişcare de vitraliu îşi pecetluiau trosnetul
Cu trupurile lor alb-negre de degete de pianist,
Aducând comori întâmplate de vin ametist
Şi lovind în porţi mereu trăznetul.

Doamne, ce luminare de lucruri ascunse,
Câte frici nepătrunse-străpunse
Şi ocolişuri de poveşti despre cei ce nu sunt
Decât în lumina lui a trecut,
Trecând inocent pe sub răşină şi galbene porţi
Ce troznesc sub durerea plânsă de toţi.
Doar ea, mamă şi fată, cu durere îngropată
Învelea cu banii de vamă lumina întrupata
Într-un râs albastru ce închide ferestre
Şi în încremenire mai spune o poveste...

marți, noiembrie 12, 2013

Oglinzi deschise Отворени огледала





Toti ne naştem cu dorurile şi dorinţele nerealizate ale stramoşilor,
cu zodia lor, cu întamplarile lor scrise cu moarte
în vinele noastre, cu steaua predestinarii
şi a devenirii intrând lăturiş în rost,
cu ele în sange mergem fatal prin viaţă spre împlinirea lor.

Cel mai adesea,
atunci cand noi nu suntem prea meniti de pieirea neamului nostru,
le dăm mai departe moştenitorilor
părţi de viaţă, de suflet, de emoţii, de dragoste,

ca nişte cioburi de oglindă,

în care uitându-se,
să ne vadă şi pe noi
şi pe cei de dinaintea noastră,
uneori si pe ei...,
dar în care să citească cel mai
neîntâmplător firea şi speranţa urmaşilor noştri,
aşa cinstindu-se pe sine,
aşa cinstindu-i pe cei ce vin.





Всички се раждаме с неизпълнените копнежи и желания на нашите предци,
с тяхната зодия, с техните написани  случки, със смъртта
 в нашите вени, със звездата на предопределението
 и на осъществяването на криворазбрани цели,                                                                              

  с тях в кръвта си вървим фатално през живота  към изпълнението им.

  Най-често,
 тогава, когато не сме  предопределени за изчезването на нашия род,
  му даваме  повече наследници
  части от живота, от душата, от емоциите,  от любовта,

 като парчета от огледало,

 в което поглеждайки ,
виждаме себе си
 и тези преди нас,
 понякога и те.......

 но и в които да  прочетете

най неочаквано  характера и надеждата на нашите потомци,
почитайки така  себе си,
почитайки така тези, които идват.



Tr. Lili Ganceva

luni, noiembrie 11, 2013

Oglinzi deschise





Toti ne naştem cu dorurile şi dorinţele nerealizate ale stramoşilor,
cu zodia lor, cu întamplarile lor scrise cu moarte
în vinele noastre, cu steaua predestinarii
şi a devenirii intrând lăturiş în rost,
cu ele în sange mergem fatal prin viaţă spre împlinirea lor.

Cel mai adesea,
atunci cand noi nu suntem prea meniti de pieirea neamului nostru,
le dăm mai departe moştenitorilor
părţi de viaţă, de suflet, de emoţii, de dragoste,

ca nişte cioburi de oglindă,

în care uitându-se,
să ne vadă şi pe noi
şi pe cei de dinaintea noastră,
uneori si pe ei...,
dar în care să citească cel mai
neîntâmplător firea şi speranţa urmaşilor noştri,
aşa cinstindu-se pe sine,
aşa cinstindu-i pe cei ce vin.

EDRAH_Giurgiu PHASE I