Un măr aveam chiar pe timpan,
Bătea-n scăriţă ca un şarpe
Şi sâsâia tot mai avan,
Ba lung, ba azurit, ba moarte.
Pălălăii din cazan da pale,
Epuizând un inventar,
Lăsând să mă topesc din zale
Pe funda ta cu pas alean.
Firavu-mi gând, hibiscus zburdă,
Ca fusta ta -plisată-n post-,
Deasupra noastră se frământă
Tot cerul, fără adăpost.
5 comentarii:
Cunoasteti piesa lui Francis Cabrel "La robe et l'échelle"?
Versurile acestea ma duc cu gandul la sunetele si poemul acela... doar ca nuantele sunt mai romanesti, mai autentice, mai cu miros de fructe si toamna:)
prieten, adevărul este străin, traducator comunica, nu am nici o altă cale, dacă aţi putea citi blog-ul tot a ta, pentru că ştiu că encontrría o persoană sensibilă, şi că, prietenul meu, este de nepretuit
o imbratisare
de luptă de tip
”Deasupra noastră se frământă
Tot cerul, fără adăpost. ”
Ce pot să spun? Doar să mă întreb- cum de poți găsi atâta frumusețe...nemărginire pierdută în eternitate?
Superb!!
@ karla: nu l-am cunoscut până astă seara şi este superb, multumesc
@lidia: asta este , invatam impreuna, multumesc pentru timp si pentru ca citesti in limba romana
@incertitudini: ce sa spun si eu, mai mult decat multumesc mult_!
Trimiteți un comentariu