VIAŢA ROASA DE MISTERE

Aprinsă torţa freneziei, cascadă cade,
Agitând şi ploi, şi vânt, şi soare, şi pământ.

Să râzi atunci când furtuna te încearcă,
Dulăii vieţii latră a pustiu,
Prădat de hoţii care n-au nici soartă,
Nici ştiu ceva ce numai eu mai ştiu.

Să râzi atunci când Fortuna te-ncearcă,
Distins la zâmbet, ca toreador,
Să tot exclami vegheat de a ta soartă:
Ştiu să trăiesc în piept gladiator.

Să strângi în gesturi desluşiri de mâine
Pe care să le-ntorci în aur dus,
Chiar de greşeşti să dibăceşti cu taine
Valoarea ta, precum eşti predispus.

Tot cutezând, mai mult decât o vreme,
Ştii bine c-ai să noroceşti în zori
Păduri de sălcii, lunci întregi de semne,
Chiar îngerii adânc îndurători.

Semeţ n-ai fost şi nu te faci nici azi,
Fleacuri, făţărnicii, să nu le ţii,
Increderea în mâine să n-o lapezi
Când ai speranţa-n muncă şi o ştii!