Cerul e atât de gri, încât ciorile stau agățate de nimic,Câinii negri latră a lună plină degeaba,
Iar izgonirea bunătății din noi nu se poate fără noi,
Pe dincolo Gioconda tine un om lung într-o geană,
Iar un Mircea tumori cu analize e-n crize,
Mă uit la tratamentul lor diminuat imediat și înțeleg,
Dedesubt ei se freacă de ochelari ca de măgari,
Rod ogrinjile și crucile viitorului cam Hadrianic,
Fiindcă izvoarele din palme le geamă un Malaric
Adus din nicăieri, atâtea primăveri au lins,
Încât geamul ochelarilor e asexuat ca un înger rarefiat,
Sa-i ia dracu!
Dumnezeu Înaltul le va da căzătoare și năpârliri,
La câte păcate, atâtea năluciri,
Se vor crede,
dar vor pierde,
Se vor da,
dar vor lua,
Se vor duce,
Dar vor pace intre dobitoace,
Se poate închide lumina, pe bune,
ei se visează în rele și bune,
Pe mine ma dor petalele, florile, păsările si cerul,
Nestrigător, care a luat din ființe stingherul,
Mai încolo timpurile sar pe capete,
Fiindcă vor sa scape, nu sa scapete!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu