Omul cu ochii mari și inima rotundă (Un fel de prefață care pictează zâmbetul pe față)

În loc de prefaţă

Cine nu-l cunoaște pe Ionel Muscalu, - și-l vede, așa, la televizor, cum despică firu-n paișpe la emisiuni, apoi cu funcțiile și responsabilitățile lui de administrator public al Județului Giurgiu, de președinte al TNL Giurgiu, vicepreședinte PNL județul Giurgiu, Președinte interimar al PNL municipiul Giurgiu și purtător de cuvânt al organizației județene, - ar crede că are de-a face cu un personaj dur, ocupat tot timpul cu acte, documente, semnături, ședințe, adică un tip la costum, lipsit de orice sentiment artistic. Dar sub sacoul de președinte al TNL bate o inimă de poet adevărat, giurgiuvean, născut cu dor de Dunăre și râzând pe lângă fluturi care pasc ca mieii …

În sufletul lui Muscalu cresc maci și zboară frunze pe care nu le vinde, dar le dă. Și cine nu-l cunoaște pe Ionel în adâncurile lui pierde ceva și nu știe ce. El arde pe dinăuntru frumos, ca un brad tânăr, din el cresc vorbe frumoase, cu ochii mari, de copil vesel. El se sărută pe gură cu anotimpurile în veci nesătule, dar asta numai când piatra mustește și codrul răsună. Scriu prefața asta ca pentru fratele meu. Nu vreau decât să îl citesc pe poetul Muscalu. Atât. Eu îl știu pe Ionel, (sau John, cum îl strigam noi, colegii), din timpul studenției, la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Eram și tineri și nebuni și imuni la tot ce e urât și mincinos și murdar. Lumea era colorată cu gândurile noastre, iar viața încă duioasă. John nu s-a schimbat prea mult. E același, numai că a luat în spinare mai multe funcții, grele, zic eu. Dar în același timp e și tată, și soț și poet blestemat de cucuvele, descântat de soare și păzit de îngeri. Toate astea îl salvează, îl fac ALTFEL și îl ajută să fie el, „omul cu ochii roșii și inima rotundă”. Muscalu e băiatul din lună care a căzut din stele și adună poeme prin noapte. Prevăzător, el ne zâmbește cu drag: „Voi oameni buni de prin areopag,
Căci voi veţi ţine după ce voi muri cumva/În mâinile voastre cartea mea./Veţi răsfoi prin viaţa-mi cu plictis,/De aceea vă las cumva chiar înadins/Această idee tulburătoare,/Că fiecare bibliotecă este un soi de învietoare,
Fiecare cameră de citit/E un loc unde mortul s-a trezit...„

Dana Fodor Mateescu