Martor mi-e timpul

Nici nu trecuse din verde vara cum se cuvine,
Eu încă învățam ce e rău și ce e bine,
Tu erai aproape un copil, mie îmi era dor de tine,
Fiindcă te născusei neapărat dintr-o stea pentru mine
Ne repezeam prin apele Sfintei Ana vulcanic,
Fară sfadă, privindu-ne în suflete, ca la inorogi,
Urmărind să văd dacă e la fel de clar ca ochii ,
Abia învățasem să îmi țin răsuflarea când te vedeam,
Vilegiaturiștii culegeau fructe de pădure cu ursi cu tot,
Tu luai trenul de Tușnad tot în vreme de ploaie,
Eu luam ape cardio-vasculare preventiv,
Pentru când mă vei uita și mă va durea inima,
Vorbind ungurește în camping, cu Deșteaptă-te române!
Pus la rington, de-al dracului, pui de dac,
Mâncarea era bio și eco și nemaipomenit gulașul,
Iar pâine ca aia doar bunica mai făcea,
Nici sistemul nervos de-o parte lăsat  nu era,
Apele aveau rolul lor, tu aveai rolul tău,
Oltul avea și el rolul lui și voiam să-l trec pe bicicletă,
In timp ce tu luai ploaia la picior în opincuțele elvețiene,
Ca să mutăm muntele din loc cu dragoste cu tot,
Doamne, ce tineri și ce nebuni eram,
Aerul din cameră ne susținea în zborul nostru selenar,
Rockerii, mă, nu rinocerii, cântau în marele ring
Într-o limbă  din care nu înțelegeam decât cuvântul dragoste,
Iar iarba mereu udă pană la piele avea miros de stomatologie
Si de ars de la atâtea pârjolite trupuri câte se grozăviseră
In crucea nopții că pot aduce înapoi stelele,
Dacă pe cer se sălășuiește iubirea ca un abur pietrificat...
La toate astea, timpul mi-e martor, nu mă  gândisem.