Poem de alb

Paharul e pe jumătate plin,

Iar ziua aceasta-i tot la jumătate,

Prin lume cauţi încă al tău destin,

Când orizonturi porţi în ochi,  pe pleoape.

Te uiţi  în carte, arde-o dempreună

Cu acel tablou votiv, ce ţi-l doreai,

Rescrie cartea şi pictează o lună

Autoportetretul , fă-l cum meritai!

Prea omnivor sădeşti perfecţiunea,

Paradoxal tot crezi în albul cerb de odaie,

În azurul deltei, nuferi cresc doar lunea,

Când tu renaşti galactic din văpaie.

E simplu să-ţi înşir  banalităţi,

Să sparg paharul, poate să ţi-l beau,

Dar respirat în clandestine nopţi

Atâtea vise împlinite îţi dau.

Îmi amintesc de iarna –n care te năşteai,

Era zăpada ca un vis din rai, când tu strigai,

Îmbogăţind speranţa,  că totul poate fi ades iubit,

Cu zilnice experienţe azurii, turnai în clipă albul dăltuit.