Umbra şi oglinda-Poem la ziua mea

Ajungi la patruzeci şi unu

de ani
Şi , în loc să te întrebi ce ai adunat,
Tu te întrebi ce arhitectură o fi avut grădina Paradisului,
Pe unde s-o fi cultivat leuşteanul
Şi dacă era o livadă sau o grădină englezească,
Dacă era îmbrăţişată de râuri
Şi dacă avea cascade,
Dacă Cerul se oglindea în vreun lac
Şi dacă în lacul acela Adam
Îl vedea pe Dumnezeu,
De câte ori făcuseră baie adam cu Eva
Înainte de a se vedea,
De a trece de copilăria ochiului
Şi de a se maturiza în adolescenţa rebelă,
Căci nesfârşitul apus răsărise deja
În mintea lor de la prima rază înmugurită,
Câtă remuşcare o fi fost în contemplaţie,
Nu în geniu, ci în înfrigurata şi fierbintea lipsă de imaginaţie,
Adam trăitorul cel fără de imbolduri, virtute a prudenţei,
Lipsit de dragoste, deci neeeroic,
Căci ce inspiraţie poţi să ai într-o inimă oarbă?
Fără o bunică, fără o mamă,
Fără un frate Cain, fără un frate Iosif,
El, cel dintâi sinistrat în tagma hotărârii,
Gâdilându-şi simțurile cu apropierea îngerilor,
Cu neștiința morții, fără stereotipuri,
El însuși luminat de asemănarea aproape perfectă cu Dumnezeu,
Având ca soaţă primul parvenit al lumii, un poet practic
cu ajutorul coastei lui, al hazardului şi al netulburării ei,
Eva cea vocativă şi netemătoare de şarpe,
Puternică, fiindcă şi atunci pentru ea nu conta decât maternitatea sa,
Egală în creaţie umană, relaxată, conştiincioasă, silită de împrejurări,
aruncând vina pe ele, neînsemnând seninul, ci dinamica.
Cum or fi păşit ei unul spre altul sub bucuria marelui necaz
Pe sub o boltă de orhidee, de viţă de vie, de flori de portocal sau leandru,
Ea gata să se sacrifice, el gata să se abandoneze,
Anexând , egoist, vina tuturor urmaşilor,
Cu incredibila încercare de a dispera după infinita ei candoare,
Decât după desăvârşitul infinit al Fiinţei,
Căci ea îi spunea că el va crea unul asemenea lui,
Încât mânia Lui picta stânci, vulcani, dezamăgiri şi aride peisaje,
Pe care ea le adapta singurătăţii lui,
Ea, cel mai bun interpret al neantului,
Punând ordine în agresiva lume animală doar cu braţul lui,
Prin naşterea unor prunci ai frământării şi îndepărtării,
Umbră şi oglindă însoţitoare în soarele pârjolitor din lumea mare.