Greseli de marketing

Mi se scurge coloana vertebrala
Spre degetul mare de la piciorul drept,
As dori in aceste momente sa raman intelept,
Sa nu simt cum pe picior  mi se sapa transee,
Fiindca prin el curg mere-femeie!
Stai putin, asta-i Tomozei,
Dupa el nu ai dreptul la mere femei,
Doar la elixir si ambrozie si nectar,
Poate doar la struguri si capsuni macar,
Dar astea nu sunt fructe rupte din Rai
Ci din piata de fructe sau din galantar,
Poate in momente minunate din Murfatlar,
Insa e sigur ca durerea nu vine de la mere,
Nici de la cidru, ca aici nu e la moda,
Ci din femeia frumoasa si sobra,
Care te-a indemnat sa nu fugi din Rai,
Desi tu aveai vreme sa mai stai,
Apoi a venit cu o floarea-soarelui
Cu capul intors de la soare,
Ca sa te intrebe asa din picioare:
Unde cad razele cercului
In cerc sau in afara lui?
Cand tu te pregateai sa spui,
Te intalneai cu Mircea Micu,
Cel ce iti spunea ca banii nu se fac asa,
Abandonandu-te pe langa Vulpescu
Ca in fiecare prost sa presimti un sef,
De te apucai sa dai foc din carti la alambicu
Acela care niciodata nu te contra,
Picurand incet, mai spre bref,
Curgere de dragoste de viata
De seara pana-n dimineata,
Cand sultana iti spunea sa pleci,
Ca sa nu iti ramana oasele reci...
Si coloana ti se scurgea asa
Spre degetul de la picior, nemaivorbind cuiva!

Neste Toa'rasi

Lustru

păcătos ca o piatră dintr-o praştie duşmană


ca mâna celui ce ridică piatra fără cugetare

păcătos ca averea unui om nenorocit de zile

ca sângele rămas pe lama cuţitului lui Brutus

păcătos ca observarea nimicului

ca şi cochetarea cu neînţelesele fizionomii,
mă simt atunci când nu-i spun că o iubesc!

Vine timpul de a merge la scoala

biroul copilului

BALADĂ LA FEL

O stare potolită tot deolaltă
Mai lăcrăma între plăceri de piele
Pristavi cuminţi şi derbedei se poartă
Asemeni toţi în clipele perene.


Pentru bunul motiv că toţi au mâncărime
De chiolhan, de plăceri, şi de sexul opus,
Se-nvaţă în viaţă purtări fără rime
Şi aspra dorinţă de-a sta nesupus.


Din harpe sădite sau de prin ţambale
Stări intime vieţii dau gust de absint,
Cromatic respiră poveşti triumfale,
Artiştii iubirii ce-n veci nu dezmint.


Un tropot de vise lovind caldarâmul,
O stare de ger înfloreşte în ochi,
Cu toţi deolaltă se saltă plămânul
Să urle cuvinte. Ptiu!, doar de deochi.

ILUMINARE

lui Adolfo

Am fost Mercuţio cel zurbagiu,

Ironic, şotângar şi pus pe glume,

Un traficant de înţeles zglobiu,

Al morţii care se vorbeşte-n rime.


Am fost un bun prieten, voluptos,

Înfumurat de stele ce se cată,

Dar am ştiut să mor fără prisos,

Din vina clanurilor ce se-arată.


Spunând prostii, adeverind morminte,

Ce lumi stupide mi le-am hărăzit,

Eu îl provoc acum pe cel ce minte,

Căci tot al meu destin îmi e urzit.


Un spectator interactiv al lumii,

Un clovn dement ce plânge doar pe bune,

Un traficant de vise-n poarta lunii,

Ce n-a ştiut din stele să răsune.


Am fost Mercuţio rănit mortal,

Simbol modest al unei vieţi normale,

Orgoliile voastre într-un plan bizar

Doar vor ucide, nu vor da vreo cale.

ICOANA

N-am nas, n-am miros de grele petale,

Nu ştiu filosofii abisale,

Abisiniane, călduri de coşmar,

Toate trec nebăgate în seamă.

Nu vând morminte sfinte,

Nu vând măcar o floare.

Mai tăinuite-s, încă,

Fantome de zăpoare

Ce mor şi zac în stei,

Iubind ca untdelemnul

Şi candela cea caldă,

Nepăsător eternul

Îl arde ca din iarbă

Curgând încet. Să ardă.

ATLETISM

Timpul nu-mi impută nimic personal,

Se plimbă regeşte, mă macină grav,

În urmă clepsidra mă şterge de praf,

Îngrijind tabloul cel suprareal.


Pe spinarea mea clipe fac scandal,

Grăbind neglijent viaţa în exil,

Creaturi celeste ma transformă în. zbir,

Prefăcând cuvântul într-un mod banal.


Târfele de lux îţi toacă extazul,

Pe strada Montagne din nou fac apel,

Omul din cătuşe să-şi smulgă obrazul

Să scăpăm râzând de alde Brummel!


Avalanşa de vorbe să tacă-mbătată

La Taverne Royale în halbe cu punch,

Lumea cea sordidă îşi dezvăluie toată

Florile rele ascunse sub blugi.


Şi-n teancul de texte, mestecând cultură,

Anexăm probleme la înmormântări,

Teancuri de morminte, sfidare, tortură,

Triumf fulgurant, naive urmări.

Iubind ca semizeii

Mă grozăvisem ca sită care scapă,
Cand atingeam femei cu stele din dotare,
Muşcam din viaţa bună înnobilat de apă
Cand limpezeam femei cu stele-n înserare.


Mă alungam prin holde rupând buze de maci,
Atent la ciocârlia ce-mi tresărea sub mână,
La cerul de deasupra de ochii ei posaci,
Atent la ciocârlia ce îmi cânta de-o lună.


Mă repezeam în steiuri roind ca râul aspru
Şi mă clăteam în gură cu calcare de stea,
Iubind ca semizeii ne dominam sihastru,
Cand atingeam femeia egală doar cu ea.



Mă împărţeam în rânduri de scris încet cu moartea,
Destinul de o parte şi dragostea-n tabel,
Iubind, muşcam din viaţă bucăţile din partea,
Pe care n-o ştiusem, deşi era la fel.

SALCÂMUL

foto: isabellelorelai.files.wordpress.com

Zer mult a dat salcâmul astă vară

să ţină boii popii pe pământ

şi ramurile bat încet spre seară

să nu se-audă cântec după cânt.


De-atâta zer mâncat-au nopţi terestre

cu lună plină ţărmurită-n crâng

şi umbra stelelor cădea pe la ferestre

ca să răspundă fetelor ce plâng.


Poeţii şopteau uimiţi, chiar cu mânie,

că zer aşa nu a mai curs demult

şi ceaţa o vindeau pe-o duşcă mie

şi-o pipă cu tutun nedat la vânt.


Îndrăgostiţii chiar plângeau cu zeruri

în dimineţi de Kenny Rogers gri.

Făcea mişto de ei în multe feluri

salcâmul despre care vă vorbii.

Si daca in ierni zapada nu are nicio miza…

Motto:'' Sa tinem in noi un moment de reculegere si-n suflet sa ne ploua lacrimi amare pentru durerea semenilor nostri".

Si daca in ierni zapada nu are nicio miza,

Pasunile strivind si pestii de la rau,

O tara nu-i in ape, in cer si nici in grija,

Ci-n singura putere, deasupra mult de rau.



Obosit, gandind ca mine, cazand astazi din picioare,

Omorandu-ti astazi gandul, vrei sa strigi cu disperare,

Fiindca ai Lacrima pe fata, ochiul catre Dumnezeu,

Tu, prieten bun, desigur, simti la fel cum simt si eu,



Ei nu pot sa salte diguri la inecuri si-ntre spaime,

Ei ne ard acum copiii,aruncand cu ploi pe drame,

Cand tu iesi incet din glodul si pe malul revarsat,

Nu Speranta o vad in tine, tragedia n-am uitat!



Doamne, ei nu au dreptate! fie vrerile spurcate,

Caci nu si-au ajutat fratii, nici copiii cei firavi,

Doamne, trimite-le pace, ca sa aiba sanatate

Macar lor, batranii care inca vor sa fie bravi!



Bodoganind incet, plangand cu voce tare,

Cu ape tulburi, repezi , infipte pana-n soare,

O ceapa si o coaja chiar de mai au prin case,

Cutreiera prin balti, puhoi de suflet arse.



Ei inca vad in Tine al ranilor raspuns,

Dar cum sa inteleaga al sufletului plans,

Cand si-au pierdut copiii, rapusi de nepasare,

Urata, inumana? Pe rani ei au doar sare!



Si-atunci incet zavoare de ape se deschid,

Sa rupa nesimtirea si prea sinistrul zid,

Care ne inconjoara cu morti si cu nevoi,

Cand ai de sus uitara de grija pentru noi!



Si daca-n ierni zapada nu are nicio miza,

Ea are primavara, cand umfla si-un parau,

De-aceea voi va temeti de verile de criza,

Ce izbucnesc in toamne, strivind rau de pe rau!