RECUNOAŞTERE

Să spun scrâşnet de îngăduinţi,

Nu vreau să mă joc extravagant,

Să luminez lărgimea de la gura pungii,

Nu vreau să întocmesc procese leneşe,

Verbal, pe strada cu acumulări de poison,

Firmele autohtone vând hortensii,

Solitar ferec maliţiozitatea cu retrageri,

Departe, luminos ca o vamă,

Erudit ca o bătrână cămilă,

În acelaşi deşert m-ai dus

Cu odgonul furtunilor de scarabei

Sangria spaniolă cu paiul italian,

Infinite lăcuste, măcinând timpul,

Iacătă acelaşi lăcaş al admirărilor,

Soare fără primejdii, cu umbre,

Din toate spun încet de la sân,

Cartea mea cea dintâi ca un popas,

Ca un tangou sincopat, fredonat,

Traversând sala de bal parchetată,

Scoarţă terestru dansată de familii,

De popoare, de ţimbale, ţambale

Şi cobze şi cimpoaie irlandeze,

Lângă vulcani rostogoliţi de herghelii

De mistreţi îmi încerc scrâşnetul

Sacadat ca bătutul la maşina de scris,

Dinadins!

Armă exotică-sufletul

M-am trezit dintr-un vis zgomotos,
Aşezat cu faţa în soare,
Acolo unde stelele nu au culoare
Şi unde dimineţile înfloresc frumos.

Râdea toamna în mine, smintind din coate,
Mi se întindeau fructe de-atâta bunătate,
Cu ducă de dor, de fecioare şi de seamă,
Prin suflet vinuri, mânji să-mi cearnă.

Mă zugrăvea beleaua ca pe-o oaie căzută din prinţ,
Semeaţa uimire tulburând de-a berbeleacul,
Cu buze de rodii, cearcăne de nisip ameninţi,
Când din istorii, fântâni şi-ating veacul.

Şi atunci dau răgaz tainelor cu sensuri,
Să-mi izbească faţa întru noi demersuri,
Ce să-mi logodească umerii de stele,
Cu rostogolirea lumii întregi în  ele.

DE VLAGĂ NETOPITĂ

Stăpâna viaţă, în morbidu-i ţel,
Cum se agită ca o chelăreasă,
Ne cere iar chiria-n chip şi fel,
Minţindu-ne că aţa-i e frumoasă.
Şi aducând cu carul caractere
De poză sau imagini pe ales,
Ne toarnă iar în formele etere
Umbre de sluţi tot puşi pe interes.
Matrozi loviţi în creştet cu paharul
Atâtor clipe de venin şi ger,
Degeaba ne înecăm acum amarul
În vinul ăsta negru, pişicher.
Ne lasă viaţa, insulari pe plute,
Să adunăm din scoici lacrimi sidef,
Să ne-mbrăcăm în butii des băute
Şi să le înoim iar după chef.
Prieteni fără ţâfnă în crâşma liniştită,
Mai numărăm, desigur, femeile trecute
Şi stinse-n parastase de ora cea vrăjită
Le cultivăm uitarea în halbele băute.
Iar viaţa ne măsoară gata să dea chitanţă
Cu bunul plac al bilei lovite de destin.
În zilele senine nu ai nici o speranţă,
Drept pentru care, acum,
cu optimism, mă înclin.

INOROGUL

Băiatul cu policandrul aprindea stelele
Strângând savuros mâinile pe sânii tăi.
Făcea gesturi simple, ruşinoase, cu efect nescontat,
Se trezea dimineaţa, rupea o floare
După care pleca.
“La revedere!”, striga curcanul din curtea vecină,
Înfoindu-şi roşul gâdilat al baticului gulerat.

Băiatul cu policandrul stingea stelele
Aducând o mână după celaltă peste coapsele tale
Şi tu îl priveai cu ochii de ceaţă
De după paravanul păturii de lână,
Aşteptând să se întoarcă, să te strângi iar nebună
Între zăbalele braţelor lui.
Şi băiatul cu policandrul se aşeza după-masa
Pe laviţă, rezemând policandrul de gleznele tale
Ca două vaze în care se oglindesc florile.

Imbold

http://marialena.blogspot.com/
traducere Io.



Am deschis mainile tale
ca pe o carte,
Ca pe o rază de soare,
ce trece
prin trup,
Ca pe vântul care suflă
furios.


Am deschis mâinile tale
ca pe o carte,
Lovită de ameţeala
Unui peisaj în ceaţă,
Imagine tridimensională
Distorsionată,
Ca un joc al minţii
Cu capcane de Labirint.



Am strâns mâinile mele
şi tu m-ai luat captivă
În propria mea capcană,
Luând din braţele mele
Universul,
Cu preţul vieţii tale.

Aşa, de toamnă: DE PRIN VII…

Vorbind astăzi despre ieri, fulguind a primăveri,

Printre nestemate zboruri, împânzite de prigorii,

Adun fapte prinse-n şoaptă lângă mâna mea cea dreaptă

Şi rup ceasuri ce scâncesc - dulci secunde armenesc

La mijloc de nopţi bogate-n curcubee diamantate.

Taina visului armonic bând cucuta teutonic.

O port ca pe verighetă pusă pe deget cochetă.

Iluzoriu ca o glumă, ce se leagănă-n picioare,

Împletind cu fantezie rugăciuni întâmplătoare,

Vând potire de Ostrov cu fineţuri de albastru

Şi mă legăn ca un cal din galop în trap buiastru.

Vorbind astăzi despre ieri, răsărit simţit de tauri

Potopesc podgorii dragi aruncând din frunte lauri,

Cu paharul de cleştar tot moşesc la berze sfinte,

Adunând de prin Cotnar poama dulce şi cuminte,

Ca să strâng în vine soare de Pietroasă-ntăritoare,

Iară vis aborigen prind dintr-un Jidvei peren,

Biciuit ca grâu-n raze 

Drăgăşaniul pus în vase,

Strânse-n vesela-mi figură.

Mă trăiesc doar cu căldură.

Giurgiu

Giurgiu are rimă  într-un surugiu,
Ce suduie-n  ploaie marginea de ţară
Sau îşi face veacul, ca un simigiu,
Ce ne vinde găuri de stele spre seară.

Giurgiu are-n stradă albe veveriţe,
Fanariote daruri, canalii pe ales,
Vicii şi capcane, sclipind de domniţe,
Ce purtau prin vară ochii lângă dres.

Are-o chintă spartă într-o Farfurie
Şi un ful de aşi în plan radial,
A ţinut o vreme popii pe Tabie
Şi dădea cu sec portu-n Ramadan.


Are pasiuni doar ucigătoare,
Sufletele mari s-au pierdut pe ales,
Dunărea-n aval, tot curgând spre mare,
Dă sens unei treceri de timp pe înţeles.

Giurgiu are-n plopi, glas de sărbătoare,
În tei şi-n castani, gust de stradă mare,
Iară prin memorii latră turme întregi,
Ce-au pierit prin ceţuri , mâncate de regi.

Rana unei patrii, prea mult timp deschise,
Ce făcea să sune istorii din Turn,
Viscolită încă de zăpezi precise,
Urcă prin obsesii asedii de tun.

Mircea, Vlad, Mihai l-au trecut prin glorii,
Cronicarii îi zic  insulă, cetate, lăsată de spaime,
Ce îndurau duşmanii lângă fruntea ţării,
Giurgiu ţine-n pietre memoria faimei.

Şi în ierni de crivăţ, Giurgiu e un ţurţur,
Pe-un cadran de parcuri, strălucind frumos,
Viscole de raze, cu remedii în murmur
Cresc în noaptea vremii, ev ceremonios.

ILUMINARE

Am fost Mercuţio cel zurbagiu,
Ironic, şotângar şi pus pe glume,
Un traficant de înţeles zglobiu,
Al morţii care se vorbeşte-n rime.

Am fost un bun prieten, voluptos,
Înfumurat de stele ce se cată,
Dar am ştiut să mor fără prisos,
Din vina clanurilor ce se-arată.

Spunând prostii, adeverind morminte,
Ce lumi stupide mi le-am hărăzit,
Eu îl provoc acum pe cel ce minte,
Căci tot al meu destin îmi e urzit.

Un spectator interactiv al lumii,
Un om care traieste doar pe bune,
Un traficant de vise-n poarta lunii,
Ce n-a ştiut din stele să răsune.

Am fost Mercuţio rănit mortal,
Simbol modest al unei vieţi normale,
Orgoliile voastre într-un plan bizar
Doar vor ucide, nu vor da vreo cale.

Revin cu o tristă amintire! Plimbatul ţăranilor în Giurgiu la vot. S-ar putea să îi revedem din nou.

Revoluţia Mamaielor, nu! Trafic cu Mamaie, da! Vreau să încep prin a le mulţumi giurgiuvenilor , care şi-au exercitat dreptul legal la vot, mai cu osebire celor care au votat lista PNL şi pe subsemnatul. Aţi fost puţini, dar pentru mine reprezentaţi enorm!Ultimele alegeri pentru Parlamentul European mi-au lăsat în amintire două imagini - lacrimile tinerilor noştri liberali de după oa 00.00, cand, nedorind să plece acasă, încă mai sperau că munca lor frumoasă şi promisiunile poporului de a-i vota, vor face o minune şi ne vom afla pe primul loc în preferinţele giurgiuvenilor, iar a doua este legată de sutele de bătrîne ţărănci mînate prin oraş în ziua votului de membrii PD-L, fără ruşine şi fără sfială, pentru că aveau blat cu cei care trebuiau să supravegheze la bunul mers al alegerilor. Bătrînele ţărănci aveau ţîfnă, dacă le întrebai cu ce treburi pe la oraş, iar unele dintre ele erau virgine în buletin, unde nici o ştampilă votat nu îşi găsise loc pînă la aceste alegeri. Dintr-o dată, cu puţini arginţi, li s-a trezit conştiinţa civică, ba şi resteul caracteristic experienţei de viaţă. Ele erau aduse fie direct de către directorii nou-numiţi de la deconcentrate, Constantin Buduru la secţia de votare de la grădiniţa de pe Gorneni şi-a plătit funcţia cu benzină şi bani din poznar, deşi îl ştiam chitros, fraţii Dinu la fel la Şcoala nr. 1, dar care nu a fost pe teren? Toţi au fost prezenţi. La Ghimpaţi şi Clejani, directorul Finanţelor Publice, Domn Niţulescu avea la Şcoala nr. 7 de traficat carne de mamaie. De conştiinţă nu poate fi vorba, nici de vreun gînd că ce face nu e moral. Mă gîndesc, ce bucurie le-a produs aceste escapade scăpătatelor doamne din rural, care au avut ocazia să dea cinstea pe ruşine pentru 25-35 de lei, care nu le este nici bonus la pensie, ci direct infracţiune, plimbîndu-se cu Toyota lui nea Dan, cu Loganul albastru de la şcoala 1 sau cu Audi la şcoala nr. 8. Iuda a luat şi el 30 de arginţi, băbătiilor, de la care eu aşteptam să ne daţi seva morală a naţiei! De la femeile în vîrstă de la ţară aşteptam să găsim puterea de revigorare a unui popor minţit, prostit, furat, dar cînd colo, ele erau în fruntea plutonului de turişti electorali: că cine, ce să le facă! Erau la plimbarea electorală ca să voteze cu EBA, care în vecii vecilor nu ar fi ieşit europarlamentar, să voteze cu PDL-ul, că domnul cel chior din fruntea ţării nu le-a mărit pensiile, nu le-a ajutat cu nimic, da’ e şef, mînca-laş. Ce le va aduce lor cei doi, o odioasă stare de lehamite pentru tineri, o lipsă de orizont pentru cei neînregimentaţi în oastea chiorului.La Giurgiu s-a furat pe rupte, a fost trafic de persoane cu ghiotura, PDL şi PSD sunt autorii morali ai acestui furt al viitorului copiilor noştri, pentru că PSD, prin ministrul de interne şi ministerul din dotare , au dat tot concursul la această mascaradă, închizînd ochii, pentru că partidul tuterlar a făcut la fel. În judeţul Giurgiu, vanghelizarea a început, mii de voturi din oraş fiind date pentru o sacoşă cu salam, ulei şi zahăr + doi poli jumate, zeci de mii de voturi din judeţ fiind luate pe acelaşi tip de şmechereală.Cetăţenii giurgiuveni şi-au văzut de Becali al lor, votîndu-l cu efuziune. Cel puţin aceştia au gîndit cu capul lor. În rest, hoardele de zombi politici ai zilei de 07. iunie. 2009, aflaţi în transhumanţă, cu ciobanii băsescieni lîngă ei, care au pus ştampila după cum le-a dictat polul, că ce ştim noi maică, au făcut ca Giurgiul să devină portocaliu şi roşu, care în combinaţie dă maro! Rău este faptul că toată lumea ştie, dar nimeni nu a luat nici o măsură legală şi nici nu o va lua.Nu îmi este jenă să spun că beţivii, ţăranii sărăciţi de această guvernare şi lipsită de o identitate culturală, minoritatea romilor vanghelizată pînă peste poate au decis la Giurgiu că PNL este pe locul III, desigur mînaţi în luptă de deconcentratele politizate şi directorii lor roş-portocalii.La întrebarea tinerilor noştri, ce să facem, le raspund sincer: pentru cine? Pentru părinţii voştri care stau în case sau la bere şi înjură guvernul şi atît? Pentru bunicele voastre, care mînate din urmă de o şleahtă de bandiţi, nici nu ştiu ce au votat? Pentru profesorii care nemulţumiţi de Tăriceanu, acum se uită în stînga şi în dreapta înainte să deschidă gura să mai scoată, de frică, un cuvînt, iar liderii lor de sindicat s-au făcut parlamentari PDL, ca dl. Croitoru? Pentru colegii voştri, care, şmechereşte, trag o înjurătură şi atît ? Pentru giurgiuvenii care nu au ieşit la acest vot din lene? Pentru colegii noştri de partid, care s-au lăsat copleşiţi de frică şi de disperare? Pentru toţi aceştia nu am nici o soluţie şi nici nu cred că are cineva, pentru ei este perpetuarea balcanismului, a mitei electorale, a traficului cu carne de om sărac devine normală. Împotriva tuturor acestor metehne trebuie să luptăm, noi cei mulţi şi tăcuţi, cei care încă nu ne-am spus ultimul cuvînt! Antidotul este la noi, stă în puterea noastră de a ne trezi şi de a face gestul simplu de a vota cu cine credem noi, nu cu cine ne comandă şeful sau cei 2 poli. Altfel, Romînia se îndreaptă spre o dictatură penibilă, la care îl invităm să se aşeze pe preşedintele plîngăcios... iar mie începe să îmi fie frică, pentru că ameninţările la adresa vieţii mele şi a celor din jurul meu devin posibile.

Baroane, de Tudor Arghezi

Ce semeţ erai odinioară, dragul meu, de n-ai mai fi fost. Şi ce mojic! ce mitocan! Ce bădăran! Nu te mai recunosc. Parcă în hainele tale a intrat alt om şi parcă celălalt a plecat în pielea goală, pe undeva, prin ceruri ori iad.


Botul nu-ţi mai e aşa gros, fălcile ţi-s mai puţin dolofane şi ai început, Doamne!, să şi surâzi cu buzele alea groase, şterse de unsoare. Ceafa ţi s-a mai tras, guşa s-a mai moderat, burta caută un relief mai aproape de spinare. Nici părţile de dindărăt nu mai sunt atât de expresiv dominante, dedesuptul croielii scurte.

Cred că nu mai iei dimineaţa patru cafele cu lapte, o halcă de şuncă şi opt prăjituri, cu care ţi-ai pus din nou în funcţiune intestinul gros, anemiat de răbdări prăjite. Te umpluseşi bine, până la râgâială. Ţi-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac şi cum ne pălmuia căutătura ta aţâţată după ce te-ai procopsit. Îndopat cu bunurile mele, nu-ţi mai dam de nas şi ţi s-a părut că eram pus pe lume ca să slujesc mădularele tale, burţii, guşii, sacului şi dăsagilor tăi: ăsta era rostul meu, a trebuit să-l aflu de la tine, flămândule, roşcovanule, boboşatule, umflatule.

Mi-ai împuţit salteaua pe care te-am culcat, mi-ai murdărit apa din care ai băut şi cu care te-ai spălat. Picioarele tale se scăldau în Olt, şi mirosea pănă la Calafat, nobilă spurcăciune!

I-auzi! Vrea să-mi fie stăpân şi să slugăresc la maţele lui, eu care nu m-am băgat rândaş nici la boierul meu. Vrea trei părţi şi din văzduhul meu, ca să răsufle în răcoarea mea numai el. Lasă-mă să-mi aleg stăpânul care-l vreau eu, dacă trebuie să mă robesc, nu să mă ia la jug şi bici, înfăşcat de ceafă, cine pofteşte.

Uită-te, mă, la mine! Baroane! Să ne desfacem hârtiile amândoi, eu zapisul şi hrisoavele mele, scrise pe cojoc, şi tu zdrenţele tale. Scrie pe ale tale Radu? Nu scrie!... Scrie Ştefan? ? Nu scrie!... Scrie Mihai, scrie Vlad, scrie Matei? Nu! Păi ce scrie pe cârpele tale? Degete sterse de sânge?

Mi-a ieşit o floare-n grădină, ca o pasăre roşie rotată, cu miezul de aur. Ai prihănit-o. Ţi-ai pus labele pe ea şi s-a uscat. Mi-a dat spicul în ţarină cât hulubul şi mi l-ai rupt. Mi-ai luat poamele din livadă cu carul şi te-ai dus cu el. Ţi-ai pus pliscul cu zece mii de nări pe stânca izvoarelor mele, şi le-ai sorbit din adânc şi le-ai secat. Mocirlă şi bale rămân după tine în munţi şi secetă galbenă pustie în şes. Şi din toate păsările cu graiuri cântătoare, îmi laşi cârdurile de ciori.

Începi să tremuri acum, căzătură. Aşa s-a întâmplat cu toţi câţi au umblat să-mi fure binele ce mi l-a dat Dumnezeu. Te-ai cam subţiat şi învineţit. Obrazul ţi-a intrat în gură, gulerul ţi-a căzut pe gât ca un cerc de putină uscată. Dacă te mai usuci niţel, o să-ţi adune doagele de pe jos. Ce floacă plouată-n capul tău! Ce mustaţă pleoştită! Ce ochi fleşcăiţi! Parcă eşti un şoarece, scos din apă, fiartă, de coadă, Baroane...

Nascut, cu mandrie, in vremea in care oamenii aveau pickup! Iris - Vino Pentru Totdeauna