Giurgiu are rimă într-un surugiu,
Ce suduie-n ploaie marginea de ţară
Sau îşi face veacul, ca un simigiu,
Ce ne vinde găuri de stele spre seară.
Giurgiu are-n stradă albe veveriţe,
Fanariote daruri, canalii pe ales,
Vicii şi capcane, sclipind de domniţe,
Ce purtau prin vară ochii lângă dres.
Are-o chintă spartă într-o Farfurie
Şi un ful de aşi în plan radial,
A ţinut o vreme popii pe Tabie
Şi dădea cu sec portu-n Ramadan.
Are pasiuni doar ucigătoare,
Sufletele mari s-au pierdut pe ales,
Dunărea-n aval, tot curgând spre mare,
Dă sens unei treceri de timp pe înţeles.
Giurgiu are-n plopi, glas de sărbătoare,
În tei şi-n castani, gust de stradă mare,
Iară prin memorii latră turme întregi,
Ce-au pierit prin ceţuri , mâncate de regi.
Rana unei patrii, prea mult timp deschise,
Ce făcea să sune istorii din Turn,
Viscolită încă de zăpezi precise,
Urcă prin obsesii asedii de tun.
Mircea, Vlad, Mihai l-au trecut prin glorii,
Cronicarii îi zic insulă, cetate, lăsată de spaime,
Ce îndurau duşmanii lângă fruntea ţării,
Giurgiu ţine-n pietre memoria faimei.
Şi în ierni de crivăţ, Giurgiu e un ţurţur,
Pe-un cadran de parcuri, strălucind frumos,
Viscole de raze, cu remedii în murmur
Cresc în noaptea vremii, ev ceremonios.
4 comentarii:
Chiar daca n-as fi stiut orasul, tu i-ai creionat imaginea atat de bine incat am vazut un tablou inramat. Am citit si printre randuri... si bine ai metaforizat!:)
Frumoasa poezia!
Nu cunosc orasul:)Desi mi-as dori:DFoarte frumos!
Orasul meu drag.
MUCHAS GRACIAS POR TU VISITA Y TUS BONITAS PALABRAS
FELIZ SEMANA
UN ABRAZO
MARINA
Trimiteți un comentariu