Imi atarna la fereastra
Iarba cerului, albastra,
Din care, pe mii de fire,
Curg luceferii-n nestire.
Sufletul, ca un burete,
Prinde lacrimile-ncete
Ale stelelor, pe rand,
Sticlind alb si tremurand.
Scama tristetelor mele
Se-ncurca noaptea cu ele,
Genele lui Dumnezeu
Cad in calimarul meu.
Deschid cartea: cartea geme.
Caut vremea: nu e vreme.
As canta: nu cant si sunt
Parc-as fi si nu mai sunt.
Gandul meu al cui gand este?
In ce gand, in ce poveste,
Imi aduc aminte, poate,
Ca facui parte din toate?
Scriu aci, uituc, plecat,
Ascultand glasul ciudat
Al mlastinii si livezii.
Si semnez:
Tudor Arghezi
2 comentarii:
ce frumoasa e poezia!
Ca aproape toate poemele maestrului Arghezi! Salutari!
Trimiteți un comentariu