Am iubit copilăria ca pe o femeie devreme şi nebună,
Am împănat-o cu dezmeticiri şi simţuri,
Am pierdut-o în frunzele pădurilor sterpe
Din câmpia Burnazului şi din lunca Dunării,
În această umbră răcoroasă, dar nejilavă, în care
Crapi şi somni se prindeau în cârje de japcă,
Am învârtit pământul de la un capăt la altul
Ca pe fus, ca pe ciorchinii de struguri furaţi.
Femeie sensibilă şi debilă, copilăria mea,
De câinii lupi ai miliţiei şi de biciul paznicilor,
Am iubit-o cu inima urlând prin vaduri,
Prin vârtejuri de ciocârlii ale neumbrei,
Peste gorgane şi măguri, prin răstoace.
Femeia-mac, copilăria mea aprinsă, voluptoasă,
Am însângerat lanurile de grânele adolescenţei
Cu fugi de faun prin pietrele căii lactee,
Îmbrăţişându-mi trupul slab cu liliac şi măceşe.
Am iubit copilăria îmbolnăvită de contrarii,
Strident şi zvâcnit. Am iubit copilăria ca pe o femeie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu