În colţul sfintei mătrăgune,
creştea frumos, îmbujorat,
avea obrajii ca de mac,
Ba şi căpşunile-l vorbeau,
Ce roşu e şi-l alintau:
ce mândru eşti,
ca noi trăieşti!
El le privea nepriceput,
Că floarea lor era de alb neînceput
Şi nu înțelegea nimic,
apoi mai rău se înroşea,
Petalele îşi flutura numa-numai
Spre cerul clar şi lin de mai,
Răsari tu lună şi îmi spune:
Ce vor căpşunile de la mine?
Că ele sunt un pic bătrâne,
eu doar o primăvară am,
Dar eu ca ele nu jeleam
Şi visele îmi cresc închipuit,
Că ele-s dulci e negreşit,
Parfumate şi gustoase,
Ba şi atâta de cărnoase,
Dar eu visez la capiteluri,
La piramide, la creneluri,
La holdele bogate-n aur,
Ca piatră să le fiu tezaur,
Nu o garnitură simplă doar
Lângă frişcă sau muştar !
Din colţul ei tăcut şi umbrit,
Beladona i-a şoptit,
Visezi frumos, un mit,
dar tu eşti doar un mac ,
aşa că nu mai fii posac,
Tu ai noroc de ajungi în cozonac!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu