Meşteşuguri

Ei săpau în mine ca în mine,

Cătând să scoată diamante şi rubine,

Eu ochi le-am spus de Homer că le dau,

Ei nu înţelegeau, dar eu vorbeam pe şleau,

Ei tot săpau, rupând, eviscerând,

Sădind în ei lucirea de mormânt,

Eu le udam o sete doar de viaţă,

Ei inundau cu foame a lor speranţă,

Ei tot ofrande ar fi cules din oase,

Eu le dădeam doar primăveri ploioase,

Ei râcâiau cu dalta şi toporul,

Eu le dădeam din tâmplă semitonul,

Ei mă trădau, hulubi smulgând din vise,

Eu , omul viu, le râuream narcise,

Ei muşcau  ce îi făcuse, mâna şi ţărâna,

Eu mă rugam ca să-şi închine urma,

Ei triumfau cu pielea mea pe-un ciot,

Eu eram liber timpul să-l socot

Şi minele le închideam în mine,

Adio pietre tari, adio cine!

Atunci el drumul  crinilor  dădea,

Să mă sufoc cu propria  rindea.