Prânz cu măr

Pot să evoluez dincolo de absolut,
Cu toate acestea mă tac
Într-o singură secundă repezită de apă,
Tu vorbeşti mai mult,
Homo ad circulum, pentru cercuri,
Măsurători, măsurându-mă,
dincolo de sensul  comun şi grotesc,
Fiindcă eu nu prin pildă te iubesc,
Ci prin mine, exerciţiu constant,
Ca o ploaie de artificii pe luna în eclipsă.

Doamne, câtă lipsă de soartă mi-ai dat,
Adâncindu-mi în linie chipul furat,
De fiecare dispoziţie adâncita idee,
Ca o hermină curbată-n femeie,
Acum simt oglinda transformată-n lunetă,
Ca o periculoasă şi complicată arbaletă,
Înălţată de mâna dreaptă în şoaptă,.
Potenţial de taină, trădare şi faptă,
Nu ca în Cina aceea,
Ci ca în prânzul cu mărul şi femeia!