PETE ÎNFLORITE DINTR-O FABULĂ

„Madame dans sa tour monte si haut… ”

Fata aceea si pata de cafea din colţul pernei
Îmi aminteau întotdeauna de mine, cel tânăr.
Mă nărăvisem la furat potcoave din haremul stelelor
Până mi-am fript buricele celor cinci degete cu o
caia de aur,
Care s-a încolăcit pe unul singur.
Mă gândeam la prietenii mei cei neavuţi şi la avuţii
mei neprieteni,
Îmi netezeam borurile pălăriei cu stări de lehamite
Şi-mi năimeam argaţi dintre fii vântului
Pe care-i plăteam cu frunze din Prolegomene
La un viitor compendiu de linişti extatice.
Femeile aveau carne de piersică şi tors de siameză.
A fost o zi mare când am întâlnit soţia melodioasă
A gloriei. Avea capot deschis în faţă…cu nasturi,
Îţi puteai strecura mâna cu prietenie pentru a aplauda
Nurii şi muzica sferelor ei de viitoare gravidă.
Pata de cafea era brună ca păcatul, atrăgea privirile
Asemenea torsurilot răsărite berbant la fecioare.
Totul în jur părea târziu şi trist.
Cireşul era de fapt o moarte a primăverii,
Iar lupa trişa normalitatea cu struguri.
Persia era strânsă într-o bocceluţă de demult.
Dumnezeu suia lumea pe bicicletă
Şi o învăţa şerpuitul pe două roţi şi pe o roată
Fata aceea şi pata de cafea din colţul pernei
Îmi aminteau de mine, cel tânăr.
Morala: Nu mi-e frig de amurg, ci de petele din lună.

Situaţia culturilor cerealiere din Giurgiu şi Ruse

MIERCURI, 07 SEPTEMBRIE 2011 15:10

Situaţia culturilor cerealiere în Regiunea transfrontalieră Giurgiu-Ruse a reprezentat principala temă de discuţie abordată miercuri, la Giurgiu, în cadrul ultimei întâlniri din acest an desfăşurate în partea română de Grupul Local al Agricultorilor din judeţul Giurgiu şi districtul Ruse (Bulgaria). ''În urmă cu un an şi jumătate s-a dat drumul la acest proiect de înfrăţire pe agricultură în Giurgiu şi Ruse (Bulgaria), un proiect desfăşurat cu fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Giurgiu şi prefecturii Ruse şi principalul lucru pe care ni l-am dorit este acela de a pune faţă în faţă producătorii agricoli, apicultorii, pomicultorii şi piscicultorii de pe ambele maluri ale Dunării în Regiunea Giurgiu-Ruse'', a declarat miercuri, în deschiderea întâlnirii, vicepreşedintele Grupului Local al Agricultorilor din judeţul Giurgiu şi Districtul Ruse, Ionel Muscalu. Producătorii şi specialiştii în agricultură de pe ambele maluri ale Dunării au prezentat situaţia cultivării terenurilor agricole din Giurgiu şi Ruse cu cereale şi plante tehnice. Din ambele prezentări a reieşit că aproximativ 70% din suprafaţa agricolă a judeţului Giurgiu şi districtului Ruse aparţine culturilor de cereale şi plante tehnice, principala realizare economică din ambele zone fiind legată de agricultură. Totodată în cadrul întâlnirii s-au stabilit contacte între producătorii agricoli de pe ambele maluri ale Dunării privind schimburi comerciale cu seminţe de floarea-soarelui sau carne de struţ produsă la o fermă din judeţul Giurgiu. La întâlnirea de la Giurgiu au mai participatpresedintele GLAC- subprefectul de Ruse, Ivan Grigorov, directorul Asociaţiei Euroregiunii Danubius Clara Marculescu ,secondat de directorul adjunct Lili Ganceva, şeful Direcţiei Agricole şi de Dezvoltare Rurală Giurgiu- Petra Ochişor, şi alţi specialişti şi producători agricole din regiunea Giurgiu şi Ruse.

TEAMA DE FLUTURI

 

Depun mărturie împotriva mea:
N-am aripi şi genele nu-mi bat pe umeri,
Nu mă uit în oglinzi şi mi-e teamă de fluturi,
Mănânc tigrii de jar la micul dejun
Şi obrazul îmi este de granit incandescent.
Beau cuvintele pe nerăsuflate,
Mă cert cu păsările nopţii,
Râd alandala şi-mi târâi şoşonii murdari
Prin cetate.
Mă-nclin cu pupila rânjită îngerului roşcat,
După care depun mărturie împotriva mea:
Respiraţia mea, porumbel înarmat cu gheare,
Se atinge de obrazul tău şi îngheaţă grădini suspendate
Împărtăşind seara cu nuvele de satin verde.
Fumul de frunze din părul meu miroase a toamnă
Şi eu depun mărturie împotriva mea.

De ce suntem ortodocşi?

De ce suntem ortodocşi?



Cel mai recent număr al revistei „Historia“ vă propune o analiză complexă cu privire la un aspect pe care cei mai mulţi dintre noi îl consideră definitoriu pentru români: Ortodoxia. „Historia” tratează, astfel, o latură a istoriei noastre despre care se vorbeşte mai mult propagandistic, într-un discurs încorsetat de clişee.
De ce au ales urmaşii lui Thocomerius (un lider cuman convertit probabil la catolicism în Episcopia Milcoviei), Basarab I şi Nicolae Alexandru, drumul ortodoxiei pentru Ţara Românească? Sau de ce a fugit la est de Carpaţi, în nucleul viitorului stat moldovean, infidelul (în sens religios) voievod Bogdan I,cneaz din Maramureş, din demnităţile rezervate lui de regele maghiar după ce s-ar fi botezat catolic? Sunt tot atâtea întrebări care se rezumă, în fond, la una singură: De ce suntem ortodocşi? 

Răzvan Theodorescu: E o enormitate a afirma că ne-am născut ortodocşi

Răspunsul nu este deloc simplu şi clar, ci se înscrie sub semnul paradoxului, alături de originea latină a poporului român, peste care, timp de o mie de ani, au trecut valuri de migratori ce aveau potenţialul creării unui stat medieval pe alte coordonate şi care ar fi putut să fie în etnogeneza poporului român ce au fost francii pentru francezi, bulgarii pentru slavii sudici sau ungurii în Panonia. Aceştia ar fi putut să dea numele, limba şi chiar religia noului stat. Niciuna dintre acestea nu s-a petrecut.
Revista „Historia" îşi propune, în numărul din aprilie, să arunce puţină lumină peste o latură a istoriei noastre despre care se vorbeşte mai mult propagandistic, ideologic şi într-un discurs încorsetat de clişee, cărora nici măcar nu le cunoaştem originea. 
Neagu Djuvara, Răzvan Theodorescu, Radu Preda, Daniel Barbu, Dan Dungaciu şi-au asumat misiunea de a ne fi ghizi într-o lume a facerii şi a desfacerii, în care s-au plămădit popoare şi religii, mai ales pentru că această lume - căreia-i aparţinem, potrivit cifrelor oferite de recentele recensăminte - este cvasi-străină multora.  
Bulgarii şi ortodoxia noastră
Dacă ar fi să privim doar cifrele, am avea în România o populaţie puternic ataşată de credinţa ortodoxă şi de identitatea sa etnică. În primul rând, românii reprezintă 89,5% din totalul populaţiei ţării. În al doilea rând, populaţia de religie ortodoxă are o pondere de 86,8%. Şi, în al treilea rând, numărul celor care se declară atei sau fără religie este extrem de mic, doar 0,1% din populaţie. Datele sunt însă extrem de înşelătoare în privinţa cunoaşterii de fond a sentimentului religios pe care laicul român îl trăieşte şi îl practică.
Pe de altă parte, există astăzi în România un resentiment privind crearea în ochii cetăţenilor Uniunii Europeane a unui grup (unii i-ar spune „oală"), format din ţara noastră şi Bulgaria, în care nu se ştie cine e calul şi cine e căruţa. Această „construcţie" are un trecut cu adânci consecinţe. Creştinarea bulgarilor (864), apariţia limbii de cult slave, crearea primei patriarhii pe criterii de ordin etnic (Patriarhia Bulgară de la Târnovo, 1235), dar mai ales ascensiunea politică a celor două ţarate bulgăreşti în urmă cu aproape 1000 de ani au ajutat la conturarea unei identităţi ortodoxe pentru români. În fond, o populaţie vorbitoare de latină, fie chiar în forma ei vulgară, era uşor de asimilat ritului latin.

Alte influenţe
Totuşi, a spune doar că bulgarii ar fi „de vină" pentru credinţa pe care o mărturisim noi azi e prea mult; creştinarea vecinilor sub diferite rituri (ungurii trec la catolicism, după ce au fost creştinaţi iniţial ortodox, polonezii adoptă ritul romano-catolic, ruşii îmbrăţişează Ortodoxia în timpul lui Vladimir cel Mare), precum şi relaţiile feudalo-vasalice cu aceştia sunt tot influenţe importante pentru credinţa noastră. Există deopotrivă voci care aşază înrădăcinarea temeinică a „legii" de la Constantinopol în teritoriile româneşti după ce sultanul a zidit Înalta Poartă în preajma Sfintei Sofii. Dincolo însă de toate teoriile mai mult sau mai puţin posibile în ceea ce priveşte relaţia dintre voievozii români şi credinţa lor, românismul a devenit parte integrantă a diversităţii ortodoxe, poate în aceeaşi măsură în care ortodoxia şi-a pus amprenta asupra noastră.

În ce cred cei care cred?

Iată, în cele ce urmează, câteva ipostaze sociologice ale religiozităţii românilor. Prima categorie este cea a „omului religios", credinciosul propriu-zis, care frecventează biserica regulat şi stă binişor şi la nivelul catehetic. Este o categorie sociologică constantă, chiar dacă greu de cuantificat. A doua categorie este cea a „pelerinului". Acest personaj religios este spectatorul fervent şi frecvent al oricăror procesiuni: înfăţişări de icoane, moaşte sau alte „instrumente" eficace religios.
Acest tip nu frecventează regulat biserica, sau, oricum, preferă un pelerinaj concret unei prezenţe constante la liturghie. Nu se luptă neapărat pentru cele veşnice, ci utilizează cele veşnice pentru victorii din prezent: un câştig la loterie sau la un examen, o boală de trecut, o căsnicie de refăcut. A treia categorie este cea a „credinţei fără apartenenţă". Acest personaj este credincios, dar nu poate crede tradiţional. E credincios, dar nu mai aparţine Bisericii creştine. Nevoia lui de religiozitate se livrează acum unor forme exotice, asiatice.
„Indiferentul", anesteziat religios
A patra categorie este cea a „apartenenţei fără credinţă". Această categorie aparţine Bisericii tradiţionale, zgomotos chiar, doar că aparţine altfel. Nu atât prin legături de credinţă, cât prin conexiuni istorice. Pentru această categorie, Biserica devine patrimoniu istoric. A cincea categorie este cea a „creştinului nepracticant". Cei care aparţin acestei categorii au o locaţie declarată şi asumată, respectiv biserica tradiţională de la care se revendică, se consideră religioşi şi nu au neapărat o atitudine patriotardă faţă de biserică. Doar că o frecventează extrem de rar sau deloc.
Ultima categorie este cea a „indiferentului". Cel care o ilustrează nu este ateu, pentru că nici măcar nu se oboseşte să îl conteste pe Dumnezeu. Se declară creştin-ortodox din inerţie, dar în realitate este anesteziat religios; pentru el, problema nu există. Categoria tinde să devină o ilustrare tot mai solidă a europenităţii noastre cotidiene.

Norocul naufragiatului este dat de mesajele din sticlă Ionel Muscalu

29.05.2011

http://karina-lumeanoastra.blogspot.com/2011/05/norocul-naufragiatului-este-dat-de.html

Naufragiat pe-o insulă pustieÎn mijlocul acestei omeniri,Mi-aduc odgoane, sunete de glieDin paseri şi făpturi ce te tot miri. Mă concentrez pe frumuseţea măriiDe oameni, ba de verde, ba de azur,Cu gustul absolut al  gândurilor sării,Razante argumente pentru distinse guri. Şi pipăi vântul cu lungi pleoape,Cu degetele oarbe de aşteptări,E atâta frumuseţe între ape,'S atâtea nevăzuturi între mări! O stea înceată cauzează crete,În ipostaza pescăruş dibaci,De prin mocirle eu culeg egreteŞi înfiez miros de  cozonaci. Cu strâmbe mâini frământ aluat din sticlă,Găsită la un ţărm către apus,Sunt mii de vise aruncate-n pripă,La care nici cocorii n-au răspuns. Mesaje edulcorate de insula pustie,Transmit ca din  Murano fierbinţile  dorinţi,Stau între atâţia oameni în vasta mea câmpie,Lăsând să toace-n  berze cântece pentru prinţi.

Fausto Papetti - Femmes

Tudor Gheorghe, cel de pus în grindă

El cântă la cobză cu un ghimpe de salcâm

Sau o face să-şi dea dorul cu un solz de ştiucă,

El bate vânturi prin suflete cu cearcăne de fân,

Aducând miros dăbulean de lebeniţă uitucă .

Când intră în cor, toţi tracii şi macedonii plâng,

Ba din sângele nostru, chiar şi gohugeaslabulung ,

Mii de cai sălbatici ne împletesc doinele zălude,

Spre lauda puşcării salcâmilor cu stele de iele ude.

Ne toarnă bronz în tristeţile de amintiri de ţară,

Făcând din fiece suflet o statuie pe dinafară,

Că-ntr-o zi o să cânte şi pastramă de zimbru,

Că vin razachii peste datini şi Oltul şi Tibrul.

Omul ăsta este de aşezat la grindă,

Să-l vezi ca pe-un spirit de viaţă,

Când stai la răcoare de vară în tindă

Şi te întrebi de sămânţa-i speranţă.

Flori şi treceri şi sărutul pe tâmplă

Îi-l dă cu alean o pajură şi-o mierlă,

Să fie vinovat de taine şi de nuntă,

În miezul de Jii găsind câte-o perlă.

Pe-o coardă ţine Vârful Omul,

Urs risipit între hule Vârful cu Dor.

Cu dor cântând şi rugând Domnul,

Să-i dea neamului lui din nou Adevăr.

Primăveri cu rânduieli călătoare,

Târguite cu muieri cicălitoare,

Ne calcă pragul pe Pod pe la Leasă,

Până în ierni ţinute cu datini acasă.

Banalitate

Stati prieteni, nu calcati
realitatile corelate pe omoplati,
lasati ochii inchisi,nu va afundati
in fructe de toamna dezsamantate,
inteligent prefigurate inainte de moarte
gata sa explodeze la sfarsit de an
intr-un grandios delir vegetal.

Stati, voi nu simtiti permanente si obisnuinti,
cu mirari ingenue de ingeri zambiti,
gata sa va lasati cumparati cu un sarut,
care demult statuse in paharul de saruturi statut,
nebaut nici de  cer, nici de apa,
desi ploua inainte adormirea pe-o treapta,
carturaresc aleasa, fara macar s-o banuiasca.

Taiati ideile de dragoste din radacina,
materialismul serios, iederand sentimentul de vina,
sa va lase insii in pace de gratioasa cadere,
nesimtind ca sunt o parte din stele-pulbere,
izvoarele astea de senin sa se reverse
dinspre utopii spre invrese realitati conexe,
calcandu-se cu aripile pe omoplatii prea lati.
Ramaneti culcati!
Stati!

Antiamintiri din copilărie

La noi puii de pupăză sunt mai rari,
Că nici lor nu le place praful,
La noi puii de ştiucă sunt mai tari,
Decât argintul viu când le vine ceasul.

La noi poveştile se scriu cu apă de gârle
Şi nisipul îl întingem pe pagini de lut,
Cu cruci de salcâm lăsăm vieţii urme
De abur credul în colţ neştiut.

Desemnăm câte un vis să ne ţină de foame,
Cămăşile vechi le înodăm înadins,
În portul din Giurgiu vin vapoare cu doamne,
Ce în păr au un vals de Dunăre nins.

Ne ăngropăm în ţigări şi în ţuică de prună,
Aşteptând ca să fiarbă gamoaia în butoi,
Corcoduşele acresc ciorba pe lună
Şi-n muzee avem carul cu boi.

S-au trecut teii, castanii, liliacul şi  crinii,
Adăpând dor de apă de pe roata fântânii,
Se învârt sus pe cer în miresme de izmă,

La noi vin lebede, nu pupeze-n cizmă.

O stea desculta...

Am adus o stea desculta
Pana in satul meu,
Se descuraja de trestii,
spunand limpede catre mine:
Piatra e piatra,
dragostea e dragoste,
frunza e un fel de iarba de sus,
Bunaoara asa cum sunt eu
o pasare din curcubeu.

Sta ea impamantenita intre lebede
cand lisitile isi cârâiau dorul,
clocotind mai avan ca Baraganul
si incet incet le tine isonul:
Cartagina a trebuit daramata de tot
pentru profa de istorie
si pentru barbatul ei cu poloboc,
ca sa ne povesteasca despre glorie.

Apoi taciunii din calul Pegas
in teaca si-i prindea intr-adins,
Strigand: Baiete, aici e ocruce
pe care gheturile am stins
In asa fel incat, hieratic,
nouvelles ecclesiastique,
sa prindem un tic:
elefanti sabotarzi,
adica fara saboti,
sa plece cu trompe puternice de doi coti
sa-si caute visele camilelor prin roua,
caci adevar va spun voua:
un alt Adamclisi pe-o turla nu creste,
oricat se catedrăluieşte...


Eu strigam:  haidem sa fim un destin ,
de floare lenesa, de septembrie,
ca sa ne invartim aripile fin,
ca atunci cand invarteam orele,
iar ea tacea plound peste lemne verzi,
dezmintita-n septembrie de suvoaie,
chicotind vieti de cocoare si raţe calatoare,
ca o ploaie de septembrie negrabita si tare!

BIANCANEVE --- CANZONE DEI NANETTI ... La sugestia si din cauza bucuriei lui Andrei si a lui Alexandru:Partidul celor trei purcelusi! Sau cum toti piticii voiau sa fie cu Alba ca Zapada, saturandu-se de minerit!