Tudor Gheorghe, cel de pus în grindă

El cântă la cobză cu un ghimpe de salcâm

Sau o face să-şi dea dorul cu un solz de ştiucă,

El bate vânturi prin suflete cu cearcăne de fân,

Aducând miros dăbulean de lebeniţă uitucă .

Când intră în cor, toţi tracii şi macedonii plâng,

Ba din sângele nostru, chiar şi gohugeaslabulung ,

Mii de cai sălbatici ne împletesc doinele zălude,

Spre lauda puşcării salcâmilor cu stele de iele ude.

Ne toarnă bronz în tristeţile de amintiri de ţară,

Făcând din fiece suflet o statuie pe dinafară,

Că-ntr-o zi o să cânte şi pastramă de zimbru,

Că vin razachii peste datini şi Oltul şi Tibrul.

Omul ăsta este de aşezat la grindă,

Să-l vezi ca pe-un spirit de viaţă,

Când stai la răcoare de vară în tindă

Şi te întrebi de sămânţa-i speranţă.

Flori şi treceri şi sărutul pe tâmplă

Îi-l dă cu alean o pajură şi-o mierlă,

Să fie vinovat de taine şi de nuntă,

În miezul de Jii găsind câte-o perlă.

Pe-o coardă ţine Vârful Omul,

Urs risipit între hule Vârful cu Dor.

Cu dor cântând şi rugând Domnul,

Să-i dea neamului lui din nou Adevăr.

Primăveri cu rânduieli călătoare,

Târguite cu muieri cicălitoare,

Ne calcă pragul pe Pod pe la Leasă,

Până în ierni ţinute cu datini acasă.