Picior peste picior cumva,
In cafenea,
Fiindca ai cerut-o dumneata,
Incet, confuz sa straluceasca,
Sa se confunde doar cumva
Cu umbra sa,
Apoi, plangand, sa se consume,
De parca roua ar fi pe lume
Si prin desert,
Ca trandafirii in ochii tai,
Miraculos si cu scantei,
As straluci si eu asa,
Un colt de arma undeva,
Fiindca nici eu,
Nu-s nici tacut , nici erezeu,
Ci doar un gand instantaneu
Pe buza ta...
2 comentarii:
Ce am observat... Intotdeauna iti inchei poezia cu un vers-forte. E ca si cum ai decora o camera si la final pui vaza cu flori pe masa.:)
A devenit o obisnuinta in a-ti citi poeziile... inainte de a patrunde in primul vers... citesc pe ultimul, apoi incep citirea poeziei integral. E ca cireasa de pe tort.:)
Si cel mai bine te prind versurile inspirate de muza iubirii!:)
Scrie, Ionel... scrie ca sa ne fie odihna si lumina in zilele cu nori!:)
p.s. poezia aceasta mi-a placut mult! Mult!
@Luisa: Multumesc pentru apreciere si pentru aceasta idee la care eu chiar nu m-am gandit pina acum. Desi recunosc, chestie de ziarist, titlul il pun intotdeauna ultimul, fiindca nu am de la inceput ideea intregului. Poate de aceea, aceasta senzatie de cireasa pe tort. Bine ca nu e bomboana de pe coliva. Scuze, glumesc, desi mereu iau in serios scrisul. Sa aveti mereu zile frumoase cu sanatate si muze inspirate!
Trimiteți un comentariu