Potcoavă de inorog

Bine, vechi prieten, din cartea de citire,
Trecem la fel prin viaţă, avem aceeaşi fire,
Ne îmbătăm de ceruri, ne rupem pana-n drum,
Ne scârţâie o cumpănă de îngeri în parfum,
Ne lasă fără grai oricare suferinţă,
Pe care o strigăm pe foi pân' la nefiinţă,
Ne adăpăm din viscole  o viaţă de credinţă,
Ne arde tâmpla-n stele duplicitar magnolii,
Căci văzduhuri de ghiață ne latră-n nas begonii,
Cu mirodenii arse pe munții cei mai reci,
E-un strigăt poezia, tezaur de azteci,
Arhipelag de vorbe, cuvinte impregnate
De propria cultură au forţă de armate,
Dar, drag coleg de carte, de cartea de citiri,
Poemul nu-i momentul, ci istoria firii,
În care înclinăm balanţa-n dimineţi,
Fiinţă androgină- băieţi-fete-băieţi.
Cu haine de martor, cu sâmburi de fragi,
Intrăm în proverbe şi-n basmele dragi
Şi-ţi chem un taxi spre eternitate,
Să batem din taine umilinţele toate,
Singuri în lume având acest noroc,
Aruncăm peste umăr potcoava de inorog,
Înfrunzim spade, înflorim rachete în vers de rapsod,
Să câştigăm războaie cu vorbe neuitate ,
Rămânem în citire, cât timp suntem citate.