A fost odată o babă!

Motto:”Cartea este pâinea noastră, la carte nu se face publicitate.”

A fost odată o babă, o găină, un cocoş moş şi o suită de eşecuri.

Aş putea spune de aici că deja s-a terminat povestea, că am încălecat pe-o şa şi aşa mai încoloşa, dar nu ţine. Şa nu mai are decât bicicleta şi e greu să îi cumperi una unui copil, darămite unui adult, babele au înebunit şi se dau în tabloide rockăriţe, dacă sunt mai tinere nu mai cred în cocoş, nici măcar în popey, ci se dau la morţi gen kenedy, onassis, cezar ori se cred madone. Mulţi îl reabilitează pe Vadim şi îl repun în literatura română, alţii îl cheamă la emisiuni, crezând că marele aruncător de ştuliţe le va face faţă , nu doar în forul europarlamentar, ci şi la  firul ierbii carpatine. Pe stradă mamaiele obişnuite umblă brambura după moaşte, tigăi ieftine în care nu au ce găti, coplata la doctor şi meditaţii compensate pentru nepoatele plecate în excursie cu profesorii de sport. În rest, toată lumea este mulţumită. Băsescu a salvat Europa şi a devenit preşedinte zburător salvator ca în Baywatch,  doar că e mereu la înălţime, ca nu cumva să-l intercepteze radarele sindicatelor pensionarilor, singurele active şi curate din România. Uitându-mă la începutul acestei poveşti, mă apucă groaza! Baba şi-a făcut atâtea operaţii estetice şi   are atâta energie tinerească, încât tinerele abia o prind din urmă cu tot felul de artificii chino-europene din analele histrionice ale letopiseţilor peste ureche la teculce! Găina cântă pe toate gardurile şi varsă la pungi cu bani din toate proiectele, încât până şi boierii de la Cluj mănâncă varză murată fără piept ardelenesc, având sentimentul complicităţii cu labirintul întunericului, chiar dacă nici utopiile cele mai optimiste nu par să îi mai salveze! Aiuriţi, mânjiţi, toţi cocoşii îşi trag un rahatolog care să le măsoare gradul de dedulcire la coşmaruri umane, detestabile, dar incontestabil delegate de partidismul de serviciu! Răbdarea poporului pare să crească în raport cu sacrificiul tradiţiilor americane, ca iepurele de Paşti, mereu mâncat în ciocolate sau de-adevăratele ori ca în Halowen-uri mascate cu ne daţi ori nu ne daţi, că suntem fraţi, verişori, cumnaţi, că noi învăţăm de vesel să armăm engleza pe ştrase, cam de la tănase?

În rest, graniţele dintre  justiţie, solomonie, constituţie, astenie marină, geografie, ospătărie, istorie, tinichigerie, şpăgărie, democraţie, duşmănie sunt deloc şocant lucruri prinse în fragmente disparate, ca la o licitaţie majoră despre cum ne vindem sufletul lui Scaraoţchi, nesugerând licitatorului condiţii.  Ampla aventură epică nu are legătură nici măcar cu starea vremii,  ci mai mult cu nămolul de sub călcâiul plachiei, care nu se regăseşte în farfurie, dar apare în întrebarea de la Referendum, vorba unui prieten virtual, ca o casă roşie pe pajiştea verde! Ce poate fi mai frumos?! La noi cresc fluturi, în pantof  ne răsărise un cui. Apocalipsa de care nu vorbim, fiindcă ar urma să fie exact în ziua şi la ora apariţiei acestui ziar 11.11.11, 11.11, la centrul numărul 3, că aşa spun specialiştii, ne vorbeşte despre miratele utopii ale frumoasei adaptări la mediu ale stilului liric al poporului român crescut pe ADN-ul unei Mioriţe, pe care sincer nu o mai suportă nimeni, aşa că, dincolo de fâşia pe care am bătut-o ca grănicer cu secunde fecunde de deşert în zadar, pot să mă întorc la suita de eşecuri caracteristice ale guvernării celui mai mic boc din toţi boccii posibili (în atâtea limbi de circulaţie locală Boc înseamnă ceva rău, încât un căpitan de vas răuvoitor l-a pus intenţionat prim-ministru). Nu a crescut, ci a adus la înălţimea lui totul, cred că şi băsescu a scăzut din cauza lui boc, inclusiv în centimetri lui dragi. Slugarnic cu şefii, având doar unul şi-a mai inventat una şi a mai acceptat unul. Plicticos prin rigiditate şi lipsit de imaginaţie, îşi justifică moralul prin virgule trase pe asfalt alături de cea condamnată a fi strânsă în zidurile unei mânăstiri, nu a unor bretele de autostrăzi şi taie cu ea panglici disponibile, doar pentru a arăta că are disperarea de a sparge un ou cu capul la fiecare Paşti, dacă sunt televiziunile naţionale în prime-time. În rest, se duce într-o ţară credincioasă muncii de peste 4000 de ani şi încearcă să vândă romanul divorţului textualist al optzeciştilor ca pe-o noutate tehnică în domeniul ingineriei şi al necesităţii surâsului de la Hiroshima peste umbra insensibilă a retragerii Nokia de la Jucu. Salvat uneori de clopoţel, îşi turuie tranca-fleanca sau Stanca proasta filmele văzute în coproducţie băse-fmi oriunde este primit, ca să nu zică lumea că nu mai are gură şi nu mai are urechi după căzătura în cap de la Gheorghe! Aşa că, babele astea din guvernul lui peşte prăjit, care nici şcoală n-au mâncat, nici gura nu le miroase, se plâng întruna: ba că nu au avut pauză de lucru, ba că şpaga este contorizată de cotropitorii de la UE, ba că nu-şi pot căra sacoşele cu sutele de milioane de lei ori de euro luate de sub tarabele guvernării, ba că murăturile sunt acre, ba că n-au putut deloc să facă treabă din cauză că una-alta a fost rea de viespi, încât înveţi repede înjurăturile neaoşe, ce nu fac parte din poveşti şi le zici! Dar ca să arătă că noi suntem citiţi, cităm dintr-o carte franţuzească în limba română: Proşti, ţicniţi, măscărici, mincinoşi ordinari, prost crescuţi, cum să îţi mai permiţi să încaleci o şa, când găina a înghiţit-o aşa?!

P.S.: Săptămâna viitoare vom exersa lărgirea fiinţei umane pe opinia giurgiuveanului, fiindcă viaţa mea practică nişte aspiraţii de cunoaştere surprinzătoare uneori!

                                                                                                   Text de Ionel Muscalu