Te văd acum în fiecare clipă,
În păsări, peşti, păduri sau pe uscat,
Eşti inima şi eşti chiar şi aripă,
Sunt cel ce crede în tine neîncetat.
Eşti dans, eşti zbor, eşti ploaie şi întuneric,
Sunt carte rară şi dicţionar,
Eşti cer de păsări şi război homeric,
Sunt o secundă în timpul tău măcar.
Mă vezi, te văd, ne mergem mai departe,
La streşini curg izvoare ţurţurii,
Se nasc poveşti alumne puse-n carte,
Mă strigi tăcut din vremuri prea târzii.
Răsari în cer, Crai nou, dar e întuneric,
Te văd pierdut, te caut neîncetat,
Aştept să treci, aştept să vii, nuferic,
Ca un izvor de gând ce-ai inundat.
La geam, pe străzi, în fluviu sau pe mare,
Am mai văzut al tău semeţ catarg,
Eu dintre maci sunt albit roş de soare,
Tu mă frămânţi de vânturi seci în larg.
Ne facem azi realitatea firii, aproape natural,
Comuni şi rupţi, de parcă peisajul scump eteric,
Ar fi matricea zărilor de lut. Apoi rural,
Preocupați și leneși ne adaptăm... aceluiași numeric.
2 comentarii:
Foarte frumoasă poezia, trezeşte nostalgie şi transmite multă călură, în ciuda corăbiilor la iernat.
Imi plac 'povestile alumne' si mai trec pe aici.
P.S.
Am incercat sa 'follow' blogul pe "networked blogs" am primit un mesaj de eroare, cum ca a fost 'deleted' de acolo. Mai incerc.
Numai bine.
Trimiteți un comentariu