VIAŢA ROASA DE MISTERE

Aprinsă torţa freneziei, cascadă cade,

Agitând şi ploi, şi vânt, şi soare, şi pământ.

Să râzi atunci când furtuna te încearcă,

Dulăii vieţii latră a pustiu,

Prădat de hoţii care n-au nici soartă,

Nici ştiu ceva ce numai eu mai ştiu.

Să râzi atunci când Fortuna te-ncearcă,

Distins la zâmbet, ca toreador,

Să tot exclami vegheat de a ta soartă:

Ştiu să trăiesc în piept gladiator.

Să strângi în gesturi desluşiri de mâine

Pe care să le-ntorci în aur dus,

Chiar de greşeşti să dibăceşti cu taine

Valoarea ta, precum eşti predispus.

Tot cutezând, mai mult decât o vreme,

Ştii bine c-ai să noroceşti în zori

Păduri de sălcii, lunci întregi de semne,

Chiar îngerii adânc îndurători.

Semeţ n-ai fost şi nu te faci nici azi,

Fleacuri, făţărnicii, să nu le ţii,

Increderea în mâine să n-o lapezi

Când ai speranţa-n muncă şi o ştii!