Îmi este dor de luna Mai, aşa că mă gândesc să repet isprava din luna aprilie, adică o nouă lansare de carte. De data aceasta, lansarea unui al IV-lea volum, care să cuprindă poeziile de sezon, iar numele acestuia să fie Respir brume, beau zăpezi. Deocamdată, să ne aducem aminte de frumoasa ispravă din primăvară.

Frunzele de stejar saluta cu onoare Frunze de artar!

Am preluat aceasta cronica exact asa cum a aparut pe blogul Frunze de artar-un jurnal si o postez aici fara a schimba nimic, adaugand multumirile mele si faptul ca doamna Irina Moga a scris aceasta cronica onoranta pentru mine: “Ostatic la ferestrele vietii”, ostatic al luminii

Lansata la jumatatea lunii aprilie 2011 la Turnul cu Ceas din Giurgiu, cartea de poezii “Ostatic la ferestrele vietii” a domnului Ionel Muscalu, -  publicata de Editura Pelican - are deja cititori in Canada, printre care ma numar si eu.

Am avut placerea sa il ‘intalnesc’ pe dl. Muscalu pe internet, prin interactiune bloggerista, respectiv i-am citit posturile, am schimbat mesaje si iata acum am ocazia sa citesc volumul de poezii “Ostatic la ferestrele vietii”, volum a carui geneza am urmarit-o pe blogul autorului.

Prefata cartii, deosebit de inspirata, ii apartine lui Dan Mucenic, care cu o doza de umor amical si creativitate, isi intituleaza introducerea la “Ostatic la ferestrele vietii”Cel care scrie gradini, o frumoasa definitie pentru actul scrierii.

Universul poetic al domnului Muscalu se remarca, as zice, prin rima si ritm care, dupa parerea mea, constituie vectorii principali ai artei poetice in “Ostatic la ferestrele vietii”.

In cautarea muzicalitatii, poetul descopera imagini, idei, exploreaza si avanseaza pe cararile metaforei:

“Iar gândul toropit de alba tulburare
Se va roti în toaca bătută cu mirare
De bunii mei prieteni, ostateci ai luminii
Ce vrerea lor şi-o sapă în gândul nostru, crinii.”

din Ostateci ai luminii.

Volumul “Ostatic la ferestrele vietii” ne dezvaluie cateva din dimensiunile poeziei domnului Muscalu: aerul sacru al mai multor poeme, inspirat parca de aburul unor ceasloave:

“- Uite acolo, Dumnezeu picteaza icoane pe sticla,

Inmoaie stelele intr-un cer plin de har si de frica!”

din Copacul cu tablouri de ingeri.

 Natura contemplativa a ‘rostirilor’ se combina cu momente de razvratire (poetice, fireste) in care se resimt ecouri minulesciene:

‘Oh timpul acesta, trecut-petrecut,

Ma impinge cu limba clepsidrei in coloane.

Ma impinge inainte spre ceea ce sunt

Eu pe verticala.”

din Cosmos pe verticala.

Imaginile vizuale din poemele din “Ostatic la ferestrele vietii” sant puse cateodata in relief de cuvinte si figuri de stil care evoca un univers in continua expansiune:

“Ma uitam la paharul acela de apa,

Ca la ultmul ciclon din Caraibe”

din Casnice. 

Un univers poetic si publicistic, care cred va continua sa atraga noi cititori.