Rugă

Doamne, Tu mi-ai dat rădăcini pe terase,
Mi-ai găsit un rost în lăturişul sufletului meu,
M-ai umplut de evlavie  şi de sfinte lacrimi,
Mi-ai întins un deget în Canaanul răbdării,
Mi-ai adus neînsetarea şi liniştea trupului.
Doamne, Tu m-ai scos din lupta cu mine însămi,
Mi-ai lăsat sete de viaţă să-mi covârşesc emoţiile,
Doamne mi-ai deschis ochii să văd splendorile lumii,
Pe lângă care treceam orb ca o cârtiţă,
Mi-ai limpezit pietrele de apa verde,
Ca să pot trece printre râuri de lavă şi sânge,
Doamne, m-ai scos din Egipt de atâtea ori
Şi mi-ai arătat tot ce are lumea mai bun,
Dar, Doamne, mi-ai dat efemeritatea macului,
Zborul libelulei şi stilul covârşit de dor al privighetorii,
Ca să nu uit că într-o zi îmi voi scălda  fericirea
În mare mila Ta!
Aşa că, Doamne, Te rog încă ceva,
Lasă-mi clipele frumoase în loc
Până când cerurile vor lua foc!
Ca să-mi văd lumina ochilor mei,
Înveselind lumea cu cântecul ei.