Memoria copacului

Să cânt doborârea copacului pe care acum scriu,
Pe care tu acum citeşti foşnet de aspiraţii,
Stări de zig-zag din adâncul sufletului meu,
Din adâncul pădurii , de unde a venit,
Cetăţeneşte copacul, ca o pulsatorie stare a substantivului
Copac , limpezit în acţiunea practică
-Eu scriu pe el, tu citeşti în venele  mele
Tot sângele trecut al pădurii.

Miros a muşchi şi a izvoare până în omuşor,
Mă inundă-n capilare vinovăţia
De a-i fi luat lunii mâinile de pe munte,
Zădărât de umbra fecioarei deloc castă,
Fantastică memorie trebuie să aibă
Pădurea aceasta,
Care a umplut de mii de ani bibliotecile,
Vasele de lut
Şi minţile noastre schimbătoare!