Cuvintele

de Ionel Muscalu

Cuvintele nu se azvarl pe pagina, nici macar pe fereastra,
nici macar nu se potrivesc, nu se mestesugesc, nu se mesteresc,
ele nu se judeca, nici nu se rumega, nu se fumeaza cuvintele,

Ele trebuie asezate sfios,
lasate sa se foiasca inca,
sa se miste,  sa susure, sa fosgaie,
sa-si limpezeasca, sa-si traiasca, singure sensurile.

Cuvintele trebuie tratate cu rabdare,
cu solutii speciale, scoase din istorii personale,
culturale, senzoriale, individuale,
Ele se pipaie si uneori se dau de la Domnul.
Alteori vin din legume, soare si apa,
din aer - eterice sau din pamant - sferice.

Cuvintele nu se zgandaresc si nu se zadara,
cuvintele tactil se aluneca pe langa corp,
cuvintele se fosnesc, dar nu ca paginile, nu ca banii,
ci ca sensurile pline ale obiectelor, ale lucrurilor,
cu ale lor senzatii nocturne,
cand isi trosnesc oasele de aer si sticla
prin toate ungherele caselor, ca niste mistere.

Cuvintele se viseaza ziua, uneori pe tocuri,
si se dumiresc noaptea, cand ele te viziteaza,
in timp ce tu ti le asterni in liniste si-n anvergura lor,
in amintirea cutelor sapate la ochi, la gura, la frunte.

Cuvintele se strecoara prin semnele de punctuatie,
cum strecura prin sedila bunica branza:
Asta la om, asta la paseri, asta la porci!
Cuvintele nu-s de aur au de platina,
cuvantul aur fiind atat de scurt,
cat si apa, cat si cer, cat si aer,
iar cuvantul diamant fiind slefuit,
ca de aer pasarea zburatoare,
nu zburatacitoare,
ci cea coboratoare din soare.

In clepsidrele noastre fosnind a clipe
la timpul trecut,
cuvintele obisnuite se duc,
cele importante trecand
nu in viitor,
ci prin ziceri si combinatii
de alte si alte maini generatii.