Tectonica antiruină...

Avem cu toţii un loc pe Pământ,
Castele visăm să ridicăm din ruină,
Fericiţi ne dorim să fim, ca în cânt,
Primăvara o aşteptăm ca  să vină.

Dă-mi mâna prietene, fii lângă mine, 
Aşa putem trece de ziua de mâine,
Fiecare are graţia lui, ce ne ţine,
Să facem să n-avem viaţă de câine.

Eu ştiu să zâmbesc zorilor somnoroase,
Tu ştii să citeşti formaţiunile norocoase,
O urmă în nisip lăsăm fiecare,
Din soare până la primul val de mare.


Ia-ţi speranţele de mână şi hai la drum,
Să pornim în viaţa care ne e dată,
Spectacol de soare să luăm ce e bun,
Roua şi luna, izvoare îndată.

Ştiu. Şi tu şi eu avem un loc pe Pământ,
Fiecare lasă propria lui urmă,
Fiecare zi ne strecoară în trecut,
Te aştept să punem timpului frână.

Vino să fim piraţii propriei vieţi,
Să ne recuperăm comorile jefuite,
Tinereţea pierdută şi clipele jertfite,
Mândrii să fim de propriile tinereţi.

Strigăm lunii să deschidă ochii cuminte,
Să ne privească frumoasele dorinţe,
Aici Oceanul, aici cerul, ne invită înainte,
Să construim castele de eterice fiinţe.

Dar încă odată spun, furtunile nu ne opresc,
Fiindcă avem vise puternice şi propria urmă,
Să sfarmăm tăcerea, fiindcă nu mă sfiesc,
Să te îndemn să luptăm ... antiruină.