Toamna, sămânţa sălbatică şi indolentă,
A rămas corigentă,
Curarisire clară, hidrofilă şi ontologă,
Godevil copos de chiuvetă antipastă şi orgă.
Mai încolo cuvintele, surdele îşi puneau frunze în timpane,
Deşertând sterlici de miere pe răsuflări diafane,
Iar lebedele tinere dansau gutural ca un ghem,
None magistre de vegetale rupte stingher din ger.
Ne chinuia dragostea ca de obicei, cu o pilă de unghii şi un snop de
chei,
Iar boala, flămânda de plămâni şi obeză în craci,
Învârtea ghinde-n drum şi caza invariabil doi draci,
Gata să ne ferească, să ne bâzâie-n freză trei lei.
Se simţea gustul toamnei în poame şi-n aer,
Dezbrăcam salopeta cu tot cu tezaur şi vaier,
Tentat de paharul fără apă, cu must,
Relaţii având cu nevastă şi gust.
Omagii regale aduc toamnei din sânge,
Că-n piaţă leguma prin lacrimi se scurge,
Iar soarta pe-un bleizăr, nu o dau, ci o duc,
Sunt nepotul toamnei, chintesenţă de nuc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu