Dragostea nu există

Te iubesc, chiar dacă dragostea nu există!
Dragostea nu există, este doar o vorbă inventată de poeți,
ca să dea de lucru la nătăfleți!
Nu să aibă o conotație hormonala, ci una abisal-astrală!
Să se răsfrângă în tot ce atingi, ce respiri, ce visezi,
în clipa de ieri şi-n visul de mâine,
în apa din ceai şi-n grâul din pâine,
Te iubesc, chiar dacă sună răsuflat, domnule poet!
În ochii copilului şi in sărutul tău!
Aici nu e vorba de răsuflat,
ci de faptul că s-a dovedit științific, nu este adevărat!
Dragostea nu există, dar oamenii au nevoie de modele,
de eroi, de sintagme, de zdrăngănele!
Nici când citim, nu citim, găsim poza unei amintiri,
deci când citim, noi ne reamintim!
Te iubesc pentru că fără tine n-aş putea respira,
dar dacă n-aş fi fost, tu ai fi putut afla că dragostea nu există?
S-a dovedit şi asta pe facebook, iar pe google stă unul năuc,
N-ai fi găsit un alt hăbăuc, care să-ţi inspire un pic de aer de haiduc
Poate era mai înalt, mai frumos, poate îl priveai dragăstos,
Poate îi găteai cozi de zâne la cină,
Şi îi puneai in cană ceai de cătină,
Păi, uite, Dumnezeu nu ne lăsa năuciți,
să gravitam aşa fără sens prin univers,
ne adună pe unii cu alții, aşa, ca să ne găsim şi noi rostul...
Adică nu dragostea, ci adăpostul,

Aşa mi-am găsit eu rostul,

fiindcă e clar, demonstrat de vremi,

tu ești rostul meu, oriunde mă chemi,
În copilărie credeam că sunt Făt-Frumos
pe un cal răpciugos.
Am pregătit atâţia cărbuni pentru  jar ,
Fiindcă dragostea nu există, e clar,
La oamenii nearşi în suflet de pojar!