Sunt eu, Andrei și mama doarme,
Bunica râcâie covoare,
Afara țâncii trag artificii,
Iar vulturii dorm, micii,
Fiindcă trebuie sa crească în copane ,
In timp ce aerul îngheață a capcane,
Fuioarele de Sfinx se preling gureșe
Pe tâmpla grifonului avid de cireșe,
Ochiul privește 300 de spartani,
Iar piatra ponce gâdilă întâi
Si se sparge în frumusețea ei de călcâi,
Nu ca de plăpândul călcâi al lui Ahile ,
Unde orice săgeată poate curma zile,
Ci ca de călcâiul ei izvorâtor de verbe:
A muri, a cădea, a trece, a pierde,
Ci asa cu însușiri rozacee,
Fiindcă în trandafir renaște o femeie,
Asa cum și aici creste un soim
Peste aripile clipelor căzute în somn,
Încălzind lumina strămoșilor mei,
Cântând și ea sub genunchii ei ,
Asa cum odată canta muntele pe lup
Din sutele de sulițe ce soarele-l readuc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu