Iar încâlcita parte se deşartă cum vrea ea,
Deşartă-i inima mea,
Că trăiesc pe datorie,
Numai datorită ţie,
Că de n-ai fi, n-aş afla,
Iar de eşti, este ceva,
Care trece de pieire, doar prin dreapta mântuire,
M-ai surprins în zăpăceală,
Parcă cerbii o să geamă,
Or să boncăluiască acum,
Nervi, muşchi, ore, căpcăuni,
Cap în cap prin întuneric,
Zâzanie de ochi sferic,
Buturugi căzând din munţi
Peste mofturoase punţi,
Fleşcăite, împloite, nămolite, mucegăite,
Prăpădind cam puţintel
Pe acest smerit mişel,
Care vrednic se mai crede
Dezlegat de cer, erete,
Gata să-şi ia iară zborul
Talmuric lovind ivărul
De la arăbesc plafon
Cu hrisov răscopt de domn.
Du-te , viaţă unde crezi,
Credea-m-ai rănind zăpezi,
Zălog sufletul ţi-l las
Să mai zbor măcar un ceas
Peste iţe şi chichiţe,
Ca-n copilăria mea,
Când zburdam oriunde aşa,
Făcând facere de joc
Şi jocuri de iarmaroc
Tragi cu puşca, nu ia foc...
Oul de azi e mai bun, decât puiul de poimân,
Ceasul cela ştiu că-l ai, numai că tu nu îl dai
Nimănui, orice ar fi,
Cerşetor de împărăţii,
Prinţ, bancher sau pişicher,
Făt-frumos sau vreun chel,
Pricini , stricăciuni şi clone,
Sălbatice aurore,
Ni le-arăţi ca pe jucării,
Cântărind secunde mii,
Chiar în locul lor vâslaşul
Cere-un ban pe adălmaşul
Care se usucă iar,
I-aţi ochii din calendar!
Bine, viaţă, mi-ai furat
Apele de luminat,
Dar să ştii că m-am distrat
La soroace vino-ncoace,
La cuvinte, înainte!
Iar de ai vărsat cu fiere,
Am gustat-o, era miere!
Te zăresc cu picătura,
Pupa-ţi-aş ploaia, natura,
Chipeşă ca o scânteie,
Viaţa mea, tu eşti femeie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu