Post card dintr-un loc mort

Cu ochi închişi, cu ochi mijiţi, cu ochi deschişi a desfătare,
Eu vă salut din portul mic, de pe a turmelor cărare,
Se aud şi azi în Giurgiu câinii, chiar de nu mai sunt ieniceri,
Avem spahii cu BMW-uri şi piţipoance fel de fel,

La mal de Dunăre albastră, de-o vezi în depărtări curgând,
Se mai mănâncă somn de fel, de pe la Ruse cumpărând,
Căci prea puţini mai pescuiesc, iar cei puţini au obligaţii,
Că-n hală vezi numai Salonte, de parcă peştii-s în reparaţii.

Şi vine-un zvon şi-o amăgire, că cei bogaţi sunt şi cinstiţi,
Iar pentru cei ce-s tari de fire e obicei să fie duşmăniţi,
Hrănit poporul cu minciună, se umflă-n burtă cu fasoli,
Apoi în vremi de risipire, li se mai dă câte doi poli!

Aici, la margine de ţară, un' harta se termină brusc,
Stau trepanaţii în comentarii, plătiţi c-o ţuică de vetust,
Nu-i loc de petrecut aiurea, aicea ştie fiecare,
O pui acum sau ai pierdut secunda cea ameţitoare!

Deşi pe-aici a intrat Carol şi aici a făcut întâia gară,
Săgeţi ne ruginesc acum chiar pân' la ultima ţigară.
P.S. :bulgară! Căci nimeni nu mai dă doi bani,
Pe-un port lăsat fără de oi şi cu maşini pentru ciobani!

La vale curge Dunărea, defel o imensă mocirlă,
În care deversează toţi cu de la Gardă multă milă,
Vezi Podul minunat şi plin de gropi şi de aleasă întristare,
Căci CNADR-ul ia, dar ne dă doar o blajină compostare.

La Pod aş vrea ca să insist, fiindcă prea mulţi au luat obolul,
Partea bulgară e o.k.!, la noi rugina, glodul, ghiolul şi sobolul
Şi mai e înc-un lucru trist, deşi e românesc se pare,
La noi este un steag micuţ, iar la bulgari un steag aşa de MARE!

Dar eu sunt mândru giurgiuvean şi-am lăudat în lumea toată
Acest oraş cu oameni buni şi cu echipă fermecată,
Cu falnicii lui sportivi, cu baschet, fotbal şi karate,
K1-ul este pozitiv în cartiere sincere şi adevărate.

Dar nu e bai, avem şomaj, procentual la jumătate,
Avem şi Puşcărie de lux e spune şi maximă siguranţă, frate !
Avem şi centru de emigranţi cu ce e nou în lumea largă,
Ca să revin la Dunăre, mi-ar prinde bine mie o barcă!

Să fie însă pe măsura celor ce vor voi ca să-i îmbarc,
Căci eu chiar nu dau găuri în vasul care pleacă-n larg
De Dunăre şi noapte, aici la malul de minciuni,
Unde au pierit strămoşi în lupte cu multe alte spurcăciuni.

Acum să dau şi punctul plus acelor minunaţi urmaşi,
Olimpicii aceia vii, ce vor pleca fără de paşi,
Zburând spre alte zări mai bune, lăsând în urmă pe părinţi,
În gândul lor ca să blesteme această ţară printre dinţi.

Voi credeţi ce veţi vrea desigur, dar eu doar într-un loc mă închin,
Păcatul meu îl ispăşesc acolo unde e senin, orgoliul acolo îl înclin
Şi poate că-ntr-o bună noapte, ca în atacul cel vestit,
Cu Dumnezeul meu 'nainte, Dumnezeu v-a ostoit!