Când... aştept primăvara

Când vei deschide petalele, eu am să te întâmpin cu Coțofana hoaţă,
Am să-l las pe Rossini să-ţi prade auzul cu talgere divine,
Când ai să îmi vorbeşti despre grijă, eu am să-ţi dedic Forţa destinului,
Verdi să fortifice plasticul efect al viorilor coapselor tale sub luna una,
Până dincolo de nesaţul şlefuirii tulburătoare, ca şi infinitul
Ochilor tăi atât de obosiţi acum de melancolica înnodată luciditate,
Când ai să-mi vorbeşti de fericire, are să mi se turbure fruntea,
Fiindcă fericirea mea eşti tu, iar tu ştii alte fericiri, uneori necunoscute,
Când ai să-mi vorbeşti despre iubire, am să-ţi amintesc de toată ura,
De toată deznădejdea, de toată regăsita pierdere a măreţiei bântuite,
Dar înainte de a deschide buzele am să le pecetluiesc cu acelaşi sărut
Tăcut şi caligrafiat din virgule cu care am înecat oglinzile în mare,
Când ai să-mi vorbeşti despre măreţie, am să-mi astup ochii cu cerneală,
Am să-mi declin anagrama împăcată cu sine însuşi a cerului înalt,
Am să te pictez în cenuşa zării şi am să te spăl cu zăpadă neîncepută,
Fiindcă tu nu ştii, dar eu ştiu că fericirea, iubirea şi măreţia sunt una!
Însă tu ştii că renaşterea aceasta este şi iubire şi frumuseţe şi gingăşie!