Naufragiu

Iubito, e ziuă şi barca-i în port,
Răsare din mare al cerului sort,
Ia-ţi câteva haine şi-o sticlă de apă,
Plecăm spre primejdii ce ne aşteaptă.

Nu-ţi fie frică de soartă, o ştim amândoi,
Noi ne facem viaţa,  nu viaţa pe noi!
Ne găsim lângă docuri, în lume să fim
Din vise ştiute, ale cerului ştim.

Să-i batem la porţi vieţii dinspre mare,
Să nu tragem sorţii la disperare.
Să ne aducem şi-o carte, un pumnal şi otravă,
S-avem pace în parte prin lumea gângavă.

Mai devreme decât răsăritul, tu să fugi de acasă,
Să nu stai să aştepţi, să te faci frumoasă,
Tu ţii frumuseţea în mâini, în ochi şi la piept,
Deci spre soare răsare să ţii drumul cel drept!

Să te speli doar cu roua din rozele tale,
Să alergi pe stâncile ce îţi taie a ta cale,
Să râzi nebuneşte, căci zorii te răsfaţă,
Ne vedem deci în portul ce ne ţine în viaţă.

Vom naviga mai departe prin stele şi cer,
Pe insule de jasp şi cratere de fier,
Ne vom bate inele din mari nestemate
Şi o să avem o viaţă de multe carate.

Căci viaţa comună şi oamenii de lângă noi,
Ne duc corabia spre abis şi noroi,
Unde stele de mare se hrănesc cu cadavre,
Iar oameni puternici se transformă-n epave.

Hai, vino, odată, soarele-i sus,
Marinarii-s în larg, iar velele nu-s,
Barca aşteaptă legată la ţărm,
Vino, să navigăm în ţinutul meu, OM!