Cafeaua

Beau o cafea în miezul nopţii dus
La tensiune-n ceafă din nou sunt predispus,
Mă lepăd de april, de mai, de piei,
De argint, de aur şi de ochii tăi.

Dovada minţii mele risipind,
O las să închine suliţe arzând,
Din silex să-mi lucreze tastatura,
De vulture să îmi coclească gura.

Se aud prin noapte crengile dansând
Sub trufaşa furtună ce-n orând,
Sfincşi leneşi, sacrii, îmi zvârcolesc făptura,
Cu vipere prin muşchi îmi desfată natura.

E cirumstanţial pastel în sufletul înserat,
Când mă gândesc la tine, iar tu nu te-ai culcat,
În lumea care-mi vinde cafeaua ce ieri o culegeau
Prin lume indigenii cu tigrii când dansau.

Acum ştiu bine ploaia şi dansul lor din sânge,
E cel ce mă frământă, e cel ce-mi vine a frânge,
Balsam de orizonturi şi ochi deschis spre tine,
Frumoasa mea de lavă, cafea ce-mi fierbi în vine.