Fluturele panteră

Ce mai faci, pupilă a macilor,
Mai ai buzele roşii şi pletele în vânt,
Te mai joci prin grâne, căutând un orând,
Te mai înalţi în răsărit, ca un aprins chibrit,
Lăsându-mă pe mine să ard în zenit,
În cea mai profundă fiinţă a mea,
Acolo unde cerul s-ar surpa,
Unde nici lacuri, nici peşti, nici stele,
Nici valuri nu bat mai tare decât cordul,
Lăsând să se vadă în ochi dezacordul,
Triumfător ca un genunchi scăpat de sub fustă,
Muşcată de şapte raze mai eşti,
Când mă priveşti de la fereşti,
Ce ar trebui să rămână închise,
Altfel izbucnind stele aprinse
În cerurile îngheţate din pădurea carbonizată,
Unde te priveam ca pe o muză dansantă,
Ţurţurii de smalţ râdeau sub luna nebună,
Iar dinţii lupilor clănţăneau de frig o lună?
N-am mai auzit nimic despre tine, ci doar de fluturi,
Uneori de pantere efemere, de polen pe care-l scuturi,
Când aţâţi în licurici dorinţi plutitoare!
Să vii într-o zi mai aproape de soare,
Să te privesc din calda ninsoare,
Să mi se moaie iarăşi muşcătura,
Să triumfe inima, nu raţiunea,
Viperele din meteoriţi
Să nu mai aţâţe din ochii dorinţi,
Să stârnească doar o purtare stelară,
Chiar de te doare în spleen şi plictiseală!
Ce mai faci pupilă a rozelor,
Mai ai plumbi în ţepi şi otravă sub petale,
Mai răneşti fixitatea-mi cu genele pale?
Aidoma inorogilor morţi pe sân de fecioară,
Asemeni şi eu mă simt, domnişoară!

de Ionel Muscalu