Concetăţenilor mei aburiţi, e timpul să vă treziţi!

Oraşul se înfăşura în cearceafuri de ceaţă,
(O să vină unul să spună cearşeafuri ),
Statuile vătuite cu bumbacul dimineţii clipeau,
Pe picuri de rouă ce viaţa îngheaţă,
Pe care caii de bronz o tot beau,
Treceau vălătuci peste mine norii,
Încercând să mă facă să ţin legământ,
Atinsa asta am mai jucat cu cocorii,
Când mic eram şi scurmam în pământ,
Deodată de ieri îmi e dor ca de mâine,
Ştiind că iar o să merg de clipe nesătul ,
Prin tribunele construite de ceață şi nouri
Să declam pâinea, omul şi păcatul,
O tempora, o mores!, în trap de bouri
Vin raze din Balcani şi împing văleatul
Nainte trecând peste Dunăre înaltul,
Să-mi cureţe oraşul de vată şi himere,
Să aducă prin limpezire o altă vreme,
Să plece pe pustie această ruină durere,
Ce-l cuprinse în mreje şi-l mângâie-n fiere,
Spunându-i poveşti de adormit Mitzura,
Ducea-v-aţi cu ceaţa şi norii de-a dura!