Aleiul giurgiuvenilor

In Aleiul plin de patimi, de râs și de amintiri,
Unde teii iar se scutur pe trecutele iubiri,
Unde stejarii înalți țin pe ram un cer cu stele,
Acolo eram prea tineri, crescând dorurile grele.

Lângă tâmpla de Luceafăr mereu tânăr, mereu viu,
Învățam sa mor odată când hlamidele te știu,
Când din stele faci cadouri, iar din vise infinit,
O priveam pe lângă nouri și o sărutam smintit.

Pe o banca șubrezită sau sub ramura de brad
O țineam de umeri, dragă, iar ea ma ținea tot drag
Şi-i cântam si-i spuneam bancuri, ii spuneam filosofii,
Doar în ochi să mi se uite, doar în inimă s-o știi.

Trecea noaptea fără rouă, noi vorbeam ca doi nebuni,
Câte-n lună și în stele, câte-n cărți, câte-n străbuni,
Mergeam și mergeam într-una, peripatetic amor,
O îmbrățișam în suflet, mă lăsa sa-mi fie dor.

Pe aleea cu eroii cărților de amintiri, eu ii declamam
Ea îmi cântărea preaplinul şi spunea ca o mințeam,
Nu-mi cerea sa cad din stele, Eliade si Cioran,
Ma lăsa sa fiu poetul visului aerian.

Si apoi, în centrul sacru, lângă Turnul ruinat
O iubeam ca un bezmetic, tot cu sufletul curat
Si mergeam, mergeam întruna spre cetatea de sub lună,
Ii spuneam ce cred din viaţă și făceam din doua una.