La marginea şoselei abandonate
zac două balastiere în care am
mestecat steguleţele toamnei.
Acuma vinul ăsta nici nu ştiu
de care este.
Poate că la vară vom coresponda
de la mare cu toată lumea.
La noi sunt valuri şi stelele răsar,
mierla fluieră-n cerul gurii
lângă don Francisco d’Assisi.
Atâţia sturzi la marginea privirii,
ca să poată lumina ochilor să
zboare mai departe,
dincolo de orizontul ucis
de orbul găinilor.
Poate că vom primi poeme
despre oglinda şlefuită între plopi,
ca să dea cu soţ,
poate că pe sistolă şi diastolă
vom pune masa de prânz
din care să mâncăm
luna caşcaval de aseară.
Secunda urla în gura mare
la uşa cocioabei mele:
noaptea e grea cu un mahalagiu!
2 comentarii:
Frumos!
frumoasa postarea
Trimiteți un comentariu